bookblog.ro

Vălul profeţiilor

Scris de • 15 August 2009 • in categoria

Titlu: Vălul profeţiilor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 365
ISBN: 978-973-724-208-2

Acum ceva vreme puteam spune că îmi plac romanele istorice. Nu neapărat datorită acţiunii cât tabloului pe care îl zugrăveau- altă lume, alte valori, alţi oameni. De curând am ajuns însă să fac o diferenţă poate nedreaptă între romane istorice plasate într-un trecut rezonabil şi romane istorice plasate într-un trecut foarte îndepărtat, în Antichitate, de exemplu.

Dacă pentru romanele a căror acţiune se petrece prin secolul 18-19, autorul are biblioteci întregi de resurse, pentru romanele care abordează Roma sau Grecia antică o parte însemnată din sursele de inspiraţie s-a pierdut, odată cu timpul, pe undeva pe drum. De exemplu, când am citit Fratele lui Rousseau nu m-am întrebat nici o clipă cât din lumea aceea o fi inventată şi cât adevărată, bazată pe cercetări ale documenteleor istorice. Citind însă romanul lui Steven Saylor am avut tot timpul tendinţa de a da "fuga" pe Wikipedia şi a verifica informaţiile de acolo.

Am rezistat tentaţiei şi m-am hotărât să citesc Vălul profeţiilor ca pe un simplu roman oarecum poliţist- până la urmă autorul "a fost fascinat de-o viaţă întreagă de Roma antică", aşa cum scrie pe coperta 4, ceea ce înseamnă că sigur a citit foarte mult despre acea perioadă.

Perioada despre care am pomenit mai sus este anul 48 i. Hr., cel în care Cezar şi Pompei se luptă pe undeva prin Grecia pentru a stabili cine va conduce lumea, stăpânită de Imperiul Roman. În timpul ăsta la Roma domneşte haosul, cum era de aşteptat pe timp de război. Discuţii aprinse în Forum, incăierări între partizanii lui Cezar şi cei ai lui Pompei, bani tot mai puţini, alimente scumpe, hoţi violenţi, chirii mari şi creditori care îşi vor sumele împrumutate înapoi. Iată deci că se întâmpla şi într-un oraş atât de prosper cum e Roma- cum de era posibil este o cu totul altă discuţie.

În acest "peisaj" apare o tânără nemaipomenit de frumoasă, însă nemaipomenit de săracă, care are un dar. Numele ei adevărat nu este cunoscut, însă i se spune Casandra, pentru că întocmai că aceea din Troia, poate prevede viitorul, cu diferenţa că pe ea o ascultă destulă lume. Asta până când este ucisă. Gordianus Descoperitorul, un fel de detectiv, cuncoscut în Roma pentru "colaborarea" cu Cicero, se hotărăşte să afle cine este vinovatul, parte pentru că este puţin îndrăgostit, parte din datorie.

Ceea ce urmează sunt capitolele în care Gordianus le vizitează pe cele mai puternice şapte femei din Roma, care o chemaseră pe Casandra în casa lor, împletite cu capitole în care romanul îşi aminteşte intalnrile lui cu aceasta. Din păcate însă, deşi conţinutul probabil că sună promiţător, există un mare neajuns, un lucru care mie mi-a încetinit ritmul de citire foarte mult: prea multă "monografie" a vieţii la Roma în acea perioadă.

Într-adevăr, acesta este unul din scopurile romanelor istorice: acela de a recrea o lume. Însă în relatarea lui, Gordianus se pierde în detalii: cum a murit cutare, de câte ori a scandat cineva din mulţime un anumit slogan, cum era îmbrăcat Caelius, cum era împodobit jilţul lui Trebonius, de unde până unde s-a deplasat Pompei, şi câte şi mai câte. Ce e drept, acum ştiu şi eu cine l-a omorât pe Clodius, de ce a fost acuzată vestală Fabia sau ce razmeriţă a pus la cale Marcus Caelius. Sau cel puţin cred ca ştiu, va trebui să verific. Însă acţiunea se pierde de tot între rânduri. În loc să trăieşti alături de Gordianus suspansul de a fi din ce în ce mai aproape de adevăr, eşti întrerupt de portretul amantului Clodiei.

O altă problemă este redactarea, care lasă de dorit. Am întâlnit şi cazuri mai grave, însă unele cuvinte sunt scrise greşit, câteva semne de punctuaţie sunt încurcate şi chiar am avut senzaţia de câteva ori că şi la traducere s-a pierdut ceva. Însă ce m-a uimit foarte tare este că de vreo două- trei ori fie autorul, fie traducătorul încurcă nişte nume: o dată îi spune uneia din cele şapte femei numele celei pe care o vizitase cu o zi în urmă, iar despre razmeriţă spune că e pusă la cale de cineva care de fapt era mort de mult. Nu ştiu exact ce variantă sună mai prost: aceea că traducătoarea a pus alte nume fără să îşi dea seama sau aceea că chiar autorul şi-a încurcat personajele.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro