Scris de Cristian Sîrb • 19 October 2009 • in categoria Lit. contemporana
Păcat că adulterul sau, mai precis, sexul extraconjugal, explicit enunţat în pagini de roman, nu mai scandalizează ca în vremea apariţiei Doamnei Bovary! Autorii şi-ar fi asigurat o faimă facilă, imediată, la fiecare nouă ieşire pe piaţă, iar cititorii - ocazii nenumărate să-şi dea curs, în privat, plăcerilor interzise (fie că e vorba de compulsii masturbatorii, fie că e automăgulirea perversă, specifică snobilor, de a lectura un creator "scandalos", la modă). Cu toate acestea, romane erotice, care deplâng rutina vieţii conjugale, prezentând-o ca pe o oroare, o culme a conformismului, romane cu tematică erotică, aşadar, continuă să fie aruncate pe piaţă, într-un ritm obositor. Sexul gerontofil, sexul zoofil, pedofil, homosexual şi sexul solitar bat deja în chip zadarnic la uşa sensibilităţii noastre tocite.
Astfel se petrec lucrurile, în zilele noastre, cu beletristica iconoclastă, în general. Sunt tot mai puţine subiectele sau abordările stilistice prin mijlocirea cărora să mai poată fi stârnit scandalul public - scopul exclusiv al "artiştilor" văduviţi de valoare. S-au scris o mie şi una de cărţi care denigrează creştinismul ori destructurează familia monogamă - e deja enervant de plictisitor. O mie şi una de cărţi, doldora de amănunte necruţătoare, despre crimele nazismului. Ce anume ar mai putea fi de natură să işte azi polemici? Desigur, textele orientate (ficţionalizate sau nu) împotriva integrismului islamic, ideile liberalismului de dreapta, în ansamblul lor, şi un ponei stupid cu zvastică pe crupă.
Iată, însă, în cele ce urmează, o carte în stare să declanşeze măcar un scandal în decor intim, o judecată privată, o indignare în oglindă, dublate de o pervertită şi stânjenitoare senzaţie de ménage í trois: tu, păcatele tale şi trama cărţii. Clişeul îmi sare salvator în întâmpinare în tentativa de a rezuma specificul volumului Viaţa amoroasă - foarte izbutită lucrare a scriitoarei israeliene de succes, Zeruya Shalev: romanul unui adulter. Autoarea face o adevărată risipă de talent pentru a se cufunda cât mai realist cu putinţă în sinuozităţile procesului, situat în afara conştiinţei, din care se nutreşte foamea confuză de Altul şi de Altceva, cultivată cu maximă grijă în pepiniera unei căsnicii ratate încă din debutul ei.
Se ştie că există o dublă măsură în receptarea socială a adulterului, în funcţie de genul făptaşului: în timp ce bărbatul "calcă-n străchini", lucru privit cu un soi de amuzament complice, femeia, atunci când înşală, preacurveşte, etichetată fiind definitiv, fireşte, ca stricată. La cei 30 de ani ai săi, Yaarah, soţia lui Yoni, se lipeşte cu bună ştiinţă şi cu un fel de disperare de acest apelativ ostracizant, părăsind apele calme şi sălcii ale căsniciei sale desăvârşite şi aruncându-se de-a dreptul în vraja cu termen scurt a ultimelor spasme, încă onorabile, ale unui penis de 60 de ani.
Oricât ar încerca să-şi îndulcească derapajul, înconjurându-l cu o aureolă romantică, drama infidelei lui Shalev are o amploare mult mai îngustă decât cea a flaubertienei Madame Bovary. Spre deosebire de Emma, Yaarah nu este victima captivă, nemilos tratată, a obtuzităţii religiei şi moralei societăţii israeliene, nici a deşartei pofte pentru lux şi risipă. Nu, pe israeliancă nu o ţine nimeni prizonieră sau credincioasă cu de-a sila, nici măcar soţul ei, darmite amantul cel scăpătat. Dimpotrivă, ea vieţuieşte şi are o carieră promiţătoare în sânul unei societăţi liberale, fiind cel mult o ostatică benevolă a propriei foamete de sex (obsesie care, la rându-i, are ca posibil izvor inconştient nevoia de-a dinamita amintirea relaţiei terne, mincinoase dintre părinţii săi).
Soţul o iubeşte necondiţionat, "pentru totdeauna" - după cum i-ar fi cerut chiar ea să promită încă din ajunul căsătoriei lor; nu o neglijează în favoarea profesiei, căminul le e cald şi aproape fericit, deşi pluteşte în atmosfera lui apăsarea provizoratului, a unei încordate aşteptări pentru acel altceva... Nici unul dintre ei nu ştie ce. Prin urmare, nu este întrunit nici unul din argumentele care "justifică" grijuliu infidelitatea - neapărat conjucturală! - a soţiei în puritanele filme de serie B americane. Din contră, o aflăm pe tânăra femeie portretizată de Z. Shalev excedată de atâta bine, de faptul că, acasă, totul este previzibil, aşezat, iar ea cunoaşte pe dinafară tot ritualul familial, nimic nu o mai surprinde.
Golul sufletesc pe care Yaarah îşi doreşte să-l umple - îndesând acolo cu o speranţă febrilă carnea mădularului imprevizibil al unui bărbat de vârsta tatălui ei - este de dată mult mai veche, premaritală. Şi anume, acest vid îşi extrage inconsistenţa din căsătoria îmbâcsită de necazuri, frustrări şi reproşuri reciproce a părinţilor săi. E vocaţia târzie a unei neîmpliniri cu care a crescut, strecurându-i-se în cromozomi. Vina (aruncată de părinţi, în mod neglijent, asupra sa) de a-i fi supravieţuit fratelui, răposat înainte de a fi apucat cineva să-i pronunţe numele. Însă, şi mai abitir, vina de a fi pus subit capăt, venind pe lume, celei dintâi iubiri a mamei sale (la un moment dat, Yaarah chiar mărturiseşte că se simţea fericită, odată revenită în patul prietenului sexagenar al tatălui ei, "ca atunci când reuşeşti să repari trecutul", "ca atunci când îţi împaci părinţii despărţiţi").
Deşi, smulgându-se din captivitatea lecturii, îşi poate oricine lămuri originea post-traumatică a oarbei pasiuni sexuale care o rătăceşte pe infidela Yaarah, m-am surprins condamnând-o cu atât mai acerb şi mai obtuz cu cât simţeam cu o tot mai mare limpezime că nu voi fi în veci unul dintre cei îndreptăţiţi să ridice şi să arunce primii piatra penalizatoare. Şi aici, în miezul acestei senzaţii sfâşietoare (care, în autogara din Arad, era cât pe ce să mă determine să ferfeniţez cartea), de înţelegere subită a nimicniciei omeneşti, de dezacord amestecat cu empatie, senzaţie însămânţată cu o pricepere de agronom în inima celui care-i citeşte romanul, am ghicit că stă valoarea cărţii Zeruyei Shalev.
Shalev edifică romanul la persoana I, în fraze lungi, întrerupte cât mai rar de punct, menite să urmeze cât de fidel posibil fluxul conştiinţei omnisciente - întărind impresia de autenticitate şi ademenind cititorul, făcându-l să lunece, repezit, înspre orgia sălbatică şi contradictorie a simţurilor din miezul intrigii. E o poveste gâfâindă, incomodă, spusă dintr-o suflare şi care imploră din toţi porii ei a fi citită aşa cum e scrisă, fără pauze, cu sufletul la gură.
Eu îmi permit să cred că ştiu răspunsul: nici din snobism, nici din plăcere perversă. ;) Nu am info să fii tu cu precădere amatoare de senzaţionalisme.
Introducerea făcută are o legătură retorică cu prezentarea propriu-zisă a cărţii. Credeam că e limpede acest lucru. O să încerc să fiu mai explicit când mai procedez aşa.
Această carte nu este de un senzaţionalism ieftin, gen Brown sau Larsson. Deplângeam, însă, vremurile când asemenea tematici făceau valuri-valuri. Deplângeam şi sensibilitatea noastră tocită.
Buna seara, Cristian. Am propria recenzie la VA. Diferită. Mi-a plăcut interpretarea ta. Cum ai descoperit cartea?
OK, Anca. Eram curioşi în ce puncte diferă “interpretările” noastre. Povestea este aşa cum am spicuit-o mai sus. Altceva? Nu e vorba de adulter? Nu e Yaarah o rătăcită? Nu e deosebită ea de Emma Bovary din toate punctele de vedere? Nu rămâne ea doar cu amintirea unui penis incert, scormonitor, care a lăsat în ea mai mult gol decât a găsit? :)
Mă bucură deosebirile dintre noi, lăsând gluma la o parte.
probabil textul meu va apărea într-o revistă . Vei vedea atunci diferenţele. În linii mari eu am dezvoltat ideea de TRADIŢIE şi de VINÄ‚. În felul ei, Y. SE CAIESTE. Lectorii bărbaţi remarcă valenţe phalice, lectoriţele postmoderne merg în profunzime şi află ceva ce ştiau deja:femeile nu înşeală facil şi inexplicabil. Motivele? Asta e altă poveste.
Şi eu aş vrea textul meu ‘într-o revistă’. :)Cred că merită (ce rost are să fiu ipocrit?) şi mai cred că este aiurea să insinuezi tu că interpretarea mea este mai puţin profundă decât a “lectoriţelor”. Mai ales a celor postmoderne. De când excelează postmodernismul prin profunzime nu ştiu…
Ce sunt “valenţele phalice”!? Te pomeneşti că femeile, când se aştern la orizontală (sau cum vor fi preferând) pentru a face amor, execută meditaţii transcedentale, nu produc secreţii, gemete, nu simt plăcere, nu au orgasm, ci viziuni religioase! Come on!
Şi e mai bine să ne ferim de sentinţe de genul: “femeile nu înşeală facil…”. Eu cred că am reuşit să mă feresc de ele (a se re-vedea în text). Yaarah nu-şi explică nici ea întru totul de ce şi cum a devenit infidelă. Noi, cititorii (indiferent de sex – eu nu fac mare osebire), din afară cumpănind, putem avea mai lesne acces la adevărul despre sursa deciziilor sau impulsurilor de moment lui Y.
Dar, mai ştii, poate e aşa cum zici: femeile or fi înşelând ca să se ‘exprime’ sau doar ca să se răzbune, pe când bărbaţii, “pentru că aşa le vine” din maţe. Ei fiind mai puţin postmoderni, mai primitivi şi mai superficiali. Nu? Ce le mai ştiţi dumneavoastră eufemi(ni)za pe toate…
Dacă ajungi la revistă, Anca, să faci, te rog, o notă de apreciere la subsol şi către echipa bookblog.ro. Şi, poate, să mai adaugi în recenzie exact ce spuneam eu de filmele de serie B, siropoase, americane: femeile sunt infidele DOAR pentru că le împing bărbaţii într-acolo. Este, realmente, o viziune… lucidă asupra adulterului.
Câta vanitate artistică ai!Am usor senzatia ca te-as cunoaste putin…Sincer, ti-ar placea textul meu, nu tin partea nici a barbatilor, nici a femeilor, accentuez doar tribulatiile sentimentului de vina la acest personaj. Iar unele femei au vocatii duale, azi sfinte , maine voluptoase, a propos de oftari si orgasme. Dar cum se zice la Arad, hai ciao?
căt despre BOOKBLOG numai de la f. bine în sus. Îmi place…până la “oftare“. Pe Silviu Man îl ador. Ca să mă înţelegi mai bine caută exact aici in arhivă, Crima Olgăi Arbelina , un text ce-mi aparţine.
Se zice pe naiba “hai, ciao”. :) Asta cu “hai” e din sudul crud, grr.
În rest, sper că dl Man are cunoştinţă de adoraţia dumitale. :) Mie îmi plac textele radicale, tranşante. La mine şi dilemele-s radicale! Centrismul mă îngrozeşte. Centrismul radical, poate, mi s-ar potrivi…
Dacă ai “uitat” să scrii şi despre “vina” de a se fi născut în acea familie, care o apasă vădit pe Y, e grav…Infidelitatea sa nu a apărut din neant, dar nu are nici în mod exclusiv cauze sociale, exterioare.
Regret, dar e deja o scăpare, ar trebui să-ţi revizitezi recenzia, cred, înainte să o trimiţi la Suplimentul de untură. :)
mă bucur că aţi descoperit piatra filosofală, d-le S. Da, Silviu Man şie că îmi place f. mult cum scrie. Cât despre ce trebuie revizuit la recenzia mea nu eşti în măsură d-ta să sugerezi. A propos, nu trebuie revizuit nimic. Credeam că după principiul opera aperta e valid şi textul meu şi al dumitale. Întâmplător şi mie îmi plac textele tranşante, aşa că…vă urez glorie eternă! PS ar fi întristător pt. mine să estimaţi că aş fi o invidioasă.
@ anca giura,
hai ca m-ai cucerit cu “femeile nu înşeală facil…â€. De mult aveam si eu aceeasi intuitie, dar n-as fi putut s-o exprim in atat de putine cuvinte, atat de bine.
Sunt de acord: femeile nu inseala facil. Dar curvele? Despre asta ce poti sa ne spui?
Silviu, Radu, Cristian, oau, 3 băieţi faimoşi…şi eu doar una. Începe sa-mi placă! Hi,hi,hi. Radu, după ce îmi spui ce înseamnă o curvă în accepţiunea ta, încerc să elaborez un concept special pentru tine. Vezi că am un articol despre Sexus care îţi poate lămuri câteva despre opţiunile mele în materie de literatură erotică.
Radu, te-as ruga sa nu te apuci sa ii explici Ancai ce ti-a spus sa ii explici :D. Eu inteleg ca romanul mai mult decat permite, ci chiar invita la astfel de discutii, insa as vrea sa evitam sa alunecam in directia asta, care risca sa nu se potriveasca cu locul unde ne aflam :) .
@ Raluca Alexe, dar de ce suntem asa rusinosi? :-) Ca doar nu explic nici mimand, nici trimitand la bibliogafii ics-ics-ics. O curva este o petarda: unde cade face poc. Atunci cand nu este, fireste, o parasuta: unde cade se desface. Gata. A durut? :-)
Raluca este doar vocea raţiunii aici şi e bine că a sugerat ceva ce eu aş formula aşa:într-o lume în care totul s-a demonetizat, inclusiv dragostea prin exces de imagini standard , e excelent daca fetele de pe bookblog creeaza tendinte in materie de ce se poarta in sezonul toamna-iarnă 2009-2010. Revin in forta accesoriile de tip MISTER FEMININ, noi fetele am hotarat. Voi, baietii, nu veti avea decat de castigat din treaba asta si din diversitatea care se va crea. Asadar nu pudibonde, ci doar misterioase…ramanem.
…am uitat ceva. Am o propunere. AR PUTEA FI O PREMIERA, daca ati publica si recenzia mea, cititorii ar vedea doua metatexte pentru a-şi clarifica propriile opţiuni, iar d-l S. ar remarca faptul ca si eu pot fi transanta în analize literare si nu numai . Sa o trimit?
Anca, nu ar fi prima oară cînd apar două păreri despre aceeaşi carte pe bookblog. Ştii cum se face, trimite e-mail la Silviu şi dacă el crede că recenzia este bună, va apărea la Scrie pe bookblog.
Că tot s-a mutat discuţia către înţepături şi aluzii: Nu te acuză nimeni că ai citit-o pe Yaarah ca pe o rătăcită, victimă a tradiţiei etc., dar nu te supăra că alţii au văzut altceva. De ce ar fi o problemă de perspectivă transformată într-un război al genurilor?
E facil.
Sincer, Mihaela, mă declar f. openmind, nicio clipă n-am fost răutăcioasă, doar tachinantă cu Cristian. Francezii au o părere f. bună despre tachinare. Nu e interesant să fim din când în când ludici? Îi trimit recenzia lui Silviu în minutul următor şi distracţia poate continua.
@ anca giura,
incearca, te rog, sa nu dezvolti sindromul scufitei rosii inconjurata de trei lupi. Surse autorizate au confirmat demult faptul ca un singur lup este arhisuficient pentru a schimba povestea unei scufite rosii :-)
radu, am mai postat ceva pt. Mihaela,dar încă n-a apărut. Citind poate recenzia mea pe viitor aici, vei înţelege că scufiţele ca mine nu se tem de lupi, mai bine s-ar teme lupii de ele…eva aeterna, hi,hi,hi.
@ anca giura,
am inteles, promit sa nu ma incurc cu tine daca ne intalnim in padure si caut o masa calda la casuta bunicii :-)
Sa revenim asupra unor consideratii teoretice si practice, ca doar de acolo ne luaseram in polemici sa ne luptam, in cuvinte sa ne masuram.
Ideea conform careia “femeile nu înşeală facil…†e lipsit de obiect. Adica nu exista, n-au exista si nici nu vor exista “femei”. Exista Leana lu’ Vasile, Maria lu’ Miron, ca sa nu mai vorbim de Leonora lu’ Anca lu’ Degeratu’. Fireste, ele au cu toate ceva in comun (culoarea catrintei, de exemplu), dar ideea ca s-ar putea extrage o quintessentia din toata galeria asta (presarata pe ici pe colo cu curve, juste ce qu’il faut), e falsa.
Asadar, ne-am incurcat la raportul dintre copaci si paduri. Fireste, femeile au toate ceva in comun. Vorba lui Mark Twain, cu toate deschid picioarele atunci cand le arunci un ac in poale, in vreme ce barbatii le inchid. Dar ma tem ca e din cauza ca femeile purtau pe vremea americanului fusta, si ca acum, daca ai incerca sa le arunci un ac, ar executa un gest cat se poate de masculinizant. Asadar, nu un himeric etern feminin, ci reflexul unor tropi civilizationali ar fi la baza…
Ideea ca femeile ar insela altfel, mai complex, mai motivant, mai romantic, e o dulce nerozie. E a nu-stiu-cata forma a afirmatiei lui Belafonte: “Man smart, woman smarter”. O putem taxa drept generozitate, dar n-o putem lua in serios. Realitatea de pe teren a demonstrat ori de cate ori a avut ocazia ca atunci cand e de facut o porcheria, femeia trage cot la cot cu barbatul, pe care-l si intrece.
Sa ne amintim de dulcele, suavele, tandrele femei din armata americana, care la Abu Ghraib au torturat indigenii din rezistenta irakiana la fel ca si barbatii. Chiar m-a amuzat, in amaraciunea generala, exclamatia unei oafe lesbiene care nu pricepea cum de femeile nu s-au comportat mai uman in circumstantele acelea. Dac-a devenit hetero, inseamna ca tot raul e undeva spre bine.
Hai sa ne mai amintim de sexile ministrese romance ale turismului si ale tineretului. Ochi dragalasi, zambete cu gropite, mana bagata pana la cot in bugetul tarii, nerespectarea borfaseasca a legii nationale.
Mnoa, ana giura, inima hopa sus: femeile nu sunt din oficiu cu nimic mai bune cu barbatii. Sau, ca sa te lamuresc in privinta chestiunii anume care te intereseaza, atunci cand inseala femeile nu sunt nici mai complexe, nici mai breze, nici mai bune ca barbatii. Nu folosesc nici capul, nici inima, ci fix acea parte a corpului aflata lejer sub centrul de greutate. Vai, ce zi trista.
m-ai convins… aproape. Dar totuşi insist pe ideea că femeile superioare, aşa cum e şi Yarrah, ar dezvolta probleme de conştiinţă mai complexe decât bărbaţii, în caz de adulter. Sau doar anumite femei superioare? Iar dacă totul este relativ, şi este, crede-mă ,atunci şi adulterul are complexitatea sa. Cu toţii însă, bărbaţi şi femei, îl privim în caz că am fi înşelaţi ca pe un nec plus ultra.
@ anca giura,
ma bucur teribil ca te-am convins… aproape. N-ai idee ce greu e in zilele noastre sa convingi pe cineva de ceva (fie si… aproape), mai cu seama de cand s-a decretat ca fiecare e cu parerea lui in traista, prostul avand acelasi drept de opinie ca si neprostul.
Realitatea e ca nu stiu pe cine sa felicit mai tare, pe mine, ca explic totul atat de bine ;-), sau pe tine, ca ai binevoit sa ma asculti… aproape. :-)
P.S. Mnoa, ar de nerabdare sa citesc recenzia ta. La foc mic, se intelege, ca doar nu-i graba…
Anca G, ai oferit cu mare zgârcenie propriile argumente, STRICT legate de romanul ‘Viaţa amoroasă’, sub recenzia căruia au loc, totuşi, aceste schimburi de replici.
Le ţii pentru promisa apariţie “la gazetă”? E vorba de o superstiţie? În loc de a aştepta apariţia imediată pe bookblog, şi-n chip straniu de ‘drept la replică’, a recenziei tale, mai bine ne-ai ferici cu discrete linkuri, atât înspre articolele dumitale (pomenite mai sus) cât şi înspre deja dezirabila ‘cronică’ la VA.
am publicat recent in TIUK, articolul “Mă expun, deci exist“. Ai putea vedea de acolo ca sunt transanta cand trebuie. Nu sunt secretoasă, dar nu/mi place sa ma repet. Daca recenzia mea va aparea aici vei vedea ca am o pozitie interpretativa diferita de a ta poate mai ales pentru ca sunt femeie.
Că eşti femeie este cu adevărat ceva ce ai repetat ades. Am priceput deja, plus că s-ar fi trădat asta, din felul cum scrii, şi dacă te-ai fi semnat George.
Care este, însă, ‘diferenţa interpretativă’ – în afară de a fi spus mereu că e ALTA decît a mea – nu ne-ai dezvăluit până în acest moment.
hai să mă fac poate mai bine înţeleasă. ESTE O SITUATIE INTERESANTA faptul că te-am abordat ex abrupto. Am comis de fapt un qui pro quo: cu câteva zile înainte să îţi apară recenzia aici, am recomandat pe un oarecare forum unui Cristian din Arad să citească VA. Nu ştiam nimic suplimentar despre el, astfel că, atunci când am văzut articolul tau m-am gandit ca ai putea fi tu CEL CARE A PRIMIT RECOMANDAREA MEA. Anm dedus bine că eşti arădean? Eu sunt desigur arădeancă. Şi colac peste pupăză, ne-am elaborat recenziile cred că în aceeaşi perioadă. Sincer, nu sunt absurd competitivă, nu deţin adevăruri absolute,în plus ador polemicile constructive şi deopotrivă tachinările.Te voi urmări puţin să văd ce ai mai scris. Te deranjează? Hi,hi,hi, ciao.
@ anca giura,
daca pozitia ta e diferita pentru faptul ca esti femeie (honni soit qui mal y pense!), atunci nu prea conteaza. Asta ar inseamna sa ne apucam sa clasificam pozitiile in: feminine vs. masculine, tranzitive vs. intranzitive, dupa conjugari, dupa declinari si dupa cazurile gramaticale.
Unde mai incap principiile in salata asta asortata? Cum care principii? Alea, stii tu, fara gen, fara numar, fara caz. Principiile pur si simplu. La care aderam pentru simplul fapt ca sunt adevarate.
radu, sunt profund ancorată în real life zilele astea, nu am timp să postez şi să emit pricipii acum. Excusez ma frivolite, Monsieur! A suivre!
m-am răzgândit, nu te voi urmări. 1, nu mă caracterizează, 2, ai fi flatat, 3, mă refeream la …urmărirea ideilor tale. Ca să fiu tranşantă, am senzaţia că mă antipatizezi. Reciproca nu e valabila.Oricum, nu contează, eu sunt mai presus de ranchiună. Si acum în calitate de mamă de familie, te sfătuiesc să nu taxezi oamenii după simple postări…e superficial…în fapt, pe mine comunicarea virtuală mă frustrează.
Asta pare a fi, deja, un strop de paranoia! Nici nu mă gândeam la a mă urmări în sens de “a hărţui”! Doamne sfinte! La fel, de ce să-ţi port pică?! Mamă, femeie sau entitate cu sex nedefinit – pentru mine nu are a face. Eşti cititor, asta contează!
Dacă nu te-ai fi îndepărtat de recenzia la ‘Viaţa amoroasă’, divagând omniscient despre cât de greu se decid femeile să înşele, nu am fi ajuns aici. Aş fi preferat, onest!, o discuţie despre cartea asta.
E ok dacă nu mă vei mai citi pe mine, dar pe bookblog.ro cred că vei fi mereu binevenită.
Omniscientă îţi par? Uite, greşeşti, nu ştiu pilota avioane, nu ştiu sculpta etc. Totuşi vanitatea mea filologica rămâne intactă, vanitatea mea de femeie cam şifonată…nu sunt obişnuită să fiu tratată cu chestii “fine“ de tip “paranoia“ etc.
Îmi cer scuze, dar am avut grijă să folosesc “a părea”. NU-s psi să pun diagnostice precise.
Doar că, singură, ai dat un sens bizar verbului “a urmări”, la care eu nu mă gândeam, acela de a hărţui… Eşti sigură că-mi citeşti replicile aici sau ai, de fapt, nişte preconcepţii despre cum răspund “bărbaţii” în general?
Nu ştiu de ce atâta caz cu feminismul şi feminitatea…
Copyright ©2011 Bookblog.ro
Mihaela Butnaru spune:
19 October 2009 | 11:50 am
Nu ştiu dacă din snobism -plăcere interzisă – am urmărit cartea asta, tot ce aşteptam era o părere în care să am încredere. O voi citi cu mai mare interes decît aş fi făcut-o înainte de recomandarea ta.