bookblog.ro

Viaţa e în altă parte

Scris de • 30 November 2009 • in categoria

Titlu: Viaţa e în altă parte
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2007
Traducere:
Numar pagini: 372
ISBN: 978-973-50-1800-9

(ediţia în limba engleză)

"De fiecare dată când vei pleca de acasă...

"...vei simţi în spatele tău o privire dezaprobatoare care te va striga să vii înapoi! Şi chiar atunci când vei fi departe, vei simţi întotdeauna atingerea zgărzii pe ceafa ta." În universul strâmt ca un pântec, dar ocrotitor, al familiei, delicatul Jaromil, veşnicul debutant - poet de sorginte apolinică, e tratat ca un zeu. Stă însăşi mama lui de veghe ca acest tratament să nu sufere fisură. Nu aşteaptă ea mare lucru în schimb: doar ca fiul ei să nu încerce să rupă lesa; să nu cumva să o părăsească pentru altă femeie, pentru o altă viaţă.

Pământeasca iubire dintre mamă şi maculata ei concepţiune (cât l-a purtat în trup, femeia a căzut pradă unei pasiuni pentru bustul frumosului Apollo - zeul luminii şi al artelor, sperând ca odrasla ei să-i semene) nu se perpetuează fără sacrificii. La cererea expresă a fiului - deosebit de principial, atunci când venea vorba de irepetabilitatea gesturilor unei mari iubiri: aceea pentru tatăl lui - mama renunţă în chinuri la amantul ei, un pictor suprarealist, nu cu totul văduvit de talent; singurul care reuşise să-i sesizeze şi să-i utilizeze în înalte scopuri artistice inima, lăuntrul, şi să o ajute să-şi accepte oareşicât pântecul urâţit în urma naşterii. La rândul său, mama, cum arătam mai sus, are grijă să se reasigure, de câte ori este nevoie, că, odată maturizat, "fiul ei a fost şi a rămas al ei; nici femeile, nici lumea n-au reuşit să i-l ia" - acesta fiind tributul fiului.

On revient toujours a  ses premieres amours

Virilitatea se câştigă - ne "dăscăleşte" Milan Kundera în Viaţa este în altă parte - abia când accepţi să te desprinzi de iubirea primordială; să o pierzi, şi, astfel, deşirând lesa care te ţine invizibil legat de mamă, să ai curajul să te laşi părăsit de tot ceea ce ar fi pasibil să-ţi amintească de viaţa ta de până atunci. Dar nu devii liber prin "simpla" repudiere a autorităţii părinteşti, ci născându-te şi neştiind din cine. Ca "un ou aruncat în pădure".

Este o teorie greu de contestat. Ştim însă că poetul Jaromil-Apollo se regăseşte pe sine, deîndată ce prinde o pojghiţă de conştiinţă, cu virilitatea gata ofilită şi indisolubil ataşată de voinţa acaparatoare a mamei. Mama este cea care i-a decis destinul liric, dar şi design-ul izmenelor penibile pe care trebuie să le poarte, ieşind din căldura căminului, în recile zile de iarnă, compromiţându-i prestanţa în clipele erotice... La gât, Jaromil poartă o nevăzută zgardă: iubirea condiţionată şi interesată a mamei dominatoare. Din paturile nenumeroaselor sale amoruri, petrecute cu lumina stinsă, poetul nostru a transmis mereu mamei, prin telegraful nelipsitei lese, fiecare "vibraţie smucită a mişcărilor obscene cărora li s-a dăruit."

Viaţa pare a se desfăşura mereu acolo unde el nu se află într-o anume clipă. Viaţa - acel nuştiuce ce se lasă în neştire aşteptat să înceapă. La final, diferenţa este dată de rezultatul oscilării între pură cronologie şi existenţă.

Sala de operaţii a lui Kundera

M. Kundera operează (pentru mine, scriitorul ceh va rămâne mereu un neîntrecut artist chirurg) fără pic de anestezie în acest roman, scris în 1973, în limba maternă. Taie frumos, cu precizie, exact acolo unde identifică ţesutul bolnav în anatomia personajelor sale abrutizate. Se mai opreşte din incizat, explică studenţilor-cititori tainele artei sale; teorii, în opinia mea, inutile în economia cărţii, dacă nu având chiar un efect de deşertificare asupra imaginaţiei oricui, asupra bucuriei de a luneca în lectură, dar, din păcate, şi asupra suculenţei literare a romanului despre care fac vorbire în acest text.

Dar cât îmi poate fi de antipatic Milan Kundera în admiraţia aproape mistică pe care o am pentru scrisul lui! Uneori îmi repugnă seducţia pe care o are asupra mea. E diabolic. Se numără printre acei autori pe care-i simţi, pe nepusă masă, căutându-ţi pricină în suflet. Cu toate acestea, el, Kundera, nu şi-a propus niciodată să falsifice ceva în mine, ci numai să-mi mărturisească despre el. Îndoielile lui încolţesc în fermentaţia îndoielilor mele.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 17 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. ancuţa giura spune:

      Ştii, am citit Kundera la 17 ani, dar nu m-a marcat. Dar ce-ar fi dacă as reciti cartea acum. la ani distanta…? Am să-ţi urmez îndemnul si voi reciti Kundera, şi mă voi reciti…“Cineva “pe-aici pare interesat de CONDITIA DE A FI BÄ‚RBAT, exact acel cineva care mă considera PE MINE PREA INTERESATÄ‚ DE FEMINITATEA PIERDUTÄ‚ A EVULUI MEDIA…hi, hi,hi, răspunsurile căutate vin întotdeauna ,chiar şi dacă mai târziu.Coincidentia oppositorum?

      raspunde

    2. rontziki spune:

      De câte ori citesc despre o carte a lui Kundera şi îmi amintesc ce efect a avut asupra mea, îmi vine să spun: asta mi-a plăcut cel mai mult :) La fel mi se întâmplă şi acum cu Viaţa e în altă parte…îmi amintesc că mi-a plăcut foarte mult, am citit-o în perioada în care au fost publicate o parte din cărţilor lui în timp scurt, iar eu le citeam pe bandă…probabil de-asta nici n-aş putea spune care e preferata, decât dacă rămân la puternica impresie produsă de Gluma, care a fost prima întânire cu Kundera.

      raspunde

    3. Mihai Calin spune:

      dintre toate cartile lui Kundera, cred ca aceasta, alaturi poate de Identitatea, imi place cel mai putin, poate fiidnca imi displace atat de mult Jaromil; dar poate ca tocmai aici sta reusita autorului. mie mi-au placut foarte mult Gluma, Valsul de adio, Ignoranta, Lentoarea, Nemurirea, pe care abia astept sa le recitesc.

      raspunde

    4. C.SÎRB spune:

      ‘Iubiri caraghioase’, ‘Insuportabila uşurătate a fiinţei’ – favoritele mele.

      Ancuţa, nu prea am priceput partea a doua a mesajului tău. Sper că nu l-ai scris ca să polemizezi aici, unde e vorba doar de literatură.

      17 ani este o vârstă echivocă pentru anumite cărţi, m-am lămurit pe propria piele. Sunt foarte-foarte puţini cei care le pot gusta pe de-a-ntregul la 17 ani.

      Nu am nici cel mai vag dispreţ pentru această vârstă, însă se întâmplă fie ca unele creaţii să se “lipească” în mod prea patetic de suflet la anii respectivi, fie ca la unele să nu rezonăm deloc, să le respingem apriori.

      raspunde

    5. C.SÎRB spune:

      De (cam) acord cu M.C.

      Am isprăvit măcinat de sentimente contradictorii cartea recenzată mai sus. Unui novice în Kundera nu cred că i-aş recomanda-o ca lectură de debut. Jaromil ESTE dificil de simpatizat, aşa e, dar nu asta m-a ţinut departe. Am citit cartea cu gândul să-i fac o recenzie răutăcioasă. Celelalte, însă, “favoritele”, amintirea lor proaspătă, au sfârşit prin a-mi îndulci tonul… :)

      Uitasem să notez la “favorite” ‘Cartea râsului şi a uitării’! Aş vrea să ‘vorbesc’ despre ea pe bookblog.ro

      raspunde

    6. anca giura spune:

      Nu, Cristian, nu să polemizez…Oricum, pentru mine a polemiza nu e nici peiorativ, nici toxic, doar foarte constructiv. Regret că nu am ocazia să fi făcut o lectură recentă din Kundera ca să pot discuta concret cu tine. Poate se va întâmpla sa recenzezi ceva ce-mi place şi să putem dezbate “la cald“. Adevărul este că scrii cu implicare şi cu precizie, distilat la temperaturi înalte. Să mai adaug că mă convingi uşor, pe mine atât de greu de convins?

      raspunde

    7. C.SÎRB spune:

      Excelent, A.G.! Nici pentru mine polemica nu are mai nimic peiorativ, dimpotrivă, îmi “unge rotiţele, mă stimulează! Dacă ţinta-s ideile, nu omul.

      Apropos de recenzarea cărţilor “plăcute”. Într-o vreme mă priveam eu însumi cu suspiciune: cele mai bune recenzii le făceam cărţilor care nu mă mişcaseră în mod deosebit!

      Despre marile cărţi, de regulă, am tăcut cu smerenie maximă sau am notat cel mult nişte banalităţi. Cu mici excepţiuni. Vezi ‘Cartea şoaptelor’.

      Mulţumesc pentru aprecieri. Neimplicat şi la normă nu aş putea scrie. Rău destul, înseamnă că nu aş prea putea trăi din asta… :(

      raspunde

    8. anca giura spune:

      Bine-ai venit în clubul meu!…(vai, ce truism!), nici eu nu pot scrie fără implicare,… este evident din ce scrii că pui inimă… Nu-mi permit de o lună să citesc de plăcere, aşa , agreabil aleatoriu alegându-mi cartea de pe raft. Acum citesc Culianu combinat cu Huizinga, ambii pentru lucrarea de doctorat…Sunt lecturi excelente care îmi lărgesc orizontul conceptual, din când în când însă evadez în poezie, de f. mult timp n-am mai făcut-o. Baudelaire, Rimbaud, Blandiana, Esenin…presimt că în curând voi scrie despre o carte de poezie…ceva clasic, mi-e dor de clasic uneori. Cu bine.

      raspunde

    9. C.SÎRB spune:

      Mnoa, deci ne doctorim! În Litere?

      raspunde

    10. anca giura spune:

      ..în literatură română contemporană(ultimul deceniu)şi raporturile acestei literaturi recente cu stereotipiile media…în centrul cercetării am plasat imaginea media versus imaginea artistică. Acuma scriu despre noul mimesis, despre noile relaţii artă, reprezentare, realitate. Sper că ai înţeles, chiar mi-e greu să sintetizez proiectul meu. Sunt în anul 2 de dr…Doamne, şi la Arad nu am bibliotecile universitare clujene cu care sunt obişnuită…nu am bibliografia franceză şi engleză pe care mi le doresc,…compensează poate buna mea cooperare cu profesorul Ion Simuţ, un intelectual foarte openmind.

      raspunde

    11. C.SÎRB spune:

      A, ultimii 10 ani? Păi e uşor, în ultimii 10 ani, la noi s-a scris, după cum preferi, în general: mult şi prost; puţin, dar bun. În 10 ani or fi apărut 5 cărţi semnificative? :)

      Imaginea media a cui? A literaturii? Că dacă a literaturii…, un neuştiutor poate spune că nu s-a scris nimic în RO în ultimii 10 ani, la câtă pub se face în ziare + tv. A autorilor?

      Drept e că Aradul a ajuns un fel de oraş de trecere. Un dormitor. Deşi, ca frumuseţe şi bună conservare a zonei centrale-vechi, eu îl situez în primele 10 din ţară.

      raspunde

    12. anca giura spune:

      Măi, să fie, iar gândim la fel? Ce bineeee! Îţi voi povesti pe îndelete ce şi cum cu teza mea, e drept că trebuie să citesc multă literatură mediocră, scrisă după politici de marketing…pt. a alege ce rămâne. Sunt într-o grabă de zile mari, dar tot îţi fac topul oraşelor frumoase din România, din perspectiva mea 1 Sibiu, 2 Braşov, 3 Cluj, 4 Arad, 5 Constanţa, 6 Timişoara, 7 Oradea, Tg. Mureş, restul cam la egalitate. Sighişoara n-am contabilizat-o că e aparte şi mititică.

      raspunde

    13. C.SÎRB spune:

      Dacă scoÈ›i ConstanÈ›a de pe acel nemeritat (cu tot respectul) loc 5 (!!!), agreez cu tine. Din ConstanÈ›a au rămas… câte, 4 străzi vechi intacte? În rest, blocuri, fabrici È™i uzine. Mie nu-mi plac blocurile, mă sperie! Iar Oradea TREBUIE să urce fie înaintea Clujului (oraÈ™ul meu de suflet), fie după el. :)

      raspunde

    14. anca giura spune:

      Şi pentru mine, Clujul e oraşul de suflet. Cred că am introdus Constanţa foarte subiectiv, legat de amintiri plăcute şi de vreun minaret răzleţ. Ciao, lista se poate îmbunătăţi.PS aseară am citit 20 de pagini din Viaţa e în altă parte, în ediţia veche de la“ Univers din 1995“…chiar aşa, ce mucalit tratează Kundera relaţia mamă-fiu . Ţin minte că prima oară mi s-a părut exagerată exact această parte, acum, ca mamă, ştiu că depinde mult de mine să-mi eliberez fiul de,ah,..iubirea aceasta perfectă dintre noi. Oricum, mamele de băieţi au tendinţa să-i vadă pe aceştia din urmă ca pe nişte mici zei…fără măsură, această stare poate fi toxică pentru ambii, până la urmă iubirea, în orice formă, ar trebui să excludă egoismul, implicit pe cel matern,chiar bine intenţionat.

      raspunde

    15. Mariana spune:

      Am gasit idei interesante si de mare folos in cartea ” Viata de familie ” 5 mari duhovnici, aduc in atentia noastra ” pedagogia increderii, relatiile dintre frati, psihologia supararii” idei despre libertate si ascultare ” Cartea e aparuta in seria ” familie , dragoste, educatie ” la editura Sophia . Mariana

      raspunde

    16. Mariana spune:

      In doua vorbe, va prezint doua carti ale doctorului psihiatru rus, K.V.ZORIN
      “Pacatele parintilor si bolile copiilor”
      si ” De ce sufera copii “Cu totii ne dorim ca fiii si fiicele noastre sa dobandeasca binele sufletesc si trupesc. Pentru a-i invata pe copiii nostri calea vietuirii curate, adesea nu sunt suficiente metodele pedagogice laice. Din multimea cartilor de suflet, acestea sunt cu adevarat folositoare. Mariana

      raspunde

    17. C.SÎRB spune:

      Am vaga bănuială că mai sus avem de-a face cu spam.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro