0
Autor: Herman Broch
Rating:
Editura: Leda
Anul apariţiei: 2007

Traducător: Corneliu Papadopol 448 pagini ISBN: 978-973-102-023-5

Pret: 32,00 lei

Exerciţiu de imaginaţie

V-a întrebat vreodată cineva, poate chiar voi înşivă, de unde vine răul? Pe cît de multe teorii şi dezbateri există, pe atît e de greu de dat un răspuns. Dar dacă am trăi într-o lume ideală, în care oamenii să pună mai des întrebări despre existenţa lor decît despre ultimele bîrfe mondene, romanul Vrăjirea ar fi una din cărţile pe care le-aş recomanda ca răspuns. Mai mult, această carte ar ilustra, în aceeaşi lume ideală, cel puţin o parte din lecţiile de psihologie din licee şi facultăţi.

Spun asta pentru că Herman Broch reia, cu mijloacele literaturii, ce a făcut psihanaliza la început de secol, cu mijloacele ştiinţei (şi nu numai): printre altele, descrie dorinţe ascunse, felul în care sunt stîrnite şi ce fel se exprimă ele în comportament. Practic, povestea care se petrece într-un mic sat de munte reia traseul dinspre exterior (ce fac cei implicaţi) spre interior (ce simt ei), dar şi pe cel dinspre individ spre specie. Cititorul se află în rolul unui arheolog - sau analist - care are la dispoziţie diferite fragmente cu care poate construi întregul.

Ceea ce se petrece în satul Kuppron între venirea lui Marius Ratti, un tînăr reformator care inflamează minţile sătenilor, şi tragedia care urmează - sacrificarea unei fete - nu e uşor de redat într-un simplu rezumat. Pe lîngă evenimentele de la suprafaţă (venirea lui Marius, discursurile lui, incitarea la ură, delirurile sale profetice, de exemplu) există şi un fir subteran. Datorită acestuia romanul capătă aerul său straniu şi puţin înspăimîntător. Pare că autorul a găsit sursa răului şi arată că acesta nu poate fi evitat, fiindcă natura umană e fundamental rea. Ne lipseşte doar scînteia care să aprindă răul.

Parabola şi poezia

E uşor de făcut o analogie între felul în care preia tînărul Ratti controlul asupra sătenilor şi istoria nazismului. Herman Broch redă, în miniatură, povestea celor care au suferit consecinţele vrăjirii ideologice, victime şi torţionari. Pe lîngă concluzia sumbră pe care am menţionat-o în paragraful anterior, romanul încearcă o abordare mai profundă, mai generală a ideologizării, în comparaţie cu cea a lui Klaus Mann, de exemplu.

"Cum se poate ca oameni buni să facă rău?" este una din întrebările fundamentale ale cărţii, iar răspunsul pe care îl alege Broch e tot o întrebare: Există oameni buni?

În căutarea răspunsului, sau poate tocmai în evitarea lui, romanul merge şi pe drumul deschis de Jung şi de studiile despre arhetipuri. Spre deosebire de Ratti, mama Gison, celălalt stîlp al construcţiei, poartă toată înţelepciunea strămoşilor, vorbeşte despre lucruri care trebuie să se întîmple şi are seninătatea celui care uneşte lumile şi timpurile. De altfel, aproape toate personajele feminine din roman sunt caracterizate de aceeaşi cunoaştere fermă, care trece peste limitele omeneşti. Despre ele, dar şi despre întîmplările petrecute cît timp satul se află sub vraja lui Marius veţi afla mai mult citind cartea.

Înapoi în lumea reală

Pentru lumea lui aici şi acum, Vrăjirea are multe aspecte care o pot lăsa neatinsă pe raft. Este o carte scrisă într-un stil liric, cu descrieri luxuriante ale naturii, cu suficient patetism în dialogurile uneori puţin preţioase. Îi poate face să ofteze pe cei grăbiţi sau pe cei care nu sunt obişnuiţi să citească cu atenţie, concentrat.

Însă Vrăjirea este încă o mărturie despre secolul XX, iar eu una am speranţa că va rămîne chiar şi după ce toate istoriile atroce se vor şterge din memoria colectivă, ca semn şi ca avertisment că ele se pot întoarce oricînd, oriunde: Trebuie doar o scînteie.

Scris de Mihaela Butnaru