Zânele punkiste din New York
Scris de Raluca Alexe • 5 June 2008 • in categoria SF/Fantasy
0Autor: Martin Millar
Rating: 
Editura: Tritonic
În viaţa fiecărui cititor naiv există un moment de cotitură, când percepţii adânc înrădăcinate în mintea şi imaginaţia sa sunt extrase asemenea unui dinte de lapte, care oricum se mai clătina ocazional. Cum altfel să încerci să vorbeşti despre impactul pe care îl are asupra ta dezvăluirea lumii zâneşti a lui Martin Millar?
În imaginaţia fiecărui cititor naiv există zâne. Micuţe şi gingaşe, cu aripioare fluturând delicat în spate, cu veştminte vaporoase şi pastelate. Probabil ele sunt reminescenţe din copilărie, când lectura lui Peter Pan ne făcea sa credem în zâne, când eram convinşi că această credinţă salvează viaţa zânelor ce fâlfâie fericite în jurul nostru cu aripile lor fermecate.
Şi brusc ajungem în New York-ul contemporan, unde o femeie luptă cu boala Crohn, un tânăr urăşte omenirea şi pe el însuşi, o femeie se crede un general grec în plin război şi cerşetorii mor pe străzi fără să atragă atenţia nimănui.
În această lume rece aterizează (la propriu) două mici zâne: Heather si Morag. Cele două sunt zâne ciulin scoţiene, alungate din Scoţia pentru că şi-au suflat nasul în steagul unui clan zânesc influent. Ajunse accidental în New York ele trebuie să se adapteze unei lumi bulversante care nu (mai) crede în zâne, unde până ce şi veveriţele au devenit cinice şi râd isteric de soarta lor.
Dar nici ele nu sunt zâne obişnuite: cu părul vopsit în culori ţipătoare, cu viori la care interpretează mai degrabă melodii punk celebre, cu săbii legate de şold, consumatoare fidele de whisky şi de ciuperci vrăjite care le fac să uite ce au făcut cu o seară înainte, cele două zâne încearcă să ne convingă că sunt totuşi zâne bune.
Ele rămân alături de cei doi oameni care le văd - deşi motivul pentru care ei au această capacitate rămâne un mister.
Morag rămâne alături de Kerry, o femeie care atrage privirile bărbaţilor, dar ascunde sub haine o pungă care îi ţine loc de intestinele afectate de boala Crohn, care îşi urăşte fostul iubit pentru că a părăsit-o şi care se chinuie să construiască un celebru alfabet floral.
Heather rămâne cu Dinny, un bărbat dezgustat şi dezgustător, lipsit de voinţă, talent şi bunătate, care îşi petrece zilele privind un canal erotic de televiziune.
Martin Millar îşi structurează cartea în episoade scurte şi intense. Alternarea lor se face aleatoriu şi este uimitor cum o carte atât de scurtă poate urmări şi construi o acţiune din atât de multe personaje şi atât de multe teme complexe.
Pentru că alături de primele două zâne, în New York mai aterizează şi altele. Tulip şi Petal sunt zânele ciulin moştenitoare a regatului zânesc de Cornwall, unde regele - zâna Tala - a instaurat o dictatură industrială. Rebelii din regat sunt nişte simpatice zâne marxiste care încearcă să saboteze uzinele regelui.
Apariţia surprinzătoare a numeroase altor triburi de zâne, transformă acest New York nevăzut într-o scenă pe care se desfăşoară aprige războaie cu tentă rasistă şi unde împăcările zgomotoase alternează cu iminenţa apariţiei altor motive de dispută.
Transformând în politică zânească teme dureroase pentru oameni (vezi regatul zânesc dictatorial Cornwall, conflictele rasiale, cerşetorii, discriminarea bolnavilor), Martin Millar reuşeşte astfel să le trateze cu umor şi să le găsească rezolvările simple care sunt inaccesibile într-un oricare alt context.
Zânele punkiste din New York este o lectură uşoară, nebunească şi absurdă. Este o carte pe care o parcurgi cu rapiditatea unui zbor zânesc peste cartierele New York-ului modern. Este un roman despre rock, punk şi mult whisky. Despre sacru, vopsea de păr, flori şi iubire.
Este romanul care vă va schimba imaginea despre zâne.
Scrisă de Ana-Maria Petriţan
Categorie: SF/Fantasy | Autor: Martin Millar | Editura: TritonicCiteste cele 16 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Lidia spune:
Povesti cu zane! Numai ca zanele astea, dupa cum am observat, nu prea seamana cu cele din basmele romanesti pentru copii….au mai avansat…mi se par si cam pervertite….
-
Ama spune:
@ Woodisor – doua motive intemeiate! :) este diametral opus lui Orwell: daca el este intunericul (1984 inca imi provoaca stari de groaza), Martin Millar este lupta ideologica luminoasa si amuzanta. O viziune reconfortanta :)
@Lidia – sunt pervertite si in nici un caz nu recomand parintilor sa lase cartea la indemana parintilor! :D
-
Cristi Mitran spune:
Imi place partea cu zanele marxiste.
Impresia care mi-a lasat-o prezentarea ta este ca sunt foarte multe lucruri aruncate in carte doar pentru “shock value” (pentru ca asta era si una dintre ideile de baza a punkului). Crezi ca autorul a exagerat pe alocuri doar pentru a soca cititorul?
-
Jen spune:
mie nu mi s-a parut nimic socat. doar amuzant si un pic exagerat. dar iti dai seama de directia in care merge cartea cam de pe prima pagina, unde zanele aterizeaza si vomita prompt :D
mie mi s-a parut ca pe la sfarsit s-a cam pierdut cartea, dar cel putin prima jumatate este foarte amuzanta. iar heather si morag sunt adorabile :P
-
Andrei Ruse spune:
va felicit pentru aceasta recenzie, intr-adevar o carte buna. bonus, am castigat si un traducator bun, pe Adriana Mosoiu, care acum lucreaza la un nou LIT pentru toamna (surpriza). (scripty e multumit? :p)
-
Ama spune:
@ cristi – si mie mi-a placut de mine cand mi-a picat fisa :)))
da, cred ca pe alocuri a mai exagerat – uneori mi se pare ca s-a chinuit un pic sa ne atraga atentia. dar nimic ostentativ.@scripty – acum ai lasat sa plasese asupra mea o presiune destul de mare. o sa astept cu sufletul la gura concluzia ta! :D lasand gluma deoparte: multumesc! :)
@ Jen – pe mine ma distreaza convingerea lor ca voma de zane miroase frumos pentru oameni :D
@Andrei Ruse – multumesc! :)
-
Sorin Camner spune:
As putea sa va rog ceva? N-ati vrea sa faceti o distinctie intre SF si Fantasy? Sunt lucruri atat de diferite! Ce legatura au aceste punkiste cu SF-ul? Si ce legatura exista intre SF si Fantasy? Intre speculatie si basm? Intre trecut si viitor? Multumesc.
-
Pingback: Zînele punkiste din New York
-
Athabasca spune:
A reusit cineva sa citeasca “Gradinile Lunii” ? Nu de alta dar vreau sa stiu si eu daca sunt singurul care este de parere ca e greu de intalnit o carte mai prost tradusa si corectata. Sunt scandalizat, mi se pare un afront adus cititorilor.
-
Pingback: nornegru (Norul Negru)
Woodisor spune:
5 June 2008 | 8:43 am
Ei uite un roman pe care l-as citi cu placere si asta pentru simplul motiv ca vreau sa vad cum arata o altfel de zana decat modelul cu care am fost obisnuita in copilarie. Iar transpunerea “certurilor” ideologice si politice in lumea zanelor, imi aduce aminte putin a Orwell… alt motiv pentru care as citi cartea.