,,E ușor să traduci un cuvânt dintr-o limbă, în alta” am auzit spunându-se de multe ori, de parcă era vorba despre cum se vând semințele la colț. O fi, nu zic ba, și chiar dacă am tradus câteva povestiri SF și un roman fantasy, nu pot spune că le știu pe toate. Însă un lucru e sigur: a afirma că ,,tree” înseamnă ,,copac” și a vorbi despre culorile lui, forma frunzei, numărul de noduri și textura scoarței, plus a-i găsi denumirea românească populară, când uneori nu dai decât de cea științifică, și toate astea într-o frază dichisită, sunt discuții complet diferite.

În mintea mea, traducerile s-au legat întotdeauna de literatură. A fost o perioadă lungă de timp când nici nu m-am gândit că și certificatele de naștere, de deces, contractele, diplomele de tot felul și alte acte pot fi și ele traduse. Vă dați seama ce șoc am suferit, când în prima zi de probă pentru primul meu job adevărat, de proaspăt absolvent, mi s-a dat să traduc fișa tehnică a unei mașini și să calculez sume cu sau fără TVA, aferente serviciilor prestate de respectiva firmă. Nu m-au mai sunat, dar nici că am plâns după ei.

De atunci, însă, lucrurile s-au întors în favoarea mea și am început să trudesc în câmpul literelor, într-un mod care, fără să știu, avea să-mi dea satisfacții și să-mi ofere gura de aer proaspăt, pe care o căutam. Mai am o grămadă de învățat, căci nu e o activitate pe care să o deprinzi într-o zi pentru întreaga viața, ci o continuă provocare, un joc cu limba (atât sursă, cât și țintă), cu sensuri și stiluri. A traduce un text literar înseamnă și a înțelege că numărul de cuvinte din engleză nu trebuie să fie echivalent cu cel din română, că prin munca ta dai naștere unei noi creații ce-ți poartă amprenta, fără a o știrbi pe a autorului, și să știi, mai presus de orice, pentru cine scrii. Nu e suficient să cunoști doar o limbă străină, fără a percepe diversele nuanțe, fără a reuși să alegi forma cea mai potrivită de a exprima o idee în română. Traducerile literare sunt, spre deosebire de cele tehnice, procese extrem de migăloase și care solicită din partea ta să conștientizezi că realitățile acelei culturi, conceptele vor trebui să-și găsească o formă de expresie cât mai adecvată, cât mai naturală în limba țintă și că uneori se pierd sau se modifică. De asemenea, a trece de la poezie la SF, de exemplu, e un salt uriaș, ce trebuie făcut în timp. Ia-ți timp și acomodează-te cu fiecare gen, informează-te despre autorul din care trebuie să traduci și scrierile sale și acordă-ți o perioadă în care să citești, dacă nu tot originalul (pentru că de cele mai multe ori nu e timp), măcar câteva pagini. Pune-te la punct cu diverșii termeni de argou, intră în atmosfera cărții și în pielea personajelor. Toate acestea sunt trucuri și pași pe care i-am învățat cu fiecare proiect.

A lua contact cu oamenii potriviți, la momentul potrivit s-a dovedit a fi pentru mine rezultatul unor circumstanțe favorabile. Din păcate, ca și în alte domenii, și aici se practică tehnica reciclării. Și nu, nu mă refer la acei traducători talentați, ale căror nume le vedem de atâtea ori doar pe pagina a treia (din păcate) a cărților favorite, și care, în fond, trebuie să fie în continuare valorificați, ci la politica închisă a editurilor, ce mult prea rar recrutează din afara lor potențiali colaboratori. Dacă în străinătate există o mai mare deschidere, în România stăm încă destul de prost la acest capitol. Dacă te paște însă gândul, încearcă varianta candidaturii spontane. Un CV, o scrisoare de intenție și un text trimise la momentul oportun îți pot deschide uși.

Totuși, pe cât de frumoasă e meseria, pe atât de mari sunt dezamăgirile dacă ți-ai pus cumva în cap să trăiești doar din așa ceva. Nu te aștepta să plouă cu bani. Nu toarnă, ci picură și sunt și perioade mari de secetă. Sunt cazuri mult prea mediatizate ca să le mai amintesc aici. Realitatea este că în România suferim de pe urma unei decăderi a tot ce înseamnă studii filologice și, implicit a activităților de acest fel. Dacă într-un top recent, facultățile de litere sunt primele dintre cele mai ,,inutile” specializări, de ce să ne mire că de-abia ne târâm când e vorba de plata traducătorilor, de vânzări de carte ș.a.m.d.?

Cu un efort mai mare sau mai mic, la sfârșit rămâne totuși senzația că nu doar ai tradus un roman, o povestire, o poezie, ci că ai scris chiar tu una. Cu câte eforturi, nopți nedormite și timp petrecut răscolind dicționare, internet și cărți, dând telefon pe la rude și prieteni în căutare vreunui termen popular sau arhaic ce dă bine în text, numai tu vei ști. Se vor găsi destui cârcotași care să te tragă de urechi, dar și oameni dispuși să te ajute și să te îndrume. Dacă ești, ca și mine, la început de drum, ascultă glasul experienței lor, experimentează, acceptă provocări, fă compromisuri când e necesar și, nu în ultimul rând, scrie cu drag.

Foto