bookblog.ro

---

Avanpremieră: „Cum schimbăm mentalitatea?” de Sandra Pralong

Scris de • 21 November 2014 • in categoria Recomandari

Cum schimbam mentalitatea-EGO-PublicisticaSandra Pralong
Cum schimbăm mentalitatea?

25 de ani în România

 Colecţia Ego. Publicistică
Editura Polirom

Încrederea în noi înşine şi în capacitatea noastră de a trece peste orice obstacol se bazează, atît filosofic, cît şi istoric, pe ideea existenţei unei Providenţe benefice, în care putem să avem deci încredere, şi nu doar „credinţă”. Astfel, modernitatea politică, democraţia reprezentativă şi liberalismul sînt rezultatul direct al Reformei ecleziastice a lui Calvin şi Luther. Încrederea că fiecare dintre noi poate intra în dialog cu această Providenţă – care se manifestă deopotrivă în semenii noştri, făcîndu-ne astfel pe toţi cu adevărat „egali” – reprezintă temelia unui sistem instituţional clădit nu ca să elimine incertitudinea, ci ca să o gestioneze. Astfel, democraţia şi liberalismul sînt instituţii ale „curajului”.

Dacă încrederea individului în sine îi permite să accepte incertitudinea ca pe un fapt firesc, atitudinea inversă, lipsa de încredere în sine, este motivul tuturor tentativelor de a elimina necunoscutul. Numai cineva care nu crede că-şi poate controla frica este înspăimîntat de orice situaţie necunoscută şi devine suspicios. Astfel, instituţiile bazate pe ideea de a elimina incertitudinea sînt instituţii care provin dintr-o profundă paralizie în faţa vieţii, din incapacitatea de a domina frica, deci din laşitate. Cînd cineva nu are încredere în sine, încearcă să controleze totul în jur (în afară de sine). Din păcate, ideea de a controla tot ce poate aduce ziua de mîine este pe cît de naivă, pe atît de arogantă. Nu ne putem juca „de-a Dumnezeu”. Nu putem decît cel mult să anticipăm şi să gestionăm necunoscutul, căci viaţa însăşi e incertitudine şi a elimina tot ce nu putem controla înseamnă a elimina însăşi viaţa.

Contrariul încrederii este suspiciunea, atît faţă de viitor, cît şi faţă de semenii noştri. Suspiciunea, ca şi laşitatea, provine din incapacitatea de a gestiona necunoscutul. Dogma laşilor este că tot ce nu este controlat devine un factor de risc şi riscul este potenţial rău. Dar, încercînd să eliminăm tot ce ar putea fi rău, inevitabil eliminăm şi ce e bun. De aceea a eşuat comunismul: încercînd să elimine orice risc, a eliminat, în acelaşi timp, şi orice sursă de creativitate, necesară pentru a-l gestiona.

Schiţa de mai sus încearcă să găsească natura democraţiei şi a comunismului într-o anumită atitudine faţă de risc: curaj sau laşitate. Ce sînt instituţiile comuniste, dacă nu acele încercări de a elimina incertitudinea, lăsînd unei mici elite „grija” pentru tot ce se poate controla: de la resursele fizice şi materiale pînă la gîndurile fiecăruia? Încercînd să controleze totul, comunismul a omorît totul, chiar şi spiritul supuşilor săi. Înfricoşaţi, neobişnuiţi să gestioneze incertitudinea, oamenii s-au ofilit, nutrind unii faţă de alţii numai suspiciune şi laşitate (acompaniată de aroganţă), trăsături atît de dăunătoare astăzi, cînd noul sistem cere încredere în sine şi mai ales curaj. (Doresc să spun aici, poate cu duritate, că „bîrfa” – vorba dusă „pe din spate” –, atît de răspîndită la noi, este cea mai evidentă şi poate cea mai nocivă formă de laşitate. Sîntem laşi cînd nu îndrăznim să le spunem oamenilor în faţă, cu tact, dar cu sinceritate, ceea ce gîndim despre ei. Sîntem aroganţi cînd credem că putem controla astfel ceea ce gîndesc ceilalţi despre obiectul bîrfei noastre. Şi sîntem proşti cînd nu ne dăm seama că bîrfind nu am rezolvat nimic, decît cel mult am reuşit să ne facem de rîs. Căci „obiectul bîrfei” nu învaţă nimic din critica noastră, pe care nu o aude. Deci nici chiar atunci cînd critica noastră este justificată nu am contribuit cu nimic la îndreptarea lucrurilor.)

Revenind la democraţie şi la economia de piaţă, nu sînt acestea o încercare de a gestiona riscul şi incertitudinea, lăsînd viitorul liber să se manifeste în diversitatea şi surpriza lui? Orice sistem politic cere, pentru a gospodări societatea, o anumită măsură de control – dar într-o democraţie controlul este în primul rînd autocontrol, acela care transformă frica în curaj. Acest curaj se manifestă atît la nivel de individ, cît şi de societate. Ce este toleranţa, dacă nu o formă de curaj şi de mărinimie în faţa unor opinii şi practici diferite de ale noastre, care ne sporesc incertitudinea şi ne măresc potenţialul de risc? Într-un sistem totalitar, reflexul laşităţii este de a elimina diversitatea, de a muşamaliza diferenţele şi de a controla ce nu poate fi eliminat.

Într-o democraţie, riscul şi incertitudinea sînt gestionate prin anticipare. Spre pildă, într-o democraţie sănătoasă cîştigă alegerile acela (sau aceea) care anticipează cît mai corect problemele cetăţenilor (propunînd soluţii cît mai viabile), nu cel sau cea care „controlează” cel mai eficace minţile sau buzunarele lor. La fel, într-o economie de piaţă se îmbogăţesc cei care anticipează cu mai multă dibăcie nevoile consumatorului, nu cei ce încearcă să le controleze gusturile, aşa cum se întîmplă în socialism.

Dacă dorim să clădim cu adevărat o democraţie şi o economie de piaţă, avem nevoie să ne schimbăm atitudinea faţă de risc. Oricine şi orice ne ţine încătuşaţi în frică şi nu ne ajută să o dominăm face din noi nişte laşi.

 

•Lansarea cărții,  Sâmbătă, 22 noiembrie, la Gaudeamus
Ora 15.30: Sandra Pralong, Cum schimbăm mentalitatea. 25 de ani în România
Invitaţi: Eugenia Vodă, Excelenţa Sa Jean-Hubert Lebet, Ambasadorul Elveţiei în România, John McLoone, Political Officer Ambasada SUAîn RomâniaModerator: Adrian Şerban





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro