bookblog.ro

---

Cartea anului 2020: alegerile noastre

Scris de • 8 December 2020 • in categoria Recomandari

La final de an fiecare cititor își face bilanțul lecturilor: câte cărți a citit, ce gen literar a ales cu predilecție, în ce perioadă a fost mai prolific... Și mai ales ce carte i-a rămas la suflet. Cartea aceea pe care o recomanzi colegilor, pe care ți-o vei amintit cu drag multă vreme și pe care o mai scoți din când în când din bibliotecă ca să citești câteva fragmente.

Câteva dintre colegele noastre de la Bookblog.ro ne-au spus care a fost CARTEA 2020 pentru ele. Alegeri foarte diferite, o să vedeți. Ne-am concentrat pe cărțile apărute pe parcursul anului ce s-a scurs sau traduse în română în acest răstimp, (cu o singură excepție, o să vedeți și asta) și sperăm ca recoamndările noastre să vă inspire.

Așteptăm să aflăm care au fost cărțile voastre preferate în 2020. :)

„Baronii spaţiului” de Christian Davenport, editura RAO

Una dintre cărţile apărute în 2020 care mi-a rămas în minte este “Baronii spaţiului”, scrisă de jurnalistul Christian Davenport. Deşi acest an va fi păstrat în memoria oamenilor în special drept anul pandemiei, poate că această carte te va ajuta să vezi lucrurile şi din altă perspectivă.

Deşi în România nu este foarte răspândit cultul explorării spaţiului (avem probleme telurice mai urgente aici ca să ne mai stea gândul la stele şi planete!), totuşi merită să ne bucurăm ochii şi sufletul cu inovaţiile din domeniul ingineriei spaţiale din ultimii ani, în special cele realizate de compania SpaceX a lui Elon Musk. Unde mai pui că recent, în acest 2020, SpaceX a trimis pe Staţia Spaţială Internaţională 4 astronauţi prin intermediul rachetei Falcon 9, marcând al doilea transport cu oameni la bord realizat de această companie.

Cartea îţi prezintă începuturile SpaceX, cum totul a plecat de la o simplă discuţie  în maşină şi cum Elon Musk credea că deja trebuie să existe o bază pe Lună şi călătorii spre Marte, dar nefiind aşa, a decis că trebuie să facă ceva chiar el. Considerat deseori un visător şi un excentric, un miliardar care îşi folosea averea pentru un proiect nerealist, Musk a reuşit să închidă gurile tuturor cârcotaşilor prin lansările şi aterizările perfecte ale rachetelor sale care, atenţie!, sunt şi refolosibile.

Însă drumul nu a fost uşor, ci unul marcat de greutăţi, eşecuri, rachete care au explodat, bani pierduţi şi multă luptă între sistemul privat şi cel de stat, cel din urmă având monopol asupra spaţiului până de curând. Astfel, Elon Musk a reuşit prin intermediul SpaceX să realizeze ceva ce nu mai reuşise nimeni până atunci: să deschidă drumul companiilor private în ceea ce priveşte explorarea spaţiului.

Iar lupta nu se termină aici. Următorul proiect pe listă: colonizarea planetei Marte. Sună fantezist? Aşa au sunat şi planurile lui iniţiale, pe care le-am văzut apoi live pe Youtube. Eu zic să fim mai visători şi să dăm mai multe şanse viselor noastre, fiindcă mai devreme sau mai târziu, ele pot deveni realitate dacă luptăm din răsputeri pentru ele.  - Marinela Gheorghe

„The Invisible Life of Addie LaRue” de Victoria Schwab, editura Tom Doherty Associates

Înainte de a da curs provocării de a alege cartea anului și a scrie câteva rânduri despre ea m-a luat panica. De ce, vă întrebați? Păi la cum a fost 2020 cartea asta trebuie să fie mai cu moț decât celelalte din anii trecuți prin simplu fapt că viața reală a dat destule palpitații și scenarii demne de ficțiune. Și cumva, ce am ales se leagă de pandemie într-un fel pentru că este despre răbdare, despre așteptare, despre nevoia de conectare cu ceilalți, de a nu fi uitați și de a fi iubiți așa cum suntem.

Așa că romanul de ficțiune al lui V. E. Schwab – „The invisible life of Addie Larue” ia coronița pentru povestea ei faustiană, unde o tânără din secolul XVII din Franța rurală face un pact cu un zeu al întunericului pentru o viață mai lungă, mai puțin banală, care să nu treacă într-o clipă, înghițită fiind de datoriile de femeie – a ține casa, a face copii, a sta alături de un om care nu visează la nimic din ce se află dincolo de granițele satului natal. Dar pentru că zeii sunt capricioși și foarte atenți pe semantică, binecuvântarea se transformă în blestem pentru că nimeni nu își amintește de Addie odată ce aceasta iese din raza lor vizuală.

Așa trăiește trei secole, în umbre, ca o stafie, martoră a tuturor schimbărilor din lume, dorindu-și să-și lase amprenta în mod vizibil, nu doar servind ca muză marilor artiști ai vremii, dorindu-și să fie iubită. Iar hazardul îi scoate în cale fix ceea ce își dorește, cineva care să-și amintească de ea și de care să se îndrăgostească. Dar și această întruchipare a gândurilor sale în formă masculină ascunde secrete proprii și o dorință care-i mistuie sufletul și-l face să fie în contratimp cu blestemul ei. Vor răzbate în fața diavolului? Sau pacturile în care și-au dat sufletele la schimb îi vor damna pentru totdeauna? - Călina Matei

Poate ar trebui să vorbești cu cineva” de Lori Gottlieb, editura Litera

Anul acesta, am citit mai mult decât de obicei, poate și pentru că... a fost un an... special (știți voi la ce mă refer), așa că nu a fost foarte ușor să aleg o singură carte dintre atâtea cărți excepționale cu care am avut plăcerea să mă întâlnesc. Totuși, dacă trebuie să fac o alegere, atunci cred că „Poate ar trebui să vorbești cu cineva” este, pentru mine, cartea pe care oricine ar trebui o citească mai ales, în contextul dificultăților și provocărilor pe care le-am experimentat cu toții anul acesta.

Oricât ar părea de ciudat, în anul de grație 2020, mai sunt oameni care cred că dacă se duc la o ședință de terapie, înseamnă că sunt nebuni; mai sunt oameni care cred că terapeutul îi va judeca sau că le va rezolva toate problemele într-o ședință și altele asemenea. Cartea lui Lori Gottlieb vine nu numai să demonteze toate aceste prejudecăți, dar și să ne arate câte ceva din culisele meseriei/vocației de terapeut. Totul prin niște povești atât de bine spuse încât nu ai cum să nu te îndrăgostești de... terapie. Este o călătorie pe care cititorul o face între scaunul terapeutului și canapeaua pacientului, având ocazia să vadă cum se desfășoară ședințele de terapie și apoi, să descopere cum terapeuții au și ei nevoie de terapie. O călătorie fascinantă, plină de umor și subtilitate. Dar nu numai... cartea aceasta este o șansă de a învăța lucruri noi, de a ne înțelege mai bine (prin poveștile și cazurile expuse) și poate, de a avea curajul să ne ducem la o ședință de terapie.

„Majoritatea dintre noi vin la psihoterapie pentru că se simt blocați – prizonieri ai propriile gânduri, comportamente, căsătorii, slujbe, temeri sau ai propriului trecut. Uneori devenim prizonierii propriei povești, o poveste creată de noi înșine. Dacă avem opțiunea de a crede unul din două lucruri și, având dovezi clare pentru ambele – Sunt antipatic. Sunt adorabil. – adesea, îl alegem pe cel care ne face să ne simțim rău. De ce insistăm pe aceleași lucruri obsesive (viața tuturor e mai bună decât a mea, nu pot avea încredere în oameni, nimic nu mă poate ajuta), în loc să schimbăm ceva ?. Ocolește gratiile. Cine altcineva ne oprește în afară de noi ? Există o cale de ieșire – atâta timp cât suntem dispuși să o vedem”. (Lori Gottlieb) - Raluca Elgyar 

„Pe pământ suntem strălucitori o clipă” de Ocean Vuong, editura Storia Books

În aprilie am devenit moderatoarea unui club de carte în care pun mult suflet și multă pasiune: Storia Book Quest. Prima dintre lecturile pe care le-am ales pentru discuție a fost „Pe pământ suntem strălucitori o clipă” , o traducere din limba engleză a Mirunei Voiculescu - în original de Ocean Vuong. Nu știam nimic despre autor și nici despre carte, înainte să o citesc, așa că am lăsat-o să mă surprindă, și a ajuns să fie titlul pe care-l am pe buze sau pe taste de fiecare dată când mă întreabă cineva ce am citit aparte anul acesta.

Ocean Vuong este un tânăr prozator din scriitura căruia se desprinde clar că, mai întâi, a fost (și este și) poet. Are o istorie de familie cu multe răspântii, întortocheată și anevoioasă, și mare parte din ea este transpusă și în romanul lui de debut (înainte, publicase doar poezie). De altfel, una dintre micile mele plăceri vinovate este să-i urmăresc contul de Instagram, pe care postează inclusiv noi descoperiri în cercetările sale despre familia cu pricina; chiar după ce am discutat despre carte la club a anunțat că și-a găsit bunicul până atunci necunoscut, scotocind prin arhive, și mi s-a părut o continuare a acțiunii din carte, un soi de prim deznodământ.

Se spune despre carte că ar fi o scrisoare de dragoste adresată de un tânăr imigrant în America mamei sale vietnameze analfabete. Aș spune că e doar un unghi critic. Cartea aceasta e și un strigăt, e o sumă de semne de întrebare, e un regal gastronomic simplu, care corelează mâncarea tradițională cu starea de spirit și emoțiile într-un soi de dans gustativ, care te face să te întrebi oare ce gust o avea coada de vacă. Mă feresc să citez din ea, deși am făcut-o „arici” de semne colorate, pentru că are citate marcante despre război și despre lingvistică - două subiecte de nu prea mare interes - și despre îmbinarea neașteptată dintre ele, care capătă sens când citești romanul cap-coadă, faci cercetare despre tot ce nu știai și mai privești și câteva fotografii îngălbenite. - Iulia Dromereschi

Piranesi - Susanna Clarke, editura Nemira

Carte pe care o recomand la final de 2020 este o carte pe care am început-o fără așteptări foarte clare, într-o doară, dar pe care am citit-o dintr-o suflare într-o singură seară.

Piranesi” are una dintre calitățile pe care eu le apreciez foarte mult la o carte: te introduce în lumea ei, creează o atmosferă anume care te însoțește și după ce ai închis cartea. În acest caz, așa cum probabil ați ghicit, este vorba despre un univers inspirat de artistul italian de secol 18, Piranesi. Doar atât și ar fi fost suficient ca această carte să-mi cucerească inima, dar Susanna Clarke știe să construească o carte fantasy cu baze solide, care să te facă curios, să te inciteă, să vrei să afli ce se întâmplă în următoarea pagină, și în următoarea, și în următoarea...

Piranesi al nostru, personajul principal, duce o existență senină și armonioasă într-un spațiu vast numit Casa. Gândurile lui sunt inocente ca ale primului om, de altfel, el pare cam singur pe lume, dacă nu-l luăm în considerare pe Celălalt om, o apariție episodică și misterioasă menționată de Piranesi. Nu este nevoie să vă mai spun că nu totul este ce pare a fi la prima vedere și informațiile ne sunt oferite în dozajul ideal pentru un puzzle literar. O să închei cu o învățătură adusă de anul 2020 și ilustrată foarte bine în această carte: acceptarea; nu ca resemnare ci ca atitudine față de ceea ce îți este dat și față de provocările fiecărei zile în parte (chiar dacă nu este vorba despre fluxuri marine și camere pline de nori, așa, ca în carte :) ). - Andreea Chebac





Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Florin Hozoc spune:

    „Baronii spaţiului” arata cat de mult am evoluat intr-un timp atat de scurt. Foarte buna cartea!

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro