bookblog.ro

---

Fragment din Fairia – o lume îndepărtată de Radu Pavel Gheo

Scris de • 25 January 2016 • in categoria Recomandari

fairiaRadu Pavel Gheo

Fairia – o lume îndepărtată

Ediţie revizuită

Prefaţă de O. Nimigean

Colecţie: Top 10+

ISBN: 978-973-46-5865-7

224 p.

- fragment -

Strînşi în jurul focului, am încălzit puţină mîncare şi ne-am pus pe poveşti. Amintindu-mi de cele petrecute în pădure, l-am întrebat pe Brave Soul:

— Prinţule, n-ar fi bine să închidem corabia într-un cerc, aşa cum ai făcut data trecută? Într-o pentagramă.

Prinţul a ridicat capul şi m-a privit, gînditor.

— Nu, nu cred că-i nevoie, am auzit răspunsul.

Am tresărit şi am dat să sar în picioare, fiindcă nu vorbise Brave Soul. Nu era vocea lui gravă, ci un glas piţigăiat şi cristalin, ca de copil, care venea de undeva din spatele nostru, dinspre pădurice.

— Nu vă temeţi, a continuat vocea piţigăiată. Nu aveţi de ce. Şi, dacă vă juraţi că nu-mi faceţi nimic, o să vin la voi, lîngă foc.

— Cine să jure? întrebă Nicky. Uite, jurăm, vino.

— Nu voi, prinţul. Fiul lui Dorwan. Dacă el zice că n-o să păţesc nimic, mă apropii de voi.

În clipa în care Brave Soul s-a învoit, lîngă noi s-a ivit ca din pămînt o arătare înaltă de vreo două palme şi cu un păr roşcovan ca fierul încins. Se îmbrăcase într-o haină lungă, de un roşu aprins, şi avea o înfăţişare comică: cu picioare scurte şi strîmbe, cu mîini micuţe şi o faţă ridată, veselă şi aparent prietenoasă.

Un pitic.

S-a aşezat cu nepăsare lîngă foc, la vreo jumătate de metru de prinţ, şi l-a privit în ochi. Stînjenit, tînărul şi-a ferit privirea şi i-a spus, pe un ton cam dur:

— Ei, cine eşti, micuţule străin? Ce vrei de la noi?

— De la voi? Nimic, s-a hlizit piticul, întinzîndu-şi picioarele scurte. Mie mi se pare că voi aţi cam avea nevoie de mine. Nu-i aşa, fiu al lui Dorwan? Greşesc eu sau aţi intrat într-un mare necaz?

— De unde ştii că sînt fiul regelui Dorwan? s-a burzuluit Brave Soul.

În loc de răspuns, piticul a întins mîna spre spada pe care prinţul şi-o ţinea pe genunchi şi a mîngîiat cu degetele vîrful lamei. O secundă am avut impresia că arma vibrează sub degetele sale. Piticul şi-a retras imediat degetele şi a zîmbit.

— Ei, de ce nu vorbeşti? L-ai cunoscut pe tata?

— Aşadar e rege, a plescăit mulţumit micuţul roşcovan, de parcă ar fi fost vorba despre el. Nici nu mă mir. Dacă l-am cunoscut, zici? Păi cine crezi că i-a făurit spada asta? Cine a frămîntat două săptămîni oţelul şi l-a călit în venin de şarpe şi în sînge de căprioară? Poate ai auzit de Ermisted, meşter făurar din neamul wichterilor. Îl ai în faţă, voinicule!

Prinţul n-a spus nimic o vreme. Cred că auzise ceva de la tatăl său, fiindcă după un timp a dat din cap, îngîndurat, şi l-a întrebat pe pitic:

— De unde ştiai că o să ajung aici?

— Nu ştiam, am aflat. Trei dintre tovarăşii tăi au intrat în pădure şi-au strîns lemne. I-am auzit cînd vorbeau. Dar nici nu trebuia să-i aud. Semeni leit cu bătrînul Dorwan, că acum e bătrîn tare, nu? Ha-ha, mintea mea încă mai merge! S-ar zice că acum ai şi tu nevoie de ajutor, aşa-i? Ce istorie: fiul lui Dorwan ajunge şi el la meşterul Ermisted! Asta trebuie s-o ţin minte măcar o sută de ani! Ţi-a dat pe mîini spada mea... Eşti singurul lui fiu?

Puţin ruşinat, Brave Soul îi spuse adevărul.

— Ei, n-are de ce să-ţi fie ruşine! s-a piţigăiat Ermisted. Patruzeci şi opt de fii şi fiice, ai? Harnic voinic, bătrînul Dorwan! De cînd l-am văzut am ştiut cu cine am de-a face. Bun, tinere, pricep cum stau lucrurile. Mi-ajunge să văd că spada lui Dorwan a încăput în mîinile tale. Hai să vorbim despre problema voastră. Aţi ajuns cu corabia pe uscat, aşa-i? V-aţi gîndit cum s-o scoateţi la capăt?

I-am explicat că deocamdată nu ştiam exact, dar o să găsim noi o soluţie.

— Doar îl avem cu noi pe fiul lui Dorwan, a zis Douglas Pei, pe un ton ironic.

Brave Soul şi-a îndreptat spinarea, în vreme ce piticul a început brusc să se hlizească.

— Aşa-i, fiul lui Dorwan! Dar tot lîngă voi stă şi bătrînul Ermisted, conducătorul celor mai harnici meşteri din neamul wichterilor. Neamul meu se trage din neîntrecutul Durin. Aţi avut mare noroc! Cu ajutorul nostru şi recunoştinţa voastră, mîine dimineaţă sînteţi din nou pe apă. Bine măcar că aţi nimerit pe malul ăsta! Dacă vă ducea năpasta dincolo, la verii noştri întunecaţi, numai fuga sănătoasă vă mai scăpa.

L-am privit neîncrezător. Cum credea el, o piticanie de două palme, cu picioarele scurte şi strîmbe, că o să ducă ditamai corabia înapoi în apă? În spinare? Brave Soul se uita şi el cam neîncrezător, dar Ermisted nu s-a sinchisit. Şi-a scos din buzunarul hăinuţei sale lungi o pipă prăfuită, a umplut-o cu tutun şi a început să pufăie, privindu-ne cu atenţie pe fiecare. La Hippokalos s-a uitat vreme mai îndelungată, cîntărindu-l parcă din ochi.

— Uite, voinicule, fiindcă îmi aminteşti de tatăl tău, n-o să te pun acum să mă răsplăteşti cine ştie cum. Te-am găsit la ananghie şi nu vreau să zici că wichterii sînt un neam rău. Lasă-mi mie făptura jumătate om, jumătate cal, şi nu-ţi mai cer nici o altă plată.

***

Science fiction, fantasy, basm modern sau chiar post-modern, Fairia începe clasic, cu o navă spaţială care eşuează pe o planetă necunoscută, dar ciudat de familiară. Astronauţii se transformă în eroi exploratori ai unei lumi care ar semăna cu vechiul Pământ, însă cu legi şi locuri mult mai imprevizibile şi mai înşelătoare. În momentul în care în scenă apar un centaur bătrân şi sentimental, un prinţ de benzi desenate şi o superbă vrăjitoare blondă şi rea (cel puţin la prima vedere), realitatea se dă cu totul peste cap: stâncile vorbesc şi se luptă în duel, corăbiile plutesc pe nisip, răsar de nicăieri cavaleri în armură şi, din când în când, la graniţa dintre vis şi trezie, imagini dintr-o viaţă paralelă a aceleiaşi expediţii sugerează o poveste în oglindă, la fel de reală ca aceea pe care o deapănă peste ani singurul martor rămas în viaţă al călătoriei.

„Printre personaje de basm – unele înduioşător de simpluţe, ca în B.D.-uri – şi peripeţii care mai de care, iată-mă regăsind o greu definibilă stare de graţie. Ca şi atunci când am citit Micul Prinţ? Sau Povestea fără sfîrşit? Sau, într-un fel, Un yankeu la curtea regelui Arthur?” (O. Nimigean)





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro