bookblog.ro

---

James Bond: Spectre

Scris de • 16 November 2015 • in categoria Recomandari, Carte vs film

bondRating: 4
Film: James Bond: Spectre
Regizor: Sam Mendes
Durata: 148 min
Anul apariției: 2015
Actori: Daniel Craig, Stephanie Sigma, Monica Bellucci, Lea Seydoux, Christoph Waltz, Andrew Scott, Ralph Finnes, Ben Whishaw

A devenit aproape o tradiție ca o dată la trei-patru ani să merg la film pentru a îl vedea pe Daniel Craig în toată splendoarea sa britanică, a costumelor impecabil croite și a șarmului irezistibil.

Pentru mine nu există întruchipare mai bună a lui 007 decât cea a blondului cu ochi albaștri care l-a detronat pe Sean Connery de la loc de cinste și a făcut din Casino Royale cel mai bun film din franciză.

Filmului menționat mai sus i-au urmat Quantum of Solace, Skyfall și acum Spectre iar din păcate regula din doi în doi s-a păstrat - și anume un film bun, unul mai puțin bun.

Totuși, nu mă înțelegeți greșit pentru că deși Spectre nu este de calibrului lui Casino Royale nu este nici chiar în aceeași oală cu Quantum of Solace la capitolul căscat în timpul vizionării și întrebat ce fel de James Bond e ăsta pentru că eu nu îl recunosc. Cel mai recent film din serie se face vinovat de replici clișeistice și de scene filmate doar de dragul de a le filma și nu pentru că ar avea un rol esențial în povestea lui Bond. Dacă treceți de primele douăzeci – treizeci de minute din film vă veți putea instala liniștiți în scaun fără a mai strânge din dinți/ închide ochii la siropoșeniile de pe ecran.

Și ca să revin la subiectul de maxim interes, Spectre continuă povestea de acolo de unde a lăsat-o Skyfall. M. a murit dar nu înainte de a îi încredința lui Bond o ultimă misiune – de a descoperi o rețea criminală care a fost și în spatele evenimentelor de la Skyfall și a multor alte evenimente tragice din întreaga lume și care îl poartă prin Mexic, Austria, Roma și Maroc. De data aceasta în rolul de femei fatale le avem pe Stephanie Sigma, Monica Bellucci și Lea Seydoux, iar la capitolul băieți răi pe diabolicul Christoph Waltz și psihopatul Andrew Scott (Moriarty din Sherlock). Scenariul urmează același tipar în care lumea trebuie salvată mai mult sau mai puțin din ghearele amenințătoare ale unei organizații sinistre, avem urmăriri amețitoare cu mașini, scene de amor, umor britanic, gadgeturi fancy și, inevitabil, un frumos Aston Martin.

Dincolo de minusurile menționate mai sus nu am ce să îi reproșez filmului, judecândul în contexul celorlalte filme din franciză, pentru că se folosește în mod inteligent de actori și de scenariu, introducând totodată și un subiect de actualitate ca cyber-terorismul.

Ca bonus muzical Sam Smith și al său Writing’s on the Wall concurează cu ușurință cu Skyfall-ul lui Adele.

Așa că, dacă nu știți pe ce să dați banii la cinema în următoarea perioadă vă recomand ultimul Bond, probabil unul din puținele filme de acțiune cu adevărat bune din acest an.





Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro