Acum câteva luni, lumea întreagă ne aparținea. Călătoream, ne vedeam cu prietenii, mergeam la concerte... citeam. Dintre toate aceste lucruri, am cam rămas cu cititul. Restul listei s-a mutat pe online... dacă e mai bine, mai rău sau la fel, aceasta evaluare nu face obiectul articolului de față. Timpul ne va spune mai multe despre cum a fost această perioadă. Așa că mă voi referi doar la experiența mea personală.

Nu știu alții cum sunt, dar eu citesc diferit în perioada aceasta. Prima observație evidentă este aceea că spațiul fizic în care citesc s-a modificat (o sa vedeți că toate pozele atașate acestui articol sunt făcute în grădina personală...da, știu... sunt o norocoasă). Înainte, citeam în aeroporturi, hoteluri, cafenele, în orașe care îmi erau familiare și în altele pe care abia le descopeream. Lumea de afară concura cu lumea din cărți... și, uneori, câștiga. Acum, citesc într-un șezlog, la soare (sau în casă, în zilele cu ploaie), iar lumea dinăuntru câștiga mai mereu lupta cu lumea din afară. Cărțile au înlocuit orașele, hotelurile, cafenelele... lumile lor domnesc asupra realității. O victorie binemeritată a cărților, și, poate, dacă ne gândim ceva mai mult, ajungem la concluzia că e și victoria noastră, a cititorilor.

A doua observație este că folosesc cărțile din ce în ce mai mult ca un instrument pentru a-mi crește starea de bine. În perioada aceasta, nu prea am citit cărți din „obligație” (cărți care nu îți plac neapărat, dar pe care le citești pentru că ai nevoie de o anumită informație sau care servesc unui scop profesional, sau ai mai citit alte cărți ale aceluiași autor, dar aceasta în mod special nu este foarte reușită, și orice alte motive la care vă puteți gândi). Nu sunt împotriva cărților „utile”, cred că au rostul lor, doar că...în ultimele luni, am căpătat relaxarea de a spune: “această carte poate aștepta, acum vreau să citesc doar cărți care mă fac să mă simt bine”. Lumea de afară este suficient de complicată, înfricoșătoare și imprevizibilă, și nici nu o putem controla, așa că cea interioară o putem construi cu bine, frumos și ceva detașare. Iar cititul ajută mult în acest proces.

A treia observație este că am citit mai mult decât de obicei. Și eu citesc, oricum, destul de mult. Dar perioada aceasta mi-a oferit un răgaz nesperat. Cineva pe Facebook scria: „The world is closed. Go home and Read a book”. Exact așa am simțit și eu. Cărțile au devenit Acasă, au devenit rutina care m-a salvat de multe ori, certitudinea într-o lume desenată doar din incertitudini. Pentru că am citit mult, îmi este greu să aleg doar cinci cărți pe care să vi le prezint, dar altfel articolul ar deveni mult prea lung și, probabil, plictisitor. Deci, iată mai jos cărțile mele preferate din carantină:

Against Empathy. The case for Rational Compassion – de Paul Bloom

De multă vreme ni se spune că empatia este cheia unei lumi mai bune, a unor relații personale mai satisfăcătoare și a unor decizii mai eficiente. Paul Bloom, profesor de psihologie la Univesitatea Yale, demontează acest mit, pledând pentru obiectivitate, judecată deliberată și compasiune rațională, considerându-le mult mai importante decât empatia pură. Citând studii și dovezi relevante, cartea este interesantă, convingătoare și surprinzătoare. O lectură binevenită în aceste zile !

Copilul și Dictatorul  - de Marion le Roy Dagen și Xavier-Marie Bonnot

Este povestea emoționantă a Măriucăi (devenită, prin adopție, Marion), o fetiță abandonată în orfelinatele României lui Ceaușescu. Născută în 1976, Măriuca este unul dintre cei două milioane de copii apăruți pe lume nu din dorința părinților lor, ci în urma decretului prin care Ceaușescu voia să dea un impuls forțat demografiei țării. Abandonată de mama sa (mult prea tânără și părăsită de toți), fetița este adoptată, la vârsta de șase ani, de o familie franceză. O șansă la viață și normalitate... numai că există un „dar”... Majoritatea copiiilor adoptați își caută, la un moment dat, identitatea, adevărata poveste și părinții biologici. La fel face și Marion. O carte frumoasă, care dezvăluie universul complicat al acestor copii... a celor mai norocoși dintre ei !

Young Elizabeth. The Making of our Queen – de Kate Williams

Eu sunt pasionată de istoria familiilor regale și încerc să citesc cât mai multe biografii despre membrii familiilor regale, însă această carte este specială (și este foarte greu să mai scrii ceva special despre cea mai cunoscută personalitate regală a lumii noastre – Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii). Cartea parcurge etapa de formare a personalității și rolului monarhului britanic, pornind de la momentul nașterii unei prințese care nu era menită să ocupe tronul unui imperiu (unchiul ei, Eduard al VIII-lea era moștenitorul coroanei și toată lumea se aștepta ca aceasta să se căsătorească și să aibă copii). În 1936, Edward al VIII-lea abdică pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o femeie divorțată de două ori și considerată inacceptabilă pentru rolul de Regină a Marii Britanii. Astfel, tatăl Elizabetei devine Rege și ea, moștenitoarea legitimă. O întâmplare care va schimba în bine istoria Marii Britanii. După 68 de ani de domnie, Regina Elizabeta este una dintre cele mai respectate și iubite personalități în Marea Britanie și în intreaga lume. Cartea lui Kate Williams aduce în fața cititorilor portretul unei femei puternice, rezervate, dar și fermecătoare și amuzantă, care a pus datoria înaintea propriei vieți.

Jurnalul Reniei. Viața unei tinere în umbra Holocaustului – de Renia Spiegel

S-a scris foarte mult despre Holocaust. Din fericire, avem chiar și mărturiile directe ale supraviețuitorilor. Dar fiecare carte, fiecare mărturie e importantă și adaugă o dimensiune nouă ororilor regimului nazist. Jurnalul Reniei Spiegel ne reamintește un alt jurnal și mai celebru, cel al Annei Frank, dar experiențele consemnate sunt diferite. Renia s-a născut în estul Poloniei, în 1924. Jurnalul ei începe în ianuarie 1939. Separată de mama ei din cauza războiului, Renia trăiește alături de bunici și este martora tragediilor aduse de două ocupații – cea sovietică și cea nazistă. La optsprezece ani, Renia moare într-un ghetou din Polonia, dar manuscrisul jurnalului ei este salvat de iubitul ei și publicat peste șaptezeci de ani de la întâmplările consemnate. O recuperare importantă a istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial.

The courage to be disliked – How to free yourself, change your life and achieve real happiness – de Ichiro Kishmi și Fumitake Koga

Cartea aduce o perspectivă nouă asupra fericirii și psihologiei relațiilor umane. Cei doi specialiști japonezi pornesc de la opera lui Alfred Adler, care a afirmat că fericirea umană stă în mâinile fiecărui individ și nu ține cont de traumele trecutului. Este povestea unui tânăr nefericit care vizitează un filosof de la care încearcă să afle secretul fericirii. Dialogurile sunt construite cu multă măiestrie, iar cartea este o lectură foarte plăcută, mesajul fiind: trecutul nu îți poate determina viitorul. Dar tu poți, prin curaj și înțelepciune.

Ne-ar plăcea să aflăm care sunt cărțile voastre preferate din carantină :)

Photo Credit: Andreea Luca