bookblog.ro

Carti de 5 stele

---

Să redescoperim poezia: 5 autori care te vor face să iubești versurile

Scris de • 27 November 2020 • in categoria Poezie, Recomandari

Poezie este un puzzle pe care tu trebuie să îl construiești și o faci cu plăcere. Știi că o poezie bună e un puzzle dificil, dar îți place. Ești curios și entuziasmat să intri în această aventură din care vei ieși atât relaxat, cât și câștigat.

Versurile cu care ne-am întâlnit în școală poate nu ne-au plăcut atât de mult. Nu le-am înțeles sau nu se potriveau cu muzica sufletului nostru, dar poezia nu este doar atât. Nu trebuie să îi închidem ușa în nas când lumea este plină de atâtea stiluri poetice și atâția autori ne-au lăsat moștenire produsele minții lor bogate. Frumusețea se află în ochii privitorului sau ai cititorului, după caz.

Dacă nu ai mai citit de mult timp poezie și te gândești să îi mai dai o șansă sau chiar vrei să o descoperi în toată splendoarea sa, iată o listă de 5 autori pe care ți-i recomandăm cu drag.

       I. Mihail Lermontov – Lirice

Mihail Lermontov a fost un scriitor rus romantic care a trăit în secolul al XIX-lea. Deși viața sa a fost una scurtă, de doar 27 ani, operele sale ating o gamă variată de emoții.

S-a declarat un dușman aprig al asupririi, nedreptății sociale, ipocriziei și a scris despre acest context în care a trăit. Poezia sa denotă o delicatețe asemănătoare versurilor eminesciene sau macedonskiene. Te vor duce într-o lume plină de gingășie, frumusețe, speranță, dar și tristețe mocnită.  

Romanță către I...

Când printre străini departe-n zare,

Spre sudul cel nemărginit,

Voi duce marea mea-ntristare

Și visele-mi ce n-au trăit,

În fața lumii înrăite

Tu oare mă vei apăra?

O, fă ca anii duși să-nvie,

Bîrfeala spulber-o mereu

Încât un dram de bucurie

Să mai rămână-n pieptul meu,

Și în surghiun să pot a-mi spune:

Există-o inimă, demult,

Zălog al zilelor mai bune,

Ecou pe care-l mai ascult

Și-n care suferința-mi toată,

Curată, sfîntă a rămas,

Neumilită, ne’întinată,

De înrăitul lumii glas.

    II. Victor Hugo – Cele mai frumoase poezii

La nivel mondial Victor Hugo este cunoscut drept autorul romanului inegalabil „Mizerabilii” și poate mai puțin citat drept poet. Dar poeziile sale au acea sclipire de geniu pe care o au toți marii poeți ai lumii.

Clar de lună

Era senină luna și se juca pe valuri

Fereastra-i larg deschisă la briza nopții-adânci,

Privea sultana marea cum se izbea de stânci

Cu fir de-argint tivindu-și cernitele ei maluri.

Vibrând, deodată-i scapă din mâini a sa ghitară.

Ascultă ... Vagi ecouri de zgomot somnoros.

Despică, grea, o navă turcească dinspre Cos

Arhipelagu-elenic cu vâsla ei tătară?

Sunt cormoranii sprinteni, ce rând pe rând se-afundă

Și se stropesc pe aripi cu perle străvezii?

Ori duhul rău e care, cu șuiere zglobii,

Crenelele cetății în mare le scufundă?

Dar cine-agită valul aproape de harem ?

Nu-i cormoranul negru, de ape alintat,

Nici pietrele din ziduri, nici zvonul cadențat

Al vasului ce trece cu vâslele-i ce gem.

Sunt saci greoi din care suspine vin spre maluri

Și ai vedea, cătându-i, în marea călătoare,

Că-nchid în ei o formă umană, mișcătoare ...

Era senină luna și se juca pe valuri.

 III. Ion Minulescu – Romanțe pentru mai târziu

Ion Minulescu este un autor român subapreciat de care nu se vorbește prea des. De cele mai multe ori referirile la el conțin titlul celei mai faimoase semnate de el: „Corigent la limba română”. Totuși poezia sa nu este de neglijat și te poate introduce într-o lume uitată a respectului, iubirii, răbdării și păcii sufletești. Vei descoperi versuri calde, fremătânde, plăcute și ușor de savurat lângă la cană de ceai de lămâie cu ghimbir.

Celei care pleacă

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...

Dar ce anume-a fost,

Ce-am vrut să fie

Noi nu vom şti-o poate niciodată...

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.

Un cântec trist, adus din alte ţări

De nişte pasări albe - călătoare

Pe-albastrul răzvrătit al altor mări

Un cântec trist, adus de marinarii

Sosiţi din Boston,

Norfolk

Şi New York,

Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii

Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.

Şi-a fost refrenul unor triolete

Cu care-alt'dată un poet din Nord,

Pe marginile albului fiord,

Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,

Un vers,

O melodie,

Ce n-am cântat-o, poate, niciodată...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

  IV. Cristian Popescu – Un tramvai numit Popescu

Cristian Popescu este un nume de autor pe care l-am auzit inevitabil la orele de română unde încercam marea literară cu degetul, adică puțin din fiecare. Am ajuns să vedem video-ul care însuflețea versurile poetului și puțini am înțeles despre ce se vorbea, absurdul situației, a vieții în general. Cristian Popescu este unul dintre cei mai mari poeți ai anilor '90 care a fost redescoperit și mai ales valorizat abia după moartea sa la doar 36 ani.

Antiportret

Nu, doamne. Nici mai, nici chiar, nici foarte. Și nici măcar Popescu. Nu. Nici măcar atât. Să stai, așa, și să muncești la creșterea părului și-a unghiilor tale, să lucrezi la curgerea boabelor de sudoare și, mai ales, la curgerea lacrimilor. Șiroi.

Numai să stai. Nemișcat. Și să-ți albească părul pe-o singură parte. Arătând răsăritul. Să-mi albească firele din cap doar pentru că m-au tras înger-îngerașii Dumitale de ele, doar așa, că mi-au tras gândurile de păr - nu prea tare - cum tragi păpușile de sfori ca să se bucure copiii. Numai de-asta să-mi albească firele, Doamne. Arătând răsăritul.

     V. Constantin Abăluță – Bazooka Girl

Constantin Abăluță este un autor contemporan care a trăit în București încă din copilărie, de la finalul anilor '30. Volumele sale de poezii au fost bine receptate și au primit premii cum ar fi: Premiul poeților francofoni – 1973, premiul Asociației Scriitorilor din București – 1980 sau premiul revistei „Breve” de la Napoli.

Poeziile sale par simple și ușor de înțeles deoarece folosește versul alb, dar esența nu este atât de ușor de găsit. El nu caută în poeziile sale o temă anume, ci o armonie, o anume muzicalitate a versurilor sale, un echilibru în esență. Poeziile sale trădează când vitalitate și speranță, când tragedie și fatalism.

Camera

stând în această cameră pot zice

nimic din ce-i în lume nu mi-e străin

afară porumbeii bat cu ciocul în tabla acoperișurilor

sunetul nu se aude însă geamul

ferestrei mele vibrează eu stau

cu mâinile tăcute pe masa goală

în această odaie unde se strâng toate fulgerelec

călătorilor prin lume

tot așa de firesc cum în apa din pahar

zace inelul morții mele.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro