bookblog.ro

---

Anansi Boys

Scris de • 27 November 2006 • in categoria SF/Fantasy

Autor: Neil Gaiman
Rating: 5 stars

(ediţia în limba engleză)
Neil Gaiman Anansi BoysPentru fiecare generaţie nouă poveştile vechi trebuiesc readaptate şi respuse. Au mai rămas doar puţini povestitori care să poată lua vechile mituri şi să le ţeasă într-o pânză rezistentă dar delicată, imensă dar minuţios lucrată, complexă dar totuşi uşor de înţeles.

De ce îşi ţese păianjenul pânza? Probabil pentru a prinde o poveste. Şi un cititor.

În Anansi Boys Neil Gaiman depană cea mai bună poveste a lui de până acum. Iar cititorul (da, tu) este prins în cântecul hipnotizant al păianjenului.

Anansi Boys este scris pe un ton mult mai lejer şi glumeţ decât ultimul roman al lui Gaiman, American Gods, cu care are doar o legătură tangenţială. Şi nu trebuie să fi citit American Gods pentru a te bucura de tot ce oferă povestea de faţă. Cele două romane au în comun doar un personaj, care dispare din peisaj destul de repede. Chiar şi temele diferă, American Gods discutând despre cosmogonizarea credinţelor americanilor, în timp ce Anansi Boys se axează pe relaţiile de familie (o familie destul de ciudată ce-i drept) şi pe felul în care preluăm torţa de la părinţii noştrii.

Domnul Nancy moare într-un mod destul de jenant, în timp ce cântă karaoke într-un bar. Nimic fenomenal totuşi, decât dacă mai adaugi că bătrânelul simpatic cu pălărie verde şi mănuşi este Anansi, zeul păianjen african al păcălelilor şi rebeliunii, iar locul său trebuie să fie ocupat de cineva. Şi cine ar putea să facă asta dacă nu fii lui?

Pe ediţia mea a cărţii (primită desigur de la Jen) scrie mare "God is dead. Meet the kids", lucru care a reuşit să amuze invariabil pe oricine mă întreba ce citesc în timpul cursurilor. Coperta are chiar şi o pânză de păianjen desenată pe ea.

Ediţia română a cărţii are o copertă la fel de reuşită, pe care putem vedea umbrele celor doi băieţi ai lui Anansi, întinse pe o autostradă pustie. Dacă ţineţi minte toate coperţile la American Gods aveau pe ele o autostradă, pentru că în cele din urmă ambele cărţi vorbesc despre lungul drum al cunoaşterii de sine.

Nu e uşor să omori un zeu, la fel cum nu e uşor să omori o idee. Dar se poate. Când Anansi este îngropat fără mare fast viaţa fiului său, Fat Charlie, se duce de râpă. Asta pentru că îl cunoaşte pe fratele său. Spider are o fire diametral opusă de a lui Charile, fiind imaginea aproape perfectă a tatălui lor, adusă la cerinţele lumii moderne. Astfel liniştitul şi modestul Fat Charlie descoperă că nu a primit nici un fel de putere magică, şi, pe deasupra, fratele său s-a mutat în casa lui, i-a furat identitatea, viaţa şi logodnica. Iar toate astea se întâmplă înainte să se instaureze frica şi nebunia.

Lucrul remarcabil este felul în care naratorul foloseşte umorul său excelent, inserând comentarii şi remarci molipsitor de hilare, încât ai crede că Anansi însuşi îţi spune povestea în timp ce îţi fură portofelul şi te lasă agăţat într-un pom. Fraţii formează un duo incredibil, ambii fiind bine conturaţi şi dezvoltaţi în egală măsură pe parcursul romanului. Personajele secundare sunt şi ele foarte bine gândite, dar din păcate sunt puse în umbră de Fat Charlie şi Spider.

Dacă umorul nu e de ajuns pentru a scrie o carte genială atunci mai ai nevoie şi de puţină imaginaţie. Iar dacă în momentul de faţă există un scriitor care posedă destul fler creativ şi putere de inovaţie încât să răstoarne toate convenţiile imaginarului, acel scriitor este cu siguranţă Neil Gaiman. În Anansi Boys lumea reală şi spaţiul imaginar se întrepătrund fără nici un fel de inhibiţii. După cum îşi spune şi Spider, "realitatea are nevoie uneori de mici impulsuri".

Miturile străvechi şi cele moderne se întâlnesc şi se contopesc sub cântecul lui Anansi, redefinind lumea noastră cât şi cea fantastică. Şi când zic "străvechi" chiar mă refer la primele poveşti spuse, sau cântate, vreodată în jurul focului din cavernă. Poveşti despre tigrul feroce, maimuţa calică, şarpele nevăzut şi păsările maiestuoase. Şi desigur păianjenul Anansi, care i-a păcălit pe toţi şi le-a furat poveştile. Acum toate poveştile sunt ale lui Anansi.

Partea mai puţin bună este că Gaiman nu este constant. Un prieten spunea că Good Omens e un tren care porneşte ca din puşcă şi rămâne fără abur la jumătatea drumului. Anansi Boys suferă de aceeaşi maladie, dar spre fericirea mea (şi a umanităţii în general) îşi revine foarte frumos în ultima parte, ca o pisică ce aterizează în picioare în ultima clipă. Autorul recunoaşte că a făcut o pauză de trei luni înainte de a scrie ultima treime a cărţii, şi acest lucru se vede în inconsistenţa stilului, dar nu este cu adevărat deranjant.

Oricine poate găsi ceva care să-i placă în Anansi Boys. Pentru mine au fost cei doi fraţi, umorul grozav şi felul în care poveştile vechi au fost spuse din nou pentru noile generaţii, de un veritabil bard modern. Şi încă nu sunt convins că Anansi însuşi nu i-a spus lui Gaiman să scrie cartea aceasta.

Reviewer: Cristi Mitran





Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: Neil Gaiman - Baietii lui Anansi [2006] | sapte arte

  2. Pingback: Neil Gaiman – Baietii lui Anansi [2006]- Carti.Sapte-Arte.ro

  3. Pingback: Stardust

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro