bookblog.ro

---

Nova Swing

Scris de • 1 October 2008 • in categoria SF/Fantasy

Autor: M. John Harrison
Rating:  M. John Harrison - Nova Swing rating - recenzii carti

(ediţia în limba engleză)
 M. John Harrison - Nova Swing - recenzie carti
Nova Swing nu este space opera, este space jazz. Dacă soundtrack-ul pentru Light era compus din rock alternativ şi poate nişte punk, sequel-ul său înlocuieşte solourile de chitară cu improvizaţii de saxofon şi dă bateristului o pălărie mov. Dar când ultimele note din Nova Swing se pierd pe străzile oraşului invadat de pisici albe şi negre, când detectivii îşi agaţă pardesiele în cui şi femeile fatale îşi dau jos machiajul, când trioul de jazz îşi termină setul şi cer whisky cu gheaţă la masa din colţ, nu poţi decât să te întrebi dacă nu ai pierdut ceva semificativ pentru tine pe parcursul serii. Tânjeşti după acel ceva şi nu ştii dacă o să-l mai recapeţi. Portughezii au un cuvânt imposibil de tradus pentru acest sentiment: saudade.

Acţiunea din Nova Swing se petrece pe o planetă apropriată de Tractul Kefahuchi, într-un oraş numit, desigur, Saudade. Aici au căzut, din cauze misterioase, bucăţi din Tract, transformând zone mari din oraş în ruine nesigure, unde legile fizicii nu se mai aplică. O întregă industrie ilegală s-a dezvoltat în jurul acestor zone, numite colectiv "the Event Site", iar exploratori curajoşi şi/sau proşti, numiţi "entradistas", au scos din ele artefacte extraterestre cu proprietăţi periculoase. Toate astea semănă foarte mult cu Roadside Picnic al fraţilor Strugatsky, iar Harrison recunoaşte influenţa cu un citat direct: "The further into the Zone the nearer to Heaven."

Nova Swing nu este un sequel direct la Light. Evenimentele din finalul primului roman nu par să fie cauza prăbuşirii Tractului Kefahuchi şi este imposibil să trasăm o cronologie, datorită lipsei informaţiilor. Termenul corect este "companion piece" şi, dacă v-a plăcut Light, probabil că o să vă placă şi urmarea lui. Dar Nova Swing este un roman melancolic, cu influenţe noir masive. Luptele spectaculoase dintre navele spaţiale sunt înlocuite de reflecţii prelungi asupra sufletului şi condiţiei umane. Scenele de acţiune lipsesc aproape cu desăvârşire şi lupta finală se dă în slow motion, cu numeroase pauze în care personajele mai schimbă două cuvinte. În acest sens, Nova Swing este un set de jazz de opt ore, la sfârşitul căruia toată lumea este epuizată.

Evenimentele din roman au loc la câţiva ani de la finalul epocii de aur a explorării Event Site-ului. Traficul cu artefacte este urmărit intens de poliţie, iar cea mai nouă afacere este oferirea de tururi prin Site curioşilor care vin pe planetă special pentru acest lucru. Vic Serotonin este un astfel de agent de turism, prins între dorinţa de a fi un explorator la fel de mare ca mentorul său, Emil Bonaventure, şi teama de ce-l aşteaptă în zonele mai adânci ale Event Site-ului. Lens Aschemann este detectivul care bănuieşte că Vic îi vinde artefacte lui Paulie DeRaad, mafiotul local cu contacte guvernamentale sus puse. Dar Aschemann are o obsesie legată de soţia sa decedată, obsesie care îl va duce tot mai aproape de Event Site. Ultimul personaj major este Liv Hula, patroana barului Black Cat White Cat, unde Vic îşi agaţă clienţii de obicei. Liv zburase odată cu Ed Chianese, "eroul" din Light, şi cu alţi mari exploratori spaţiali, înainte să eşueze şi ea în Saudade.

Lucrurile se complică atunci când Vic ia o clientă neobişnuită, pe care o pierde în Site, şi îi aduce lui Paulie un artefact care îl contaminează. Aschemann strânge destule dovezi împotriva lui Vic, dar nu vrea să îl aresteze, ci să îl şantajeze, pentru motive personale, iar Liv Hula îşi petrece zilele ştergând tejgheaua barului. Pe măsură ce lucrurile avansează (nu se clarifică niciodată), aflăm că e mai important ce iese din Site, decât ce intră.

Aschemann urmăreşte persoanele stranii care apar prin oraş, venind aparent din Site:
"Yet the tables closest to the musicians were deserted; and in the space between them and the dais, people kept appearing. These people didn"™t seem to belong in the Long Bar. They were shocked-looking men, white-faced, tall, wearing raincoats; thin shaven-headed boys like camp inmates; women with an eye pulled down at the corner: poor, shabby people, people crippled in small and grotesque ways. They were coming out of the lavatory, to push between the piano and the bar and then wander loose, blinking, looking for a moment both confused and agitated, perhaps by the music, perhaps by the light."

Aceşti oameni ies din bar şi rătăcesc pe străzile oraşului. După câteva ore unii dintre ei pur şi simplu dispar, dar alţii învaţă să trăiască acolo. Îşi iau un apartament, îşi iau o slujbă. Sunt ei noua umanitate care ne-a fost promisă în Light? Această întrebare şi toate celelalte care se adună pe drum nu primesc răspunsuri clare. Harrison repetă de mai multe ori această meditaţie asupra sufletului uman, în feluri mai mult sau mai puţin subtile.

Concluzia din finalul romanului este mai mult un sentiment. Sesiunea de jazz se încheie puţin mai prost decât a început. Lucrurile practice sunt clarificate, dar marile întrebări teoretice rămân fără răspuns şi totul seamănă puţin cu un joc de şah care s-ar fi putut desfăşura complet altfel de la mijloc încolo. La final simţi că ai fost foarte aproape de inima Site-ului, dar răspunsul ţi-a scăpat printre degete şi nu ştii dacă o să-l mai afli vreodată. Saudade? Nu chiar. Cred că o să trebuiască să inventăm un alt cuvânt.

Cristi Mitran este al şaselea om din The Miles Davis Quintet.

Scrisă de Cristi Mitran





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro