** Recenzie la o carte fără prea mulţi ţepi: John Saul - Proiect divin. De la Alexandra Arici.

Autor: John Saul
Rating:

Tânărul John Saul avea de parcurs un drum cu adevărat sinuos, atunci când într-o bună zi s-a hotărât că menirea sa în viaţă este să devină scriitor. Prin urmare, a renunţat imediat la colegiu (unde studia antropologia şi teatrul) şi timp de cinsprezece ani a lucrat în diferite domenii aleatorii, în timpul liber încercând riguros să-şi perfecţioneze talentul. Prima sa carte, Chinuieşte-i pe copii, a devenit imediat best-seller în America, iar în Canada a atins chiar performanţa de a ajunge pe locul întâi în topul vânzărilor de carte.

Romanul The God Project, tradus la noi Proiect Divin, a fost publicat prima oară în 1983 şi marchează o împrospătare necesară a formulei celebre cu care Saul îşi obişnuise publicul până atunci. Primele sale cinci romane dezvoltau tema personajului posedat de entităţi supranaturale, care sunt de vină pentru schimbarea sa radicală de personalitate. Ei bine, în schimb, Proiect Divin conţine doar o amestecătură de science-fiction şi mistery, oarecum similară cu thriller-urile acelea medicale care l-au făcut celebru odată pe Robin Cook, autor al romanelor Intenţii periculoase şi Risc asumat.

Intriga cărţii se dezvoltă pe două planuri distincte, care alternează preţ de câteva capitole bune, pentru ca mai târziu să se intersecteze şi să se confunde în totalitate. În primă instanţă suntem martorii tragediei familiei Montgomery, care şi-a pierdut fetiţa de numai câteva luni, victimă aparentă a sindromului morţii subite. Membrii familiei, bulversaţi de această catastrofă abătută ca o furtună asupra căminului lor, dezvoltă reacţii contradictorii în faţa absurdităţii situaţiei, reacţii care în loc să-i apropie unul de celălalt îi dezbină iremediabil. Mama, Sally, care la un moment dat avusese în plan să o avorteze pe Julie, este copleşită de sentimentul de vină, considerând că nu i-a oferit îndeajuns de multă iubire bebeluşului. Băieţelul ei rămas în viaţă, Jason, se simte în taină responsabil pentru moartea fetiţei şi este convins că depresia mamei sale este un mod de a-l pedepsi pentru ceea ce i-a făcut surioarei lui. Tatăl, Steve, nu îşi doreşte nimic mai mult decât să uite întreaga poveste şi să poată merge mai departe. Sally se încăpăţânează însă să nu uite şi în ciuda avertismentelor soţului şi doctorului ei, continuă să caute în secret explicaţii "satisfăcătoare" pentru dispariţia prematură a fiicei sale.

Al doilea plan dezvăluie viaţa familiei Corliss, care la rândul ei, este lovită de o tragedie greu de suportat. Fiul lor, Randy, dispare la numai o zi după moartea lui Julie Montgomery. Bâjbâind prin întuneric după răspunsuri şi neprimind niciun ajutor concret de la poliţie, mama copilului, Lucy, încearcă să-şi rezolve singură problema. La fel ca Sally Montgomery, ea se află în imposibilitatea de a accepta ceea ce toată lumea numeşte realitate, în cazul de faţă că Randy ar fi fugit de acasă. Investigaţiile celor două mame pornesc din direcţii diferite, însă la foarte scurt timp ajung să se întretaie într-un punct comun. Cercetările amănunţite le conduc pe amândouă spre centrul experimental CHILD. Acest spital, finanţat de cea mai mare companie farmaceutică din ţară, pare inofensiv la prima vedere, însă în spatele uşilor închise sunt ascunse laboratoare de testare a unor medicamente deosebit de periculoase. Subiecţii acestor teste neortodoxe sunt chiar copii, însă, vom afla mai târziu, nu orişice copii"

Acesta este al treilea roman de John Saul pe care îl citesc şi îmi este imposibil să nu remarc că scriitorul se repetă îngrozitor folosindu-se de aceleaşi teme şi stereotipuri, pe care le răs-utilizează agasant de mai mulţi ani. Avem de-a face cu aceiaşi protagonişti copii (doi la număr de această dată), care se dovedesc bineînţeles posesori ale unor atribute neobişnuite, fapt care îi izolează de societatea care nu îi acceptă. La fel ca şi în celelalte romane, protagoniştii sunt simultan şi victime şi monştri. Randy şi Jason sunt pe de-o parte victimele experimentelor ştinţifice, iar pe de altă parte sunt impasibili şi lipsiţi de sentimente. Deşi nu ating detaşarea inumană pe care copilul-geniu din Mutaţie o etalează diabolic în romanul lui Robin Cook, autorul reuşeşte totuşi să le schiţeze un portret cât se poate de rece şi înfiorător. De exemplu, Jason nu-şi plânge surioara; deşi există posibilitatea ca el să fi contribuit la moartea ei, el nu resimte vină, ci mai degrabă este îngrozit la gândul că vina va cădea asupra sa. La fel, după moartea părinţilor săi, Randy pare preocupat mai mult de ceea ce se va întâmpla cu el, acum că a rămas fără părinţi decât de dispariţia lor prematură. Regăsim de asemenea acea atât de banală temă a mamei aparent psihotice, care sesizează că ceva este în neregulă cu copilul ei încă de la început, însă nu este crezută de nimeni, fiind considerată nebună. Tatăl este un element mai mult de decor, care este doar capabil să se lamenteze, neavând puterea de a-şi susţine soţia sau de a interveni într-un fel asupra evenimentelor.

Stilul narativ este alert, vioi şi foarte uşor de urmărit. La fiecare pas aflăm câte un nou amănunt, găsim câte o bucăţică din puzzle, simţim că luăm şi noi parte la investigaţie. Suspansul este construit prin acumularea lentă a detaliilor semnificative, care se încheagă într-un punct culminant, când toate conspiraţiile ies la iveală. John Saul posedă un adevărat talent de povestitor, talent cu care îşi atrage audienţa, o captivează şi o face să se reîntoarcă asupra romanelor sale. Este adevărat, că romanul, deşi facil şi fad în foarte multe puncte, acaparează interesul vis-a-vis de enigmele vehiculate în intrigă. Nu ne putem abţine să nu ne întrebăm: De ce a murit Julie? De ce Randy şi Jason nu au fost niciodată bolnavi? etc.

Romanele lui John Saul nu au de fapt o adevărată valoare literară; ele trebuie privite mai degrabă prin prisma ideilor pe care încearcă să le transmită cititorilor. Ele sunt antrenante şi pot părea chiar interesante la un moment dat (dacă eşti la prima lectură). Au parte şi de foarte multă publicitate în momentul de faţă, la noi în ţara. Însă numai atât! Din păcate, Proiectul Divin se dovedeşte a fi încă o carte de consum - bună de citit doar în tren, când nu ai altceva mai bun de făcut şi nu ai chef să aprofundezi lucruri mai complicate, din cauza colegelor de compartiment care vorbesc prea mult şi nu te lasă să te concentrezi.

Scrisă de Alexandra Arici