Gradina de ciment
Scris de Jen • 11 January 2007 • in categoria Simona, Lit. contemporana
Autor: Ian McEwan
Rating: 
În Gradina de ciment McEwan pune sub lupă reacţiile a 4 fraţi a căror familie se apropie de destrămare după moartea părinţilor, totul prins, izolat aproape într-un atemporal englezesc unde a fi orfan nu ţine de timp sau de spaţiu, ci e mai degrabă o stare, o alternativă a copilăriei.
E foarte greu ca cititor să recunoşti că te recunoşti ca personaj în povestea întărită a lui McEwan, e incomod să te gândeşti că iubirea despică, face fante, distruge şi găureşte ca un baros cimentul de care e acoperită, pentru că dragostea dintre cei patru fraţi e vie, transpirată şi miroase. Da, e o poveste despre mirosuri. Despre cum miros părinţii, adolescenţa, frica, chinul, sperma cea mai tânără. E despre cutezanţa de a te mirosi pe tine şi a recunoaşte că puţi, sub mormanul de odicolon şi spoială morală puţi pentru că eşti om, indiferent de starea de (ne)fiinţare în care te găseşti.
E o poveste imobilă şi în crisparea ei ce precede explozia poate fi uneori întrebătoare, alteori somnolentă, ca şi casa care o găzduieşte. O poveste care include şi exclude în acelaşi timp şi după reguli bizare starea de copilărie neterminată, un fel de maturizare cu ruj pe buze. Aşa cum sperma iese din Jack tăcută şi insipidă în timp ce cu un etaj mai jos viaţa iese din tatăl lui încet şi fără urme. Sperma întărită ca o insignă de onoare, un fel de Iron Cross pentru merite deosebite în consolidarea familiei. Pentru că cei patru fraţi cresc unul din celălalt întrărindu-se unul în celălalt aşa cum cimentul se aşează încordat în jurul mamei moarte păstrând-o între ei. Ei ştiu intuitiv că singura şansă de supravieţuire e corpul comun, e interrelaţionarea fizică, mentală şi sexuală, aşa că întreaga casă e prinsă în ciment, zidită de ea însăşi.
Mi-ar fi plăcut ca povestea să se termine aici, să nu se spargă, să nu apară fanta, fisura, dezechilibrul, slăbiciunea, outsider-ul. Pentru că în momentul în care cei patru fraţi îşi construiesc din ciment inimă şi familie, dar proporţiile nu sunt cele care asigură durabilitatea, orice element exterior poate profita de fragilitatea ansamblului pentru a-l sparge şi astfel demasca.
Am mai întâlnit undeva o atitudine asemănătoare în faţa morţii unui părinte, în Bibi, o nuvelă de Rebreanu, o semi-adormire de la viaţă, un autism confortabil cosmetizând frica şi neputinţa, ca şi cum prin dispariţie fizică părintele îţi ia inocenţa rămânând să te joci de-a copilul cu ce şi cum mai poţi. Uneori regresând şi pendulând între definiţii incerte ale identităţii sexuale ca Tom, sau îmbrăcând haina părintească cu toată seriozitatea şi asumându-şi întreg rolul presupus de o astfel de mască aşa cum fac Jack şi Julie.
Daca am considera generic cimitirele ca fiind spaţii verzi de recreare, atunci gradina din pivniţă, cufărul în-cimentat nu e altceva decât un uter uriaş incapabil să le re-nască mama sădind însă sămânţa parentală semiconştient în fiecare. Într-un fel, doar o altă formă de RE-CREARE.
O recenzie de: Simona
Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
simona spune:
Daca scoti “sperma” din context nu mai are nici un haz…nu sunt nici citate, nici metafore, nu am facut decat sa vorbesc despre carte, intr-un mod mai personal decat se obisnuieste. Poate.
In plus, nu este absolut nici un motiv pentru care o lectura din McEwan sa fie jenanta. Decat daca citesti pentru cei care ti se uita peste umar. -
billy spune:
Citeodata ma viziteaza un mic dracusor ironic,care ma impinge sa-mi dau peste degete tocmai unde n-as vrea.Ti-am recitit cronica si am realizat ca de fapt tocmai nota personala a fost cea care m-a facut s-o citesc de prima oara de la primul la ultimul rind.Fara prea multa bunavointa, dupa cum ai vazut.
Adevarul este ca prefer oricind citeva rinduri originale,chiar daca socheaza, locurilor comune cu care sint intesate unele recenzii.
Ca sa nu mai spun ca voi incerca sa nu mai citesc pentru cei care mi se uita peste umar.Asta chiar mi-a placut. -
Amilcar spune:
Am terminat de citit Gradina de ciment acum cateva ore… ce pot sa spun despre ea e ca shockul e mare cand o citesti…ajungi sa te obisnuiesti la un moment dat si dupa poc inca o lovitura de baros… herr doktor cartea asta e bolnava… merita citita dar e a’draq de bolnava :)
-
daniela spune:
Intr-adevar socanta prin tema pe care o abordeaza, cartea este cu adevarat exceptionala .Asa cum remarca si Amilcar, (mai sus) abia te obisnuiesti cu o anume situatie si dintr-o data totul se schimba la 360 de grade.Este o carte cu un mesaj deosebit de puternic, te face efectiv sa patrunzi in tine si sa te intrebi ce-ai face intr-una dintre acele situatii.O recomand tuturor,este fantastica!
billy spune:
23 January 2007 | 7:10 pm
Tocmai imi programasem si eu o lectura din McEwan pentru saptamina viitoare.”Durabila iubire” cred ca se numeste; o am intr-o editie de buzunar si vroiam sa o citesc in metrou.Dupa ce ti-am citit recenzia mi-am cam schimbat gindurile;mi-e teama sa nu-mi citeasca cineva peste umar.Cred ca ar fi putin jenant.
Sa revin insa la recenzia ta.”Sperma… tacuta si insipida”!?”Sperma intarita ca o insigna de onoare”?!”Sperma cea mai tinara”?!
Sint citate din McEwan sau propriile tale interpretari?Nu sint puritan dar mi-a trebuit ceva timp pina sa vizualizez metaforele(pentru ca sper ca de metafore este vorba).Am mai citit eu cite ceva despre simbolismul oului, despre nasterea Afroditei din spuma marii,dar in noul context mi se par doar naivitati.
Oricum recenzia ta mi-a trezit apetitul.Pentru lectura din McEwan.Astept cu nerabdare orice alte sugestii.