bookblog.ro

---

29 de ani de plăcerea lecturii: Săptămâna aniversară Nemira între 20-26 iulie

Scris de • 13 July 2020 • in categoria Stiri

Editura Nemira sărbătorește 29 de ani de la înființare printr-o săptămână de evenimente speciale dedicate cititorilor pentru că motto-ul acestui an rămâne Books are magic!

În perioada 20-26 iulie, pe nemira.ro, cititorii se pot bucura de oferte și reduceri speciale, noutăți și cadouri surpriză. Iar pe canalele social media Nemira și pe nemira.ro e sărbătoare, cu evenimente, activități și materiale speciale pentru toți cei care citesc colecțiile Nemira, Armada și Nemi.

Vor avea loc întâlniri live cu scriitori străini și români, cu echipa Nemira dar și exerciții de „apropiere” printr-un club de lectură și o seară de trivia pe Zoom. În parteneriat cu Radio Seven, pe 22 iulie se lansează „Cum sună Nemira” – un playlist inspirat de cărțile editurii, care se va auzi și pe frecvența 103,4.

Pe blogul Nemira toată săptămâna vor fi articole cu recomandări de lectură pentru toate gusturile, de la parteneri, scriitori, cititori și de la membrii echipei, precum și mult-așteptata listă de titluri în pregătire pentru toamna-iarna 2020. Bookstagrammerii pot sărbători cu noi prin stickere și stories cu template-uri aniversare pe care le pot completa și distribui.

Luni 20 iulie, de la 20.00

O discuție live pe Facebook despre Ted Chiang – autorul science fiction al momentului, pornind de la volumele Povestea vieții tale și, cel mai recent, Exalare. Participă Alexandra Rusu, Marian Coman și Marius Chivu.

 

Marți 21 iulie, de la 10.00

Live pe Instagram:  Morning Coffee with an editor (Alexandra Rusu, redactor șef al editurii Nemira, vorbește cu cititorii)

Marți, 21 iulie, de la 20.00

O nouă ediție specială: N’autori în dialog (Horea Sibișteanu, Flavius Ardelean) cu invitat special cititorul de cursă lungă Cristian China Birta, moderată de Eli Bădică.

 

Miercuri, 22 iulie, de la 17.00

Live pe Instagram: Five o’clock drink with an editor (Ana Nicolau, directorul editurii Nemira, vorbește cu cititorii)

Miercuri 22 iulie, de la 20.00

Trivia Night Party pe Zoom (cititorii care se înscriu vor forma echipe coordonate de bloggeri de carte și, împreună, vor juca pentru premiile puse în joc, bazându-se pe cât de bine cunosc cărțile science fiction, fantasy și young adult din colecțiile noastre)

O ediție specială a Podcastului Nemira Books are magic cu scriitorul Florin Chirculescu invitat special.

Joi, 23 iulie, de la 10.00

Live pe Instagram: Morning Coffee cu Andreea Mitran (social media manager pentru canalele Nemira)

Joi, 23 iulie, de la 19.00

O seară cu Naomi Novik – o discuție Live pe Facebook cu îndrăgita autoare fantasy.

O ediție specială a Podcastului Armada powered by Nemira cu invitatul special Cătălin Teniță.

 

Vineri, 24 iulie, de la 10.00

Live pe Instagram: Morning Coffee with our art director (Yanna Zosmer, care va lucra live la o ilustrație)

Vineri, 24 iulie, de la 20.00

Club de lectură Live pe Zoom despre cel mai recent volum al lui Suzanne Collins și prequelul la Jocurile Foamei: Balada șerpilor și păsărilor cântătoare.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro