bookblog.ro

---

Andrei Crăciun în dialog cu Lia Bugnar despre romanul „Prietenul visătorilor și al învinșilor”

Scris de • 5 October 2021 • in categoria Stiri

Marți, 5 octombrie, la ora 18.30, Andrei Crăciun va intra în dialog cu Lia Bugnar, eveniment prilejuit de lansarea romanului Prietenul visătorilor și al învinșilor, recent apărut în colecția Ego. Proză a editurii Polirom. Lansarea va fi urmată de o ședință de autografe.

Aceasta este povestea unui tânăr care pleacă acum, în mileniul al III-lea, pe urmele unui scriitor născut la Brăila în 1884. Numele scriitorului este Panait Istrati şi el a cutreierat pământul în lung şi în lat, cu inima plină şi buzunarele goale, trecând prin Cairo, Napoli, Paris, Damasc, Beirut, Geneva sau Moscova, îndrăgostindu-se, lucrând ca băiat de prăvălie, zugrav, mecanic, gazetar sau docher, ajungând la sanatoriul de tuberculoşi, tăindu-şi beregata în încercarea neizbutită de a se sinucide, împrietenindu-se printre alţii cu Nikos Kazantzakis şi Romain Rolland. Tânărul din prezent umblă neâncetat în trena lui Panaitaki şi îi povesteşte celui de atunci toate câte mai sunt pe lume, salbă de istorii adevărate şi fantastice, încântătoare şi revoltătoare deopotrivă.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro