bookblog.ro

---

Conferințele BookLand Evolution se relansează într-un nou format

Scris de • 28 September 2020 • in categoria Stiri

100.000 tineri, 1.960 speakeri, 23 orașe vizitate anual – așa arată bilanțul primilor 6 ani ai Conferințelor BookLand Evolution. În al 7-lea an, după doar ediția din București susținută în format offline, evenimentul trece integral în mediul online pentru a continua să inspire tinerii din România.

Săptămânal, pe canalul YouTube BookLand România va fi urcat câte un videoclip în care un profesionist se va adresa tinerilor cu povești de viață, sfaturi și recomandări pentru ca aceștia să își dezvolte cunoștințele, abilitățile, să se autodepășească și să identifice mai ușor oportunitățile.

Primul mentor al conferințelor online este, de fapt, cel mai „vechi” prieten BookLand care, încă de la prima ediție din 2014, s-a implicat anual în proiectele asociației - actorul Vasile Calofir. În discursul său a ținut să sublinieze importanţa asumării alegerilor făcute în viață: “Un job e important pentru că el te recreează. Odată ales ai șansa de a-l duce pe culmi o singură dată în viață. Alții probabil trăiesc din job în job, din relații în relații. Eu sunt fidel acestei meserii și probabil o s-o fac toată viața. E o altă șansă! Am ales să fac o meserie nobilă pe care o respect foarte tare – meseria de actor. Mă simt foarte bine. A devenit aproape un stil de viață, un mod prin care poți vedea lucrurile un pic altfel.”

Însă noutatea conferințelor nu este doar formatul, ci și un nou „personaj". În locul tinerilor care nu mai pot fi prezenți fizic la eveniment, vine Junior, noul interlocutor pentru toți mentorii. Mascota îi reprezintă pe toți tinerii curioși și cu idei, doritori să descopere cât mai multe lucruri noi pentru a se dezvolta și a-și atinge obiectivele. Totodată, Junior reprezintă la ora actuală și cel mai mare print 3D din România (1,5m înălțime) produs cu grijă și atenție pe durata a câtorva săptămâni de către compania 3D MINI ME.

Cu beneficiile școlii online încă disputate în contextul social actual, o informație de calitate venită pe acest canal media este de bun augur pentru tinerii care au permanentă nevoie de momente revelatorii și oameni de valoare care să le ghideze pașii înspre obiectivele personale și profesionale ce li se potrivesc cu adevărat.

Mai multe detalii pe https://www.book-land.ro/conferinte/





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro