bookblog.ro

---

Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brasov 2020: Call for entries

Scris de • 22 October 2020 • in categoria Stiri

Artiști BD, ilustratori și graficieni, invitați să depună lucrări pentru Festivalul de Benzi Desenate
Istorice Brașov 2020.

Până pe 4 decembrie 2020, Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov strânge candidaturi de la
artiști din toată țara pentru expoziția outdoor organizată în Piața Sfatului din Brașov. Șase
câștigători vor fi premiați cu premii în valoare de 1.000 lei fiecare.

Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov este singurul festival BD cu tematică istorică din România. Ediția 2020 se va desfășura între 18 și 20 decembrie 2020 în trei spații reprezentative din Brașov: Piața Sfatului, Casa Sfatului și Parcul Eroilor.

Festivalul de Benzi Desenate Istorice Brașov 2020 își propune un demers cultural inovator, păstrând ambiția de a transforma istoria Lumii în tematică de BD. Oportunitățile deschise de primele ediții, dar și restricțiile impuse de pandemie reprezintă punctul de plecare pentru realizarea ediției 2020.

Anul 2020 a venit cu provocări neașteptate pentru întreaga societate și a produs în lumea artistică o lovitură greu de anticipat. Sectorul artistic a fost între sectoarele culturale cele mai greu încercate de pandemia generată de coronavirusul SARS-CoV-2. Artiștii au fost izolați de beneficiarii actului artistic, multe angajamente au fost anulate sau reprogramate pentru anul 2021. În acest context dificil, totuși festivalul merge înainte și propune o tematică mereu de actualitate: EROII care fac ISTORIE !

Aplicația trebuie trimisă exclusiv în format electronic pe adresa salonbdbrasov@gmail.com până la data de 4 decembrie 2020 (inclusiv).

 

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro