bookblog.ro

---

Noutăți semnate de autori români de la Editura Polirom

Scris de • 7 September 2021 • in categoria Stiri

Polirom deschide toamna 2021 cu o ofertă bogată de literatură română contemporană. Noi titluri semnate de câteva dintre cele mai îndrăgite și mai apreciate voci ale literaturii autohtone de astăzi se găsesc deja în librării sau vor fi disponibile până la finalul lunii septembrie.

În librării:

Amor intellectualis. Romanul unei educații, Ion Vianu. Ediție cartonată

Amor intellectualis. Romanul unei educații deschide, împreună cu volumul de eseuri Frumusețea va mîntui lumea și alte eseuri (ediţie revăzută şi adăugită), cel mai recent proiect editorial Polirom: Seria de autor Ion Vianu.

Ieșirea din Pustie, Eugen Uricaru. Colecția „Fiction Ltd.”

Republica Populară Română, cu granițele temporale situate între momentul abdicării forțate a Regelui Mihai I și moartea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, este cadrul în care Costi Condurat, un tânăr cu un bagaj impresionant de lecturi și o memorie remarcabilă, ajunge să se maturizeze. El reprezintă un punct de legătură între generația care regretă România veche, cu sens, acum dispărută, și noul „Repere”, care lucrează la construirea socialismului și se asigură că toți dușmanii poporului sunt înlăturați.

Tatăl meu la izolare, Cristian Teodorescu. Colecția „Fiction Ltd.”

Un orășel din Dobrogea, un inginer chimist, fost țărănist, care încearcă să se pună la adăpost de epurările comuniste, o fată frumoasă, casieră la Alimentara locală, fiica unui fost cârciumar, un stigmat de neșters în toiul obsedantului deceniu. O poveste desprinsă din cartea-fenomen Medgidia, orașul de apoi, o poveste de dragoste improbabilă, cu un destin inevitabil, marcată atât de sprijinul celor care au reușit să își depășească frica și să își păstreze bunătatea, cât și de trădări dureroase.

Noaptea plec, noapte mă-ntorc, Florin Lăzărescu. Colecția „Fiction Ltd.”

„După șase ani de la ultima sa carte, Florin Lăzărescu revine cu un roman superb, greu de egalat ca asceză stilistică, cu o voce matură, detașată, absolut unică. Asemeni unui fotograf nostalgic, naratorul restaurează negativul unei vieți mărunte, dramatice și emoționante prin simplitatea ei. Într-o dimineață, Pavel hrănește găinile și se urcă în tren... O singură zi și două sute de pagini în care personajele par să vorbească despre nimicuri, scot bani de la bancomat, se ceartă, fumează, se împacă sunt suficiente pentru a face radiografia completă a unei generații și a unei țări. După Noaptea plec, noaptea mă-ntorc, Lăzărescu poate să tacă încă șase ani.” (Tatiana Țîbuleac)

KIWI, 2021. Antologia de proză scurtă SOSIRI / PLECĂRI, Marius Chivu (coord.)

„Cele optsprezece povestiri ale acestor autori atât de diferiţi evoluează, cum v-aţi aștepta, pe un vast spectru al genurilor: de la evocarea nostalgică și confesiunea autoironică, prin realismul comportamental și conversaţional, până la fabula religioasă, istoria alternativă și distopia SF. Povestirile au dialoguri extinse și creează atmosferă, au umor și absurd, senzualitate și violenţă, fantezie și paranormal, morală politică, tâlc ideologic, iconoclasm.” (Marius Chivu)

Clovnul, Iulian Ciocan. Colecția „Ego. Proză”

„Latura burlescă a Răului la concurență cu derizoriul, din care se naște angoasa, este specialitatea lui Iulian Ciocan, căpătând noi înfățișări prin interpretarea mitului faustic, cu toate avatarurile sale rusești, în Moldova eternă, în Chișinăul cunoscutului primar Denis Cartof: rolul lui Mefisto este jucat de un Clovn dispus să cumpere păcate de la amatori, iar Cimpanzeul sau Marele Oligarh, alias Coordonatorul guvernării, poate fi o altă grimasă a Clovnului. Nu există însă redempțiune, cerurile nu se deschid decât pentru a mai lăsa să treacă câte un stol de ciori, invadând încet, în ralanti, dar sigur, întreaga metropolă. Câți dintre muritori sunt pregătiți?” (Dan Gulea)

Exerciții de liniște, Cezar Amariei. Colecția „Ego. Proză”

„Cezar Amariei își construiește orice poveste privind-o din toate părțile, cunoscându-i toate cotloanele, cântărește până și laptele supt de la mamă de fiecare personaj, fotografiază cu precizie fiecare colț de stradă, asamblează din piese de lego decorul acțiunii. Știe perfect ce urmează să spună. De aceea, ca un profesionist, apasă pe cuvintele care sună adecvat, firesc, natural – dar care au o forță miraculoasă de impact. Fiecare povestire din volum are un punct din care încetează să fie o simplă relatare. În capul cititorului se face lumină brusc când înțelegerea și sensul evenimentelor se coagulează la un colț de frază. Brusc, textul devine și al cititorului, personajele i se așază în brațe, iar autorul, ascuns între rânduri, își freacă mâinile, mulțumit.” (Florin Iaru)

Fata de pe Drumul Mătăsii, Liviu Surugiu. Colecția „Ego. Proză”

Pentru Liviu Surugiu, realismul magic și fantasticul sunt doar două dintre multele încăperi ale inimii sale. Încă ancorat în ficțiunea speculativă care l-a urmărit de-a lungul primelor șapte volume, în Fata de pe Drumul Mătăsii Surugiu strecoară elemente autobiografice, începând din primul text, povestea fantastică, dar adevărată a dramei părinților săi. Poveste după poveste, scriitorul ne duce ușor spre alte zone, tot mai depărtate de granițele pământescului.

  • În curând, în librării

Fragmente de tăcere. Poeme și alte texte postume. Cu desenele autorului, Alex. Leo Șerban

Ediție îngrijită de Iris Spiridon

„Am găsit la tine povești de iubire stranii între pianiste geniale și discipoli tineri și un cimitir cu animale (dar mai vesel și mai abstract ca al lui Stephen King) și un motan răzbunător implicat într-o intrigă polițistă, dar am rămas cu întrebarea: cine ar suspecta o pisică? Și o meditatoare în deux-pièces care inventează povești de groază cu prințese sadice pentru copii perverși care pictează ceea ce aud. Apoi, o iubire de tinerețe între un măcelar și o fată bogată, o scenă de la Ierusalim cu un falus uriaș, pe Șeherezada care este ucisă după prima noapte și crime la bibliotecă dedicate lui Julien Green, dar numai după miezul nopții. Am găsit și prețioasele tale liste cu scriitori preferați și detestați…” (Iris Spiridon)

Mă găsești cînd vrei, Lavinia Braniște. Colecția „Ego. Proză”

Într-un aeroport se întâlnesc un bărbat și o femeie care descoperă, întâmplător, că au aceeași destinație. După călătorie, scânteia atracției pe care au simțit-o unul față de celălalt îi împinge rapid într-o relație intensă, dar în scurt timp apar și problemele. Este o relație din care ea va evada de câteva ori, iar el o va aduce înapoi de fiecare dată, făcând-o încetul cu încetul să devină dependentă de el. Însă cum ar putea să funcționeze lucrurile între un bărbat atât de sigur pe el și învăluit în mister, ce pare să vină de nicăieri, și o femeie ce poartă mereu cu sine eșecul tuturor relațiilor la care a fost martoră, începând cu cea a părinților ei?

Urmuz. Cei dintîi trăsniți, Alexandru Vakulovski. Colecția „Biografii romanțate”

„S-a aplecat și a descleștat revolverul din mâna dreaptă a cadavrului. Era un STM. A notat în carnețel. Glonțul intrase în tâmpla dreaptă. A notat și asta, că la periferia Bucureștiului unii mai reușesc să-și bage cu dreapta câteva gloanțe în tâmpla stîngă. – Cine ești tu? a întrebat și, văzând că măturătorii deschid gurile, a continuat: Cărați-vă, deocamdată. Îmbrăcat binișor, a scris. Pene gri cu dungi albe. Pălărie maron. Hai să ne prezentăm. Comisarul a început să buzunărească cadavrul. I-a scos din buzunare mai multe hârtii, chei, un ceas aurit fără capac, carnețele, o chitanță, un portmoneu cu 943 de lei. Nouă sute patruzeci și trei lei, a notat și s-a uitat cu ciudă spre Bufet. A desfăcut scrisoarea.”





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro