bookblog.ro

---

Prima rezidență literară de la Timișoara: trei scriitori vin, în luna noiembrie, la Rezidența literară La Două Bufnițe

Scris de • 29 October 2020 • in categoria Stiri

În luna noiembrie a acestui an are loc prima rezidență literară din Timișoara, care își propune să promoveze și să încurajeze dezvoltarea literaturii contemporane începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Marin Mălaicu-Hondrari, Philip Ó Cheallaigh și Sven Popović (Croația) sunt cei trei scriitori invitați la prima ediție a Rezidenței literare La Două  Bufnițe. Cei trei scriitori vor locui împreună, timp de o lună, într-o casă de creație care aparține familiei scriitorului timișorean Daniel Vighi și vor scrie la proiectele pe care le au în lucru, romane, traduceri, poezie sau proză scurtă.

România este țara cu cele mai puține rezidențe de creație de acest fel, de aceea Rezidența literară La Două Bufnițe este un exemplu de proiect care își propune să sprijine dezvoltarea literaturii române contemporane prin asigurarea unui mediu propice pentru creație, prin dezvoltarea cooperării culturale internaționale și promovarea valorilor culturale locale și naționale în circuitul internațional al rezidențelor literare.

Selecția scriitorilor participanți la rezidența literară aparține librăriei independente la Două Bufnițe din Timișoara. Rezidența literară La Două Bufnițe își propune să invite la Timișoara în fiecare an, timp de o lună de zile, trei scriitori contemporani din România și din Europa, fiind un proiect care contribuie la dezvoltarea literaturii contemporane.

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut pe 29 ianuarie 1971, în Sîngeorz-Băi. A publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intenţiilor (roman, Vinea, 2006; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2008), La două zile distanţă (poeme, Charmides, 2011; premiul revistelor Poesis Internaţional şi Transilvania), Lunetistul (roman, Polirom, 2013; Premiul pentru Literatură al oraşului Bistriţa; nominalizare în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, secţiunea „Proză”, nominalizări la Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi şi la Premiile revistei Observator cultural) şi Războiul Mondial al Fumătorilor (roman, Polirom, 2015, 2017). Apropierea a apărut în Polonia sub titlul Bliskość, la Editura Książkowe Klimaty, traducere Dominik Małecki, şi în Spania cu titlul Cercanías, la Ediciones Traspiés, traducere Elena Borrás. A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul filmului Parking. A tradus din spaniolă autori precum Mario Vargas Llosa, Roberto Bolaño, Luis Landero, Juan Gabriel Vásquez și Care Santos. Începând din 2008, organizează anual, împreună cu Dan Coman, Festivalul de Poezie și Muzică de Cameră „Poezia e la Bistrița”.

Philip Ó  Ceallaigh s‑a născut în Waterford, Irlanda și a publicat peste patruzeci de povestiri, multe dintre ele fiind cuprinse în Însemnări dintr-un bordel turcesc - pentru care a fost distins cu premiul Rooney pentru literatura irlandeză - și Și dulce e lumina. Ambele volume au fost publicate de Penguin, iar cea de-a treia colecție de proze, Trouble, va apărea în toamna anului 2020. În 2012, i-a apărut la editura Polirom romanul în miniatură Și te trezești râzând. Este, de asemenea, eseist și traducător, inclusiv pentru „Two Thousand Years” de Mihail Sebastian, publicat de Penguin Classics. Textele sale au apărut în Granta, The Dublin Review, The Los Angeles Review of Books și pe BBC Radio 4 și au fost traduse în treisprezece limbi. Călător neobosit, Philip Ó Ceallaigh a trăit în diverse locuri, precum Anglia, Rusia, Spania, Statele Unite ale Americii, Georgia sau Kosovo. Din 2000 locuiește în București, România.

Sven Popović s-a născut la 19 septembrie 1989 în Zagreb, acum situat în Croația, dar pe atunci în Iugoslavia. Prozele sale scurte au fost publicate în antologia tinerilor scriitori croați („Bez vrata, bez kucanja“, Sandorf 2012), într-o colecție de proză scurtă „Record Stories“(Aquarius Records, 2011) și în diverse reviste și webzine precum Quorum, Zarez și Arteist. A contribuit ca jurnalist independent la mai multe reviste precum Zarez, Aktual și la revista de stânga austriacă Wespennest, precum și la scrierea de recenzii literare și de albume pentru diverse reviste web. Colecția sa de proze scurte „Ultima noapte” (Meandarmedia) a apărut în 2015 și a primit recenzii excelente. Mai multe dintre poveștile sale au fost incluse în „Best European Fiction 2017” (Dalkey Archive Press). A doua sa carte, „Uvjerljivo drugi”, a fost publicată în 2018 și a primit, de asemenea, recenzii excelente. „Last Night” urmează să fie publicat de Dalkey Archive Press în 2020.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro