bookblog.ro

---

Romanul FEM de Magda Cârneci se află pe lista lungă a PEN America Literary Awards

Scris de • 4 January 2022 • in categoria Stiri

Romanul FEM de Magda Cârneci (Polirom, 2011, 2014, 2021) se află pe lista lungă a PEN America Literary Awards, secţiunea „Traducere”. FEM a apărut anul acesta la editura Deep Vellum din Statele Unite, în traducerea lui Sean Cotter.

Cuprinzând 125 de scriitori şi traducători, aflaţi în diferite etape ale carierelor lor, lista lungă a nominalizaţilor a fost anunţată de PEN America în data de 15 decembrie 2021.

Celebrând cele mai extraordinare voci noi ale anului editorial 2021, dar şi legende vii ale literaturii, lista lungă a PEN America Literary Awards cuprinde mai multe secţiuni: roman, proză scurtă, traducere, poezie, nonficţiune, carte de ştiină, eseu, biografie etc.  Înfiinţat în anul 1963, Premiul PEN pentru traducere este cel mai longeviv premiu al PEN America, celebrând rolul vital al traducătorilor în literatură.

Prestigioasele premii oferite de PEN America, în valoare de 350.000 de dolari, sunt jurizate de scriitori apreciaţi şi premiaţi, critici literari, traducători, editori. Lista juraţilor acestei ediţii, aici. Lista lungă a premiilor literare PEN America 2022, aici. Finaliştii vor fi anunţaţi în ianuarie 2022, iar ceremonia de decernare a premiilor va avea loc în februarie.

La editura Polirom, FEM a apărut în trei ediții (2011, 2014, 2021) şi a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Augustin Frăţilă”, Premiile Radio România Cultural şi Premiile revistei „Observator cultural”. FEM a mai apărut şi în limba franceză, în 2018, la editura Non Lieu din Paris, în traducerea Floricăi Courriol.

„Superbă, senzuală şi totuşi încărcată intelectual şi politic, iată o carte care îţi poate schimba viaţa”. (Fiona Sampson)

FEM e un roman al protestului, un text feminist scris cu fervoarea unui poet adevărat, o carte care înregistrează suferinţele femeilor într-o lume încă dominată masculin. Dincolo de radicalismul lui feminist, cititorii acestui roman vor descoperi o impresionantă calitate a minţii şi un rafinament artistic care atrage empatia noastră”. (Mircea Cărtărescu)

Magda Cârneci, scriitor şi critic de artă, a obţinut un doctorat în istoria artei la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris in 1997. A fost director al Institutului de Istoria Artei din Bucureşti între 1990 şi 1992, preşedinte al boardului Centrului Soros pentru Arta Contemporană (1998-2004), redactor-şef al revistei „Artelier” din Bucureşti (1998-2004), preşedinte al AICA România (2000-2005), director al Institutului Cultural Român din Paris (2007-2010). În prezent este redactor-şef al revistei de arte vizuale ARTA şi preşedinte al PEN România. Pe lângă titlurile din domeniul artelor plastice, a publicat mai multe volume de poezie: Hipermateria (1980); O tăcere asurzitoare (1984); Haosmos (1992); Poeme politice (2000); Poeme TRANS (2012) şi eseuri: Arta anilor ’80. Texte despre postmodernism (1996); Poetrix.Texte despre poezie şi alte eseuri (2002). În străinatate i-au apărut volumele Psaume (1997); Art et pouvoir en Roumanie 1945-1989 (2007); Trois saisons poétiques (2008) şi Chaosmos în olandeză (2004), engleză (2006) şi franceză (2013). Poezii şi proze ale sale au fost incluse în volume colective româneşti sau străine. A coeditat lucrarea colectivă Perspectives roumaines. Du postcommunisme à l’intégration européenne (2004). De aceeaşi autoare, la Editura Polirom a apărut volumul Artele plastice în România 1945-1989 (cu o addenda 1990-2010) (2013).





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro