bookblog.ro

---

Un cuplu legendar de cineaști mexicani, Arturo Ripstein și Paz Alicia Garciadiego, într-un ciclu de filme la sediul Institutului Cervantes din București

Scris de • 5 May 2022 • in categoria Stiri

Institutul Cervantes din Bucureşti în colaborare Ambasada Statelor Unite Mexicane în România organizează în luna mai, la sediul Institutului Cervantes (Bd. Regina Elisabeta 38), prezentarea unui ciclu cinematografic omagial dedicat operei cinematografice a regizorului Arturo Ripstein și a scenaristei Paz Alicia Garciadiego, artiști mexicani care au lucrat împreună încă din 1986, de la debutul lor cu filmul El imperio de la fortuna

Evenimentul este prilejuit de decernarea Premiului Mirada Internacional celor doi cineași, la Festivalul Filmului de la Madrid, de către Platforma Noilor Regizori, și va fi prezentat, la București, în ziua de 10 mai, ora 19.00, în debutul ciclului cinematografic, de E.S. José Guillermo Ordorica Robles, Ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România și Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervantes din București.   

Premiul Mirada Internacional reprezintă recunoașterea, de către Platforma Noilor Regizori, a unui cineast străin a cărui carieră profesională și viziune asupra lumii au devenit un exemplu decisiv pentru noii cineaști, profesioniști din medii diferite și cu concepții cinematografice divergente, care realizează un demers cinematografic complet și stimulativ pentru cei aflați la început de drum. În acest an, pentru prima dată, Premiul Mirada Internacional și-a mutat atenția de la cinematografia europeană la cinematografia latino-americană, chiar mai strâns legată de cea spaniolă. 

Cele patru filme alese pentru această ocazie vor rula în serile de marți, în versiunea originală spaniolă, cu subtitrare, la sediul Institutului Cervantes (Bd. Regina Elisabeta, 38, sala Auditorium), după cum urmează: 

10 mai, ora 19.00 | El evangelio de las maravillas / Evanghelia minunilor (1998) 

17 mai, ora 19.00 | Así es la vida / Așa-i viața (2000) 

24 mai, ora 19.00 | Las razones del corazón / Rațiunile inimii (2011) 

31 mai, ora 19.00 | La calle de la amargura / Strada amărăciunii (2015) 

Accesul la proiecţii se face pe bază de rezervare în scris printr-un e-mail trimis la [email protected]. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris.  





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro