bookblog.ro

Dialogul Hippias minor

0Platon Hippias minor recenzie
Autor: Platon
Rating: Platon Hippias minor rating - recenzii carti
Editura: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică
Anul apariţiei: 1976
Traducător: Manuela Popescu şi Petru Creţia
46 de pagini, în Opere I

Pace şi bine!

Ceva bun, mami!

Copiii din faţa blocului. Uită în intensitatea jocului de orice altă preocupare. Sinele lor se nesinchiseşte de amăgelile şi ghearele lumii ştiind că undeva deasupra lor părintele, cu un ochi omniscient, îndepărtează prin diferite strigăte şi acţiuni orice i-ar putea tulbura. E timpul când de atâta zbenguială le ghiorăie maţele. Ridică în sfârşit fulgerător capul spre balconul cu ochiul veghetor şi ţipă să audă şi vulturii adormiţi undeva lângă soare: Mamă! Dă-mi ceva buun! Mama devenită o mână darnică dintr-un magazin de fructe sau dulciuri, îi alină copilului pofta fără nume. Cu un zâmbet, o mângâiere, cu un sărut furat, îl convinge în câteva cuvinte că-şi dorea bunul pe care-l ea avea de oferit şi nimic altceva.

Acest "ceva bun", dacă însă ar fi luat în serios de copil, dacă nu şi-ar lăsa adormite presupunerile printre ornamentele materne, nu ar face decât să deschidă calea unui labirint fără ieşire sau, mai simplu, a unei crize de existenţă. Cum poate ştii o mamă dintre toate felurile de mâncare bune care ar fi cel mai potrivit pentru copil? Nu ajunge argumentul ei cu îmi cunosc copilul. Cunoaşterea presupune împărtăşirea cu alţii. În răspunsul mamei regăsesc sensul dictării unei anumite decizii. Dincolo de relaţia mamă - copil se întrevede un anume fel de a percepe educaţia, protectiv. Mama se află în orizontul tuturor acţiunilor copilului, chiar dacă nu intervine. Mama este acel astru tutelar. Că ulterior astrul îşi pierde dimensiunea fizică, că mai ascultăm de mamă doar din când în când, că nu-i mai împărtăşim din preocupările noastre mai nimic, ce-i trebuie să ştie asta copilului. [Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Protagoras

Autor: Platon
Rating: Platon - Protagoras rating - recenzii carti

Platon - Protagoras - recenzie carti

Pace şi bine!

Dark zone

Într-un ziar din ţară mi s-a dedicat o jumătate de articol acid. Am aflat că am o lectură "naivă" - ca în faţa unui roman poliţist - care poate fi inclusă printre formele nefericite de destin ale cărţilor lui Platon, că sunt un harnic rezumator şi că toate concluziile mele nu pot fi decât "filosofice!" Că nu sunt pătruns până la măduva lecturii de importanţa acestui autor clasic şi nu am ştiinţa cum trebuie citit un text de o asemenea anvergură. Ce mai, alte posibile lecturi decât cea canonică sunt o adevărată blasfemie şi vai cine a ajuns să-l citească pe Platon - un oarecare de pe-un blog.

Povestea cu rezumatul

E posibil ca scrierile mele despre dialogurile lui Platon să stea sub semnul facilităţii şi al jucărelelor, de aceea n-am să fac teoria conspectului ori rezumatului şi să confrunt cu ceea ce am scris, adică numeroasele conexiuni, actualizările, intenţiile. Problema cu dialogurile lui Platon este până unde se poate merge cu condensarea ideilor. Trebuie păstrat algoritmul de judecată - eu aşa am considerat că fascinează un articol - sau pur şi simplu doar enunţ conceptul cu toate nuanţele achiziţionate pe parcursul dialogului. Mi s-a părut interesant să arăt şi tatonările, definiţiile aproximative, dificultăţile cu care ne confruntăm în teritoriul oral al fiinţei.

Apoi e problema autorităţii

.

1. Eu, un oarecare, cum îmi permit să-l recenzez pe Platon? Au făcut-o doar nume celebre în domeniu, ce ar mai fi de zis! Doar vreo chichiţă neinteresantă, superfluă. Platon e deja clasificat, totul e pus în sertar şi conservat cu mult praf. Despre acest filosof există nenumărate cărţi. I s-a studiat orice mişcare, orice gând, au fost izolate ferm ideile sale de cele ale lui Socrate. Problema mea este că în ciuda acestor măreţe realizări culturale nu aud aproape deloc de acest filosof în jurul meu. Sunt repetate cel mult o suită de poncife din Platon, dar raţionamentele, învăţăturile sale, vitalitatea nu sunt cunoscute de nicio persoană din anturajul personal. Înseamnă că am cunoscuţi de slabă factură, ar trebui să-mi schimb viaţa şi să caut numai profi universitari de filozofie. Sau să-mi accept prima formă de autoritate dată de oamenii ce au căpătat încredere în interpretările mele. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Lahes

Autor: Platon
Rating: Platon - Lahes rating - recenzii carti

Platon - Lahes - recenzie carti

Pace şi bine!

În numeroasele spectacole de circ văzute cu voie sau din obligaţii familiale, am întâlnit şi numărul jongleurului de mingi de fotbal. Personajul era în stare să se contorsioneze în mod dificil cât timp ţinea mingea pe picior, pe genunchi, pe cap, să joace cu unul, două, trei, patru baloane simultan ca într-o jonglerie cu beţe, mă rog, ziceai că parcă avea o piele cu lipici. Un singur lucru îi lipsea în toată această măreţie: aura fotbalistului. Era doar un om care învârtea aproape magic o sferă intenţionat având forma unei mingi de fotbal, dar era în acelaşi timp departe de acest sport. Te întrebai dacă ştie atâtea trucuri, oare de ce nu s-a impus şi în echipa naţională, de ce nu ştie nimeni dintre microbişti de el? Şi realizai că practicarea unui sport nu presupune numai stăpânirea instrumentului specific, ci şi o bună strategie, rezistenţă, viclenie procedurală şi ascultarea deplină a antrenorului.

O altă conexiune m-a dus la sălile cu karate apărute precum ciupercile în ultimii ani. Specialişti cu o mulţime de dani ne asigură că la terminarea cursurilor vom fi imbatabili, vom executa la perfecţie procedeele de jiujitsu, vom cunoaşte acea păsărească japonizantă din karate, ne vom însuşi disciplina şi spiritul acestei îndeletniciri, ne vom transforma interior şi hei, ce marotă modernă, vom scăpa de stres. Aceşti guru sunt gata să-şi demonstreze îndemânarea, să spargă cărămizi, să trimită pumni şi picioare cu viteze ameţitoare ori să ne arate cum încheieturile moi ale corpului pot deveni de granit. Şi totuşi acestor zei cu centură neagră le lipseşte acelaşi prestigiu de care vorbeam mai sus. În afara disciplinei lor, nu ajută în niciun fel la menţinerea ordinii în oraş, nu auzi de ei venind să potolească niscaiva turbulenţi, vandali, nemernici. Din perspectivă civică karatiştii se dovedesc doar ceva diplome lipsite de semnificaţie mâine, o grămadă de cunoştinţe măcinând până la urmă în gol. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Gorgias

Autor: Platon
Rating: Platon - Gorgias rating - recenzii carti

Platon - Gorgias - recenzie carti

Pace şi bine!

Lupta cu trei adversari

Iată un dialog în care Socrate are trei oponenţi: Gorgias, un vestit sofist, Polos, tânărul său discipol şi Chairephon, un politician atenian, adept al ideilor sofiste. Vădesc trei atitudini diferite: Gorgias caută să păstreze un aer olimpian, de je sais tout, Polos se repede tinereşte în discursul lui Socrate, dar se lasă momit rapid cu exemple şi pus în câteva pagini la locul lui, în schimb Chairephon arată a fi un om lipsit de bunăvoinţă, un înverşunat adversar al filosofiei pe care o consideră o învăţătură copilărească. Lui degeaba i se furnizează argumente clare, abordări diverse, chiar discursuri de definire ale lui Socrate, refuză orice şi are răbdare să asculte discuţia doar de dragul lui Gorgias.

Gorgias lăudărosul

Decorul este dat de casa lui Chairephon, gazda lui Gorgias care chemase atenienii din agora promiţându-le că le va răspunde la orice întrebare. Socrate îl chestionează care este obiectul îndeletnicirii sale. Gorgias abia îi răspunde din superioritatea lui că se ocupă cu ştiinţa discursurilor. Aici remarc apropierea izbitoare între sofiştii antici şi profesorii de azi care predau ştiinţa comunicării. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Alcibiade

Autor: Platon
Rating: Platon - Alcibiade rating - recenzii carti

Platon - Alcibiade - recenzie carti

Pace şi bine!

Prolegomene

Eşti pasionat de traiectoriile curioase ale gândirii? De diferenţa dintre o gândire întâmplătoare, dar năvalnică şi una strategică, dar aparent rece? Acest dialog este una dintre cele mai aprige palme date orgoliului unei persoane. Filosoful Descartes de mai târziu s-ar putea să fi urmărit acelaşi traseu de desfiinţare a unei personalităţi până la a găsi acel punct de sprijin prin care s-a rematerializat spiritual. Socrate este un generator de big-bang al personalităţii umane, contrage în vârtejul neantului frumuseţile aparente de dinainte, apoi le reinventează în noua lumină a kalogathiei, respectiv a relaţiei dintre adevăr şi bine. Interesul lui Socrate de altfel în acest dialog nu este să se întreacă în jucărele filosofice cu Alcibiade, interlocutorul său, ci mai degrabă de a-şi crea un discipol. Este, dacă vreţi, o primă şedinţă de meditaţie la care ipotetic asistă şi părinţii care sunt convinşi că elevul nu mai are ce învăţa de la profesor, iar la sfârşit nu ştiu cum să se mai scuze cu perlele odraslei. Şi aşa cum meditatorul şi-a câştigat respectul părinţilor pentru un an întreg, în urma unor trucuri ale meseriei sale, aşa şi Socrate şi-a făcut din Alcibiade unul dintre cei mai înflăcăraţi susţinători.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Criton, sau despre datorie, dialog etic

Autor: Platon
Rating: 5 stele - Platon - Criton, sau despre datorie, dialog etic rating - recenzii carti

Platon - Criton, sau despre datorie, dialog etic - recenzie carti

Pace şi bine!

Dialogul ispitei

În nota introductivă scrisă de o anume Marta Guţu ni se spune că acest text aparţine dialogurilor socratice, de tinereţe ale lui Platon şi că aparţine unei serii de 3 dialoguri dedicate episodului condamnării şi morţii lui Socrate. Este - îmi pare - o a doua piesă a unei trilogii dramatico-filosofice, dar şi un dialog al ispitei în care o altă viaţă pare să se deschidă, numai eroul să-şi uite misiunea în care crezuse până atunci cu toată fiinţa lui. Să devină propria negaţie.

Acţiunea se deschide într-o atmosferă apăsătoare - Socrate, se află la 2 zile de execuţia sa capitală. Prietenul său cel mai vechi, Criton, a reuşit să intre în celula sa şi îi aşteaptă trezirea încă de dinaintea zorilor pentru a-i face o propunere de evadare. Dialogul, un fel de şah lingvistic, care cuprinde o argumentare şi o respingere a evadării, are de fapt ca ţintă datoria - după cum apare şi în subtitlul său - respectiv dacă trebuie să respectăm deciziile Cetăţii noastre ori să le ignorăm prin fugă sau sfidare.
[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Apărarea lui Socrate

Autor: Platon
Rating: Platon - Apărarea lui Socrate rating - recenzii carti

Platon - Apărarea lui Socrate - recenzie carti

Pace şi bine!

Opere complete

O sintagmă care sună aşa terifiant şi monumental încât orice critică ai aduce unora dintre părţi seamănă unui act de impietate. Mi-aduc aminte că şi la Facultatea de Litere se vorbea de ceva asemănător, idealul cititorului ar fi fost să posede Operele complete şi eventual într-o ediţie critică purisimă.

Mărgica platoniciană

Când au vorbit apoi milioane de guri despre Platon şi despre personajul său, acel alter-ego Socrate, când deja au fost stoarse textele platoniciene de orice fir de idee şi pus laptele înţelepciunii în tot felul de aluaturi filosofice irezistibile simţurilor ori raţiunii, iar pare un act fără sens o aşa-zisă nouă abordare. Ce aş putea obţine decât un adevăr parţial! - aş fi ca găina aceea din Punguţa cu doi bani a lui Ion Creangă care, după ce a găsit o mărgică, a şi dat fuga acasă convinsă că aduce comoara lumii. Aşa şi eu cu textele lui Platon. Sau umblu cu unelte de miner după înţelepciunea adâncă şi astfel stric peisajul, sau mă bucur ca un entomolog într-un câmp tropical de zumzetul vieţii raţionale şi n-am nicio grijă de vinele care încep sub mine şi se pierd dincolo de sfera înţelegerii.
[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro