Titlu: The professor of desire
Autor: Philip Roth
Rating:
Editura: Vintage
Anul aparitiei: 1994
Numar pagini: 272
ISBN: 978-0-679-74900-4

(ediţia în limba engleză)

The professor of desire este unul din romanele care îl au ca personaj central pe David Kepesh, profesor de literatură, aici în căutarea unei împliniri pe care nu o aduce literatura şi nici dragostea. Dar cine este, de fapt, acest D.K., metamorfozat glorios într-un sîn (The Breast) şi înfrînt de propria sensibilitate (The Dying Animal)?

Stilul lucid în exces şi sarcasmul m-au făcut să cred că D.K. ar putea fi asimilat ideii de înfrînt, deziluzionat, figurii celui care a plecat entuziast în căutarea fericirii şi s-a ales cu surogate. Bursa Fulbright, călătoriile în America, Europa, episodul oriental în care îl aduce Helen, experimentele sexuale, cursurile, toate acestea nu pot acoperi un gol a cărui existenţă se simte nevrotic.

Interesant de urmărit în structura romanului este modul în care se manifestă dependenţa literatură - "viaţă reală", D.K. ajungînd să prezinte propriile experienţe ca suport de curs pentru studenţii săi, alături de scrierile lui Flaubert, Tolstoi sau Thomas Mann. În plus, lucrarea profesorului referitoare la opera lui Cehov face referire direct la întîmplările propriei vieţi, la uzura impusă de fiecare zi, la o lume de gesturi şi sentimente care încape în două pagini.

Din această lume, voit amănunţită şi banalizată, se trasează o legătură surprinzătoare către Franz Kafka. Surprinzătoare în sensul ingeniozităţii cu care se integrează în tonul general al romanului: David şi Claire rămîn o vreme la Praga, pe urmele prozatorului, trecînd fizic şi psihic prin lumea lui Kafka, nu atît absurdă, cît realistă, nu din interes literar, ci mai degrabă din unul emoţional. Pasajul cel mai straniu de aici este conversaţia cu "prostituata lui Kafka", Eva, fragment în care contradicţiile, ficţiunea, realul, mitul unui angoasat de existenţă, cum se spune că a fost Franz Kafka, nu mai pot fi controlate.

Prin urmare, cine este David Kepesh? Professor of desire pare o ironie, caldă şi revelatoare, dar o ironie: libertatea erotică (sau poate libertinajul) nu presupune că lumea e rezolvată şi nici nu exclude o aşteptare neliniştită a unui "ceva", neapărat superior, nedefinit, lămuritor. Aşteptarea îl face pe D.K. să nu sufere de greaţa existenţială, de sentimentul zădărniciei, el căutînd acest "ceva"- poate fericirea, poate liniştea, poate sensul. Desigur că, printre aceste abstracţiuni, pare dezorientat, deprimat, imatur uneori, în ciuda umorului şi persiflării.

Altfel, romanul nu e spectaculos în sine, impresia generală fiind una de confort, după o astfel de lectură, care pare să problematizeze marginal, să alunece, să se risipească. Celelalte două romane schimbă, poate, această impresie, adăugînd feţe, simboluri, personaje, semne.