bookblog.ro

---

Destin sau întâmplare? Andrei Duduman, Eroi fără voie

Scris de • 11 July 2015 • in categoria Recomandari

Îmi place să citesc antologii și reviste precum Galileo, și o spun fără părtinirea de a colabora cu unii dintre cei care le editează, sau de a fi înclinată să mă bucur de genurile literare pe care le promovează. Galileo promovează nu doar scriitorii de SF/Fantasy consacrați, ci și numele noi, mai ales autohtone, care devin astfel nume cunoscute.

Un exemplu este și Andrei Duduman, absolvent al Facultății de Instalații în Construcții. La o primă vedere (superficială, de altfel), neofitul s-ar mira că tocmai el, care în prezent se ocupă de achiziții pentru o firmă din domeniul IT, și-a găsit să scrie. Ei bine, curajul său și abordarea foarte interesantă, manifestate din abundență chiar și în această povestire de scurtă întindere, sunt un răspuns excelent.

Eu cred că Andrei scrie fiindcă îi place. Scrie pentru că așa ne poate arăta și nouă ținuturile fantastice pe care, altfel, doar imaginația sa le-ar cunoaște. Și mai scrie pentru ca, într-o bună zi, și personajele sale să devină istorie.

Andrei Duduman a participat la Atelierul SF&F organizat de Bookblog.ro și Revista de povestiri, iar în prezent este membru al grupului literar Secția 14, care s-a înființat după încheierea atelierului.

Eroi fără voie este debutul său literar, o povestire structurată în patru părți, prolog și epilog, care ne poartă pe meleaguri „exotice”, în lumile unor populații pe care nu le cunoaștem și despre care – părerea mea – am face bine să citim mai multe în viitor, pentru a le înțelege mai bine.

Macadieni, nethemi și zei Protectori se regăsesc într-o vâltoare de acțiuni rapide, de uneltiri și trădări și de răsturnări bruște de situație. Pe mine m-a descumpănit ușor nu succesiunea-fulger de întâmplări, ci abundența informațiilor. Aș fi vrut să aflu mai multe despre de ce și cum și când se întâmplase ceva, să mi se ofere un portret mai amănunțit al unui popor sau al altuia. Deși metaforele și comparațiile sunt foarte reușite, ele reușesc, pe alocuri, să uimească și nu să lămurească.

Felicitări autorului, pentru acest prim pas reușit într-ale literaturii. Eu aștept cu încredere și primul roman – poate mi se va răspunde la câteva dintre întrebări.


Editura Millennium Books, 2015
37 pagini, parte din antologia Galileo nr. 6





Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Multumesc mult pentru apreciere si pentru cuvintele frumoase !

    raspunde

  2. Rodica Gavril spune:

    O recomandare pe care Iulia o face cu multa responsabilitate. Deci, tanarul autor trebuie cautat si citit!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro