bookblog.ro

---

Din cărți direct în realitatea virtuală (P)

Scris de • 15 March 2018 • in categoria Altele

Realitatea virtuală și cea augmentată sunt unele dintre cele mai prezente teme în cărțile science fiction, așa că suntem din ce în ce mai aproape de viitor pentru că realitatea virtuală există în zilele noastre. Fie că e doar o formă de entertainment, fie că e una de învățare sau relaționare, VR-ul merită încercat măcar o dată, mai ales de fanii înrăiți ai lumilor posibile.

 

Gateway VR Studio este unul dintre primele studiouri de realitate virtuală din București și oferă o varietate largă de aplicații imersive, alese pe sprânceană de echipa. Le testăm înainte și hotărâm care e cea mai faină, iar la Târgul de Carte SF& Fantasy Final Frontier puteți încerca o parte din experiențele pe care noi le oferim.

Realitatea virtuală poate însemna și jocuri, iar la noi se găsește o întreagă paletă de unde se poate alege, de la cele în care te lupți cu hoardele de zombies sau aliens, până la heist-uri, lumi fantasy sau chiar experiențe multiplayer. Dacă însă îți place să explorezi, te invităm să încerci una dintre experiențele imersive cum ar fi explorarea junglei amazoniene sau a culmilor Everestului, iar dacă ești fan al senzațiilor tari, ia un loc într-un montagne-russe sau urcă pe Richie’s Plank, la înălțimea zgârie-norilor.

Aflați mai multe pe site-ul nostru sau pagina de Facebook.

#comeplyatgateway

VR-ul oferă posibilități nenumărate și suntem mai aproape de viitorul din filme sau cărți ca Ready Player One datorită progresului făcut de tehnologie. Acum avem inclusiv cursuri în care poți învăța despre lumea înconjurătoare sau legile fizicii în realitatea virtuală, iar fanii cărților SF se pot plimba prin univers, călători pe  lună sau planeta Marte doar prin intermediul unei cast HTC Vive. Dacă te-am convins, te așteptăm la standul Gateway VR pentru o primă doză de VR.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro