bookblog.ro

---

Webstock 2019 – 5 cărți #decitit despre 5 idei

Scris de • 14 October 2019 • in categoria Evenimente, Recomandari, Top 5

Acum câteva zile, am avut plăcerea de a fi invitată la cea de-a 11-a ediție Webstock, cea mai mare și veche conferință de social media din România. Și în 2019, ca în fiecare an, #webstockro a fost un cumul de povești inspiraționale, studii de caz, tendințe, noutăți și multe discuții despre strategii, tactici, viitorul digital.

Însă, printre toate aceste discuții, au fost punctate și câteva idei care mă preocupă de ceva vreme și care mi-au rămas în minte după ziua de vineri. Așa că am ales să scriu ceva diferit: pornind de la aceste idei, voi face 5 recomandări de non-ficțiune, pe care merită să le citiți, dacă și pe voi vă preocupă conceptele și dilemele respective.

 

1 Echilibrul între ceea ce e autentic pentru tine și ce îți cere piața

S-a vorbit mult despre ce înseamnă să fii creator (creator de produs, creator de conținut etc.) și, de multe ori, a apărut această nevoie de autenticitate, dincolo de atenție la ce se întâmplă în segmentul tău de piață, adaptarea la public etc.

Asta m-a dus cu gândul la Amanda Palmer și Arta de a cere, una dintre cele mai oneste și vulnerabile cărți pe care le-am citit, din partea unui creator de muzică și nu numai, pentru care a fi face parte din poveste, la fel cum a fi împreună și comunitate reprezintă singura metodă prin care poți supraviețui ca artist.

 

2 Lumea se luptă din ce în ce mai mult cu superficialitatea / Nevoia de a trece dincolo de prima vedere.

Încă un lucru important, mai ales în mediul digital în care totul se întâmplă acum, totul trece la fel de repede, iar superficialitatea consumului pare să fie norma. Cred că, în contextul de față, contează foarte mult modul în care descifrăm informația și învățăm să nu galopăm prin ea, ci chiar să înțelegem ceea ce consumăm.

De aceea, în conexiune cu ideea asta, recomand Factfulness de Anna Rosling Ronnlung, Hans Rosling și Ola Rosling. Subtitlul cărții vorbește de la sine: Zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi. Cu cifre, statistici și studii în spate, autorii ne demonstrează că trăim în cea mai bună epocă a omenirii. Ce ziceți de punctul ăsta de vedere?

 

3 Despre creativitate și empatie

Pentru că a fost o conferință ce a reunit mulți creatori de conținut, în toate formele sale, am ajuns și la discuțiile despre creativitate în online și proces creativ în sine și nevoia de a te pune în pielea altor oameni. Așa că, aici, o să fac o recomandare poate surprinzătoare, dar care explică într-un mod prietenos, simplu și bazat pe multe cercetări, cum poți deveni mai atent, cum îți poți antrena empatia, cum îți poți crește toleranța și așa mai departe: Însușiri modificate de Daniel Goleman și Richard Davidson.

Da, este studiul lor despre meditație în toate formele sale, începând cu mindfulness și meditația-compasiune, care explică modul specific în care se pot modifica diferite fluxuri de gândire în funcție de exercițiul practicat.

 

4 Despre creativitate și responsabilitate

Să creezi conținut atrage cu sine și o anumită responsabilitate pentru mesajele pe care le trimiți în lume. De aceea, cu cât ești mai conștient de ceea ce vrei să spui și cum vrei să influențezi lumea în care trăiești, cu atât mai bine.

Iată o lectură care ne poate ajuta pe toți în această direcție: Îndrăznește să conduci de Brene Brown. Mă întorc la ideea de vulnerabilitate și o combin cu responsabilitatea și curajul de a-ți asuma ceea ce creezi și pui în spațiul public, iar Brene Brown vine cu o schimbare de paradigmă pe care cred că mai mulți ar trebui să o îmbrățișeze. Din nou, bazată pe cercetare.

 

 

5 Avem surse inepuizabile de informare, dar trebuie să știm cum să o facem

Evident, informația e la îndemână, cu toate canalele online pe care le avem (și nu numai), motiv pentru care e important să înțelegem bias-urile care ne încurcă pe toți. Trăim într-o iluzie a obiectivității de cele mai multe ori, așadar ar fi bine să înțelegem mai bine cum funcționează creierul și gândirea.

Iluzia cunoașterii de Fernback și Sloman îmi pare a fi unul dintre titlurile musai de pus pe lista de lectură, dacă vrem să intrăm în lumea științelor cognitive și să înțelegem cum deprindem forme de cunoaștere și care ne sunt punctele oarbe.

 





Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Liliana spune:

    Foarte interesant articolul. Sunt cateva carti care mi-au atras atentia si carora cu siguranta le voi acorda prioritate de citire. Multumesc pentru sugestii!

    raspunde

  2. Alice spune:

    Cu mare drag! Și să fie cu folos :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro