Titlu: Beznă clară
Autor: William Golding
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Iulia Gorzo
Numar pagini: 312
ISBN: 978-973-689-791-7

„La capătul străzii sau acolo unde strada înceta să mai facă parte din lumea umană locuibilă, în acel punct în care lumea devenise un cuptor deschis, punctul în care fărâme de lumină risipite se condensau în forma unui felinar stradal în picioare, a unei cutii poștale, a unei grămezi de moloz straniu conturate, chiar acolo unde strada de cremene se preschimbase în lumină, ceva s-a mișcat. Librarul s-a uitat în altă parte, apoi s-a frecat la ochi și s-a uitat iar. În general știa care sunt imitațiile, obiectele care păreau să prindă viață într-un incendiu: cutiile sau hârtiile puse în mișcare de rafale localizate de vânt, contracțiile și întinderile de material care pot imita mișcările musculare, o pungă mișcată de șobolani, pisici, câini sau păsări pe jumătate pârlite. A început imediat să-și dorească fierbinte să fie șobolani, dar s-ar fi mulțumit și cu un câine. S-a întors iar ca să-și strecoare spatele între el și ceea ce era sigur că nu văzuse.”

Cumpără titlul în engleză

Beznă clară este un roman tragic de o factură ceva mai specială. Destinele pe care le descrie Golding sunt extrem de realiste, abundând de amănunte care reușesc să creeze atmosfera vieții adevărate, diferită de cea de roman. Cele trei părți ale romanului, Matty, Sophy și Unu e unu aduc în față personaje tarate de copilăria lor, mutilate, fie fizic, ca în cazul lui Matty, fie psihic, ca în cazul lui Sophy, în urma unor evenimente extreme din trecutul lor. Majoritatea celor care au comentat acest roman spun că este „povestea unui băiețel care scapă ca prin minune dintr-un bombardament în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rămânând însă oribil mutilat pentru tot restul vieții.” Eu însă am văzut povestea lui Matty ca pe un tribut plătit personajelor secundare, acelor personaje care par extrem de interesante, însă au doar un rol pasager în povestiri, un rol care servește unui singur scop. William Golding pare a fi gândit: întâlnești pe stradă un om mutilat, iar el are un oarecare rol în viața ta: te sperie, își provoacă milă sau scârbă; totuși, și acel om are povestea lui, care nu poate fi mai puțin interesantă decât a mea. Și atunci poate s-a hotărât să creeze această poveste. Pentru că, deși pare personajul principal, Matty nu este așa decât în prima parte. În partea a doua și în a treia, personajul principal este Sophy, iar Matty devine simplu accesoriu, necesar pentru a puncta anumite trăsături ale caracterului lui Sophy.

Ambiguitatea strecurată de William Golding chiar de la începutul romanului se propagă de-a lungul său ca o undă care reușește să rupă ceea ce pare a fi o realitate clară, bine conturată. Se insinuează în personaje, în intențiile lor, în acțiunile lor, în consecințele faptelor lor. Apoi, doar câteva pagini mai încolo, însemnătatea acestora se schimbă atât de radical, încât par complet rupte de realitatea descrisă anterior. În acest sens, exemplul cel mai bun este Matty, care pare personajul principal, fără însă a fi așa. Concentrarea inițială pe el – deși, din nou, am senzația că acest capitol a fost scris după cel care în carte apare ca fiind al doilea – creează acest dezechilibru.

Cele două destine au doar câteva puncte de tangență, câteva întâlniri fugare pe care însă autorul le fructifică din plin. Nici Matty nici Sophy nu se completează unul pe altul, nu ar dispărea dacă celălalt ar dispărea și nici nu ar fi diferit dacă celălalt nu ar fi. Și totuși, tangențialitatea destinelor lor se transformă într-o coliziune cu efect exploziv. Pare că întreaga traiectorie a vieții lor nu este altceva decât acumularea de energie necesară coliziunii dintre ei doi. O coliziune cu efect radical, definitiv. Îl văd pe Matty descris de Golding exact așa cum un alt scriitor ar descrie procesul de fabricare a unei haine care, la un moment dat, va îmbrăca un personaj. Acea haină nu este neapărat definitorie pentru el, dar cu siguranță îl completează, la fel cum Matty completează romanul Beznă clară.

Cele două personaje sunt și ele tratate, în mod individual, ca fiind duale. Matty, cu figura lui mutilată doar pe partea stângă, este mereu prins în jocul dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și Diavol, chiar dacă le dă nume diferite. Mintea lui este permanent împărțită între lumea care-l înconjoară – și cu care se străduiește să nu interacționeze – și lumea cu care se înconjoară singur, lumea pe care doar el o percepe. Jurnalul, cu ajutorul căruia putem să aruncăm o privire asupra acestei lumi, este metoda pe care o alege William Golding pentru a ne familiariza la modul intim cu deviațiile mentale ale lui Matty.

Lui Sophy, pe de altă parte, îi este asigurată dualitatea prin desprinderea brutală de sora ei geamănă, lucru care lasă un loc gol care, pentru a-l umple, îi va provoca schizofrenia. Sora ei apare întotdeauna ca un soi de ideal, așa cum și-ar fi dorit ea să fie, dar nu a avut curajul. Pentru ambele personaje, suferința devine un stil de viață, pe care în timp, îl rafinează.

• Plusuri

  Beznă clară este un roman despre suferință, scris într-o notă ușor diferită de romanele tragice obișnuite. Captează în special prin realismul deosebit, iar destinele pe care autorul alege să le descrie sunt atât de frapante încât reprezintă în sine o garanție a calității scriiturii.

• Recomandari

  RECOMANDĂRI
  Beznă clară este primul roman scris de William Golding pe care l-am citit eu. M-a fascinat și m-a determinat să citesc în continuare cărți scrise de el. Fără a putea să aleg neapărat o anumită categorie de cititori interesați de un astfel de roman sau de un astfel de autor, aș recomanda cartea cititorilor care sunt în căutare de ceva nou și bun. Aș spune, cel mult, că dacă ești fan J. M. Coetzee, îți va plăcea Beznă clară.