Titlu: Doctorul Thorne
Autor: Anthony Trollope
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Mihaela Bucur
Numar pagini: 640
ISBN: 978-606-758-722-7

Doctorul Thorne este tipul de carte care te-ar putea descuraja la prima vedere, având în vedere dimensiunile cuprinzătoare: romanul publicat la editura Nemira are 640. La un moment dat m-am întrebat cum de am ales cartea, având în vedere faptul că am grijă să nu depășesc un prag de 500 de pagini de volum - din raționamente de timp și pragmatism (e destul de dificil să iei o astfel de carte pe drumurile cu metroul).   

Așa că Doctorul Thorne a fost citit doar acasă, iar timpul dedicat a fost destul de lung, având în vedere, din nou, masivitatea volumului. În orice caz, a fost o alegere bună. Literatura clasică mă fascinează de fiecare dată, are o patină a timpului aparte care mă transpune în vremuri demult apuse.

Autorul Anthony Trollope are un stil sarcastic, atât la adresa propriei persoane, cât și la adresa personajelor create de el. Este interesant și amuzant modul în care vorbește direct cu cititorul. Te vei întâlni cu asta pe tot parcursul cărții. De exemplu, îți spune că uneori ar putea deveni plictisitor:

„Socot că e de datoria mea să-mi cer scuze că încep romanul cu două capitole lungi și plicticoase, pline de descrieri. Îmi dau perfect de bine seama de pericolul pe care îl prezintă o asemenea cale. Procedând astfel păcătuiesc împotriva legii de aur care ne cere să pornim cu dreptul, înțelepciune care e pe deplin acceptată de romancieri, și printre ei și de mine. Nu-mi vine să cred că cineva ar avea răbdare să meargă până la capătul unei asemenea povestiri care oferă atât de puține atracții în primele pagini. Dar, oricum aș întoarce-o, nu văd un alt început.”

Sau că nu poate încă să dezvăluie finalul: „Pruncului îi era scris… dar asta n-o pot spune atât de repede. Ca să-i înfăţişăm soarta, trebuie mai întâi să scriem această carte.”

Personajele sunt descoperite în toată complexitatea și falsitatea lor. Nici un personaj nu este o tipologie, nu îl poți încadra într-o caracterizare concisă. Culorile nu sunt pure, sunt amestecuri, au nenumărate nuanțe. Adesea sunt influențate de context, sunt nevoite să accepte superficialitatea de clasă pentru a se integra în peisaj. Vor să lupte pentru idealuri mărețe, dar sunt copleșite de ceea ce așteaptă ceilalți de la ei.

Romanul nu se axează atât de mult pe doctorul Thorne, în ciuda faptului că el dă numele romanului. Este urmărită în special povestea de iubire dintre Mary, nepoata doctorului, și Frank, un tânăr dintr-o familie bună, dar plină de datorii.

Dragostea dintre cei doi ar fi fost una sinceră și adevărată, dacă nu ar fi existat contextul social, familial și financiar. Frank o iubește pe Mary, însă sentimentele nu reușesc întotdeauna să facă față presiunii părinților de a-și căuta o soție bogată. Mary îl iubește la rândul ei, dar își pierde deseori încrederea și se lasă acaparată de superficialitate.

Sora lui Frank, Beatrice, este prietenă bună cu Mary, însă brusc își schimbă atitudinea în momentul în care Mary speră la o căsătorie cu Frank. În concepția personajelor lui Trollope, nimic nu e mai presus de clasă. Iar interesele financiare nu țin cont de sentimente.

Există totuși un personaj care susține, cumva indirect, relația celor doi. Miss Durnstable, o tânără de origine comună, însă foarte bogată, este curtată de diverși bărbați, firește, pentru averea ei. Nici Frank nu va face excepție. Însă ea, conștientă de interesul lor material, îi respinge amuzată. Și îi va da lui Frank sfatul de a-și urma inima și de a se căsători cu Mary, chiar dacă legătura lor nu va fi cea potrivită pentru toți ceilalți.

Cum rămâne însă cu Doctorul Thorne? Care e povestea lui? Deși romanul îi poartă numele, se pare că l-am lăsat la final.

El ne este prezentat încă de la început ca o persoană atipică, în același stil umoristico-sarcastic. Era doctor, însă cerea o plată pe măsura serviciilor, considerată prea mare pentru breasla lui (autorul notând ironic faptul că un medic ar trebui să vindece dintr-un sentiment de mărinimie sufletească și nu pentru bani).

Pus în fața unei uneii tragedii în familie, doctorul încearcă să repare ce se mai poate repara din tot răul făcut:

„Au urmat zile de grea încercare pentru el. Era de datoria lui să facă tot ce-i stătea în putinţă ca să apere memoria fratelui său de batjocura pe care-o merita. Era de datoria lui să-l scape de o pedeapsă nemeritată sau să-i dea o mână de ajutor nefericitului care pusese capăt zilelor fratelui său. Şi mai era de datoria lui sau cel puţin aşa gândea el să se îngrijească de sărmana fată pierdută a cărei nenorocire era mai puţin meritată decât cea a fratelui său ori fratelui ei.

 Şi Thomas nu era omul care să ia lucrurile uşor sau care să facă numai atât cât îi dicta conştiinţa. A ţinut să plătească pentru apărarea acuzatului, a ţinut să plătească pentru apărarea memoriei fratelui său, a ţinut, de asemenea, să plătească pentru a-i veni în ajutor sărmanei fete. A ţinut să facă toate astea şi n-a permis nimănui să-l ajute. Era singur pe lume şi se încăpăţâna să rămână aşa.”

Iar atitudinea lui vizavi de Mary, nepoata care se va naște din toată această tragedie, este una paternă și plină de afecțiune. Pentru ea, își transformă bârlogul de burlac într-o casă frumoasă și primitoare, îi asigură o educație aleasă și îi urmărește creșterea îndeaproape. Toate acestea, pe fundalul criticilor celor din jur, care nu văd de ce atâta agitație pentru un copil nedorit…  Doctorul este astfel privit ca un personaj atipic, care nu vrea să accepte sugestiile celorlalți și care nu se conformează regulilor de clasă.

Astfel, Thorne devine probabil singurul personaj care se lasă ghidat de propriile dorințe și alegeri, reducând la minim influența perturbatoare a cadrului social.

• Plusuri

  Prezentarea într-un mod realist și sarcastic a unei povești de dragoste influențată de aspectul social, familial și financiar al vieții.

• Minusuri

  Numărul mare de pagini și multitudinea de personaje, în care te poți pierde la un moment dat.

• Recomandari

  Iubitorilor de literatură clasică.