Titlu: Anul gândirii magice
Autor: Joan Didion
Rating:
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Virginia Costeschi
Numar pagini: 176
ISBN: 978-606-978-015-2

Deși plină de scene senine, rememorări ale unor momente încântătoare, Anul gândirii magice e un volum cu potențial anxiogen maxim, pe care nu-l recomand celor slabi de îngeri, ultra-emotivi sau peste măsură de ipohondri.

Joan Didion ne-a lăsat memoriile ei – destul de invazive, dată fiind tema centrală – ca pe un memento mori derivat: da, vei muri, dar nu asta e cel mai grav; cel mai grav e că partenerul tău poate muri în orice moment, când te-aștepți cel mai puțin, în cel mai puțin potrivit moment, când ai cea mai mare nevoie de el.

Abia întorși de la fiica lor, inconștientă la terapie intensivă, a cărei stare se înrăutățește pe zi ce trece, autoarea e martora unui incident cardiac brutal care o lasă văduvă; e nevoie de câteva luni ca fiica ei să se trezească, să se pună pe picioare și, astfel, să aibă loc înmormântarea. La scurt timp însă se prăbușește din nou, și mai aproape de moarte. Joan Didion e nevoită să-i aloce puținele resurse în întregime, amânând încă o dată doliul care se cerea trăit după cei patruzeci de ani de căsnicie.

Interesant de mărturisit este onestitatea constantă a autoarei, care nu înnoadă volumul cu un final salvator, ca o mamă bună, gata să ne scape de anxietate; la un an după moartea soțului, cu fiica ei reluându-și încet-încet viața de dinainte, îndoliata se întoarce și ea în lume, impunându-și această disciplină, dar jelind în continuare, găsind în fiecare moment un arc către un eveniment trăit alături de soțul ei, nicidecum eliberarea pe care o cere societatea unui occidental.

La delfini, am aflat din Studiul Harvard asupra doliului la copii în Spitalul General Massachusetts al lui J. William Worden, a fost remarcat refuzul hranei după moartea unui semen. La gâște, reacția în fața morții este să zboare și să strige, să caute până ce ele însele devin dezorientate și se rătăcesc. Oamenii, am citit, deși nu mai era nevoie să aflu, au arătat tipare de răspuns similare. Caută. Nu mai mănâncă. Uită să respire. Obosesc de la lipsa de oxigen. își încarcă sinusurile cu lacrimile nevărsate și sfârșesc în cabinetul otorinolaringologului cu otite obscure. Își pierd concentrarea. „După un an am putut citi titlurile”, mi-a spus o prietenă al cărei soț murise cu trei ani în urmă. Își pierd abilitățile cognitive în orice domeniu. Ca Hermann Castrop, eșuează în afaceri și suferă pierderi financiare importante. Își uită propriile numele de telefon și se duc la aeroport fără acte de identitate cu poză. Cad la pat, se prăbușesc și, în cele din urmă, ca Hermann Castrop, mor.

O felicit pe Virginia Costeschi pentru traducerea acestui volum din limba engleză, în special pentru paginile care reproduc nesfârșitele fișe medicale, care dau bătăi de cap de fiecare dată chiar și profesioniștilor; felicit și editura Pandora M – incomod din motive lesne de închipuit pentru cei fericiți și feriți, Anul gândirii magice ar putea oferi, dacă nu un sprijin consistent, măcar alinare celor ce-au trecut prin experiențe similare; nu ezitați să-l recomandați.