Arta de a fi învins

Titlu: Cei învinşi
Autor: Robert Gerwarth
Rating:

Editura: Litera
Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 560
ISBN: 978-606-33-2271-6

Am fost cu toţii crescuţi de secole în speranţa victoriilor. Mai mari sau mai mici ele ne-au definit traiul, ne-au deschis ochii la anumite speranţe şi ne-au dat sensul, raţiunea unei existenţe. Cum este însă atunci când eşti nevoit să porţi pecetea înfrângerii? Cum este să trăieşti într-o veşnică apatie postbelică? Să ştii că toate eforturile tale au fost şterse de o joncţiune nefericită de evenimente diverse? La aceste întrebări a încercat să dea un răspuns pertinent autorul Robert Gerwarth în best-seller-ul său „Cei învinşi”, apărut anul trecut într-o traducere impecabilă la editura Litera în colecţia Kronika. Eram cumva sceptică atunci când am decis să citesc această carte, îmi ispira acelaşi asentiment cu care ne obişnuiesc romanele de război, iar în cazul meu cred că e vorba mai multe de o suprasaturare, datorată în parte cărţilor Svetlanei Aleksievici (pe care pur şi simplu le ador!). Mi-am învins scepticismul, mi-am luat uneltele cititorului neînfricat şi am decis să dau piept cu o zonă a istoriei, care până nu demult mi se părea cumva obscură.

Cartea lui Gerwarth analizează segmentul anilor 1917-1923, alegând să scrie istoria statelor care au ieşit învinse din Primul Război Mondial. Mi s-a părut inedită alegerea, mai ales pentru că a scrie despre învinşi este o misiune mult mai dificilă decât despre biruitori, care de cele mai multe ori sunt şi cronicarii evenimentelor. Prima mare conflagraţie mondială, care de facto a transformat faţa Europei, stingând existenţa unor imperii şi dând suflul unor noi state create pe rămăşiţele arzânde ale focului beligerant, a fost aşa cum scria Ernst Jünger, „începutul violenţei. Este focul în care i se vor modela lumii noi graniţe şi comunităţi. Noi matriţe caută să fie umplute cu sânge, iar puterea va fi impusă cu forţa”. Cuvintele s-au dovedit a fi încărcate cu atâta clarviziune încât preţ de câţiva ani berna incertitudinilor a fost schimbată cu o fulminantă rotaţie a jocurilor politice, de război, dar mai ales de culise, căci se ştie că cele mai mari trădări, cele mai dureroase lovituri sunt date aidoma lui Brutus prin spatele frontului.

Pornind de la această idee, Gerwarth încearcă să arunce lumină asupra unor evenimente de amploare, precum au fost Revoluţia bolşevică, Războiul civil rus sau dispariţia Imperiului Austro-Ungar. Autorul face referinţă la date statistice, implică anumite reflecţii subiective, dezvăluie portrete (aici aş sublinia interesanta manieră în care vorbeşte despre Troţki şi fenomenalul său talent de organizator militar) şi subliniază momentele cruciale ale evoluţiei istorice.

Unele imagini culese din amintirile contemporanilor acelor evenimente sunt atât de vii, de impresionante încât adaugă un impact cu totul aparte lecturii. Spre exemplu, pasajul despre arderea cartierelor creştine ale Izmirului, provocată de către radicaliştii otomani:

„Marea radiază o lumină arămie întunecată, şi cel mai rău, dinspre mulţimile compacte de mii de refugiaţi înghesuiţi pe cheiul strâmt, între tot mai apropiata moarte fierbinte din spate şi apele adânci din faţă, vin continuu ţipete nebune de teroare pură, care su aud la mile depărtare” . Câtă emoţie pură se strecoară din aceste rânduri, de parcă am putea închide ochii şi să vedem acel spectacol macabru.

Robert Gerwarth merge cu paşi clari spre trasarea unor lecţii importante despre trecut, fără a cădea pradă subiectivismului. În mod practic, a reuşit să ne ofere un manual de istorie neconvenţională din care descoperim o altă faţă a istoriei, aşa cum nu ne-am obişnuit să primim. De apreciat este stilul fluid de care dă dovadă scriitorul, renunţând la unele descrieri dificile în favoarea unor realităţi istorice de anvergură. Pe de altă parte, este o scriere completă, coerentă, care te prinde de la primele pagini, dar care se va digera dificil, deoarece dă lovitura de graţie în empatia cititorului. Acestuia nu îi rămâne altceva decât să perceapă informaţia şi să o transmită mai departe, aidoma unui spectator invitat la un one-man show, căci anume aşa am resimţit eu lectura volumului Cei învinşi. Are ceva din lecţiile suplimentare pe care un profesor deosebit le oferă elevilor săi premianţi.

Te afli mereu în prima bancă, aproape de sursă şi totuşi ai o imagine clară, de ansamblu a evenimentelor, aşa cum doar cei privilegiaţi pot avea. Trăgând o linie de final şi păstrând intriga, vă îndemn să puneţi mâna pe această carte cât mai curând. Să vă înarmaţi cu răbdare şi să o citiţi cu interes şi spor, aşa cum merită o astfel de carte.