Titlu: Geografia fericirii.În căutarea celor mai fericite locuri din lume
Autor: Eric Weiner
Rating:
Editura: Niculescu
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Silvia Palade
Numar pagini: 312
ISBN: 978-606-38-0153-2

„Noi avem mai multe cuvinte ca să descriem stările emoționale neplăcute decât pentru a le descrie pe cele plăcute. Dacă nu suntem fericiți, avem un adevărat bufet suedez de cuvinte de unde să alegem. Dar dacă suntem fericiți, acest bufet suedez se reduce la bufetul cu salate de la Pizza Hut."

Volumul Geografia fericirii. În căutarea celor mai fericite locuri din lume semnat de autorul Eric Weiner și tradus la editura Niculaescu este o incursiune interactivă în înțelegerea fenomenului de bunăstare/beatitudine în diferite colțuri ale lumii. Autorul circulă în țări precum Olanda, Islanda sau Republica Moldova în căutarea acelui Sfânt Graal al fericirii de zi cu zi. Weiner este un narator impecabil, acest lucru fiind firesc, în virtutea profesiunii pe care o exersează, cea de jurnalist.

Morocănos și greoi pe alocuri, acesta se avântă să judece anumite realități existente în fiecare stat pe care-l traversează și o face fără pic de menajamente. Acest jurnal de memorii – călătorii (anume așa l-aș cataloga) este diferit de alte cărți dedicate incursiunilor geografice. De ce? Pentru că are o stilistică încărcată și o manieră extrem de subiectivă în abordare.

„Ține de natura umană faptul că ne face plăcere să-i privim pe alții angrenați în acțiuni agreabile. Astfel se explică popularitatea de care se bucură două domenii de activitate: pornografia și cafenelele.” Umorul lui Weiner este câteodată atât de acid, încât poate deveni detestabil, dar trebuie să recunoaștem că îl folosește în cunoștință de cauză.

Ce mi-a plăcut în mod special la această carte? Detașarea totală și larghețea cu care autorul studiază tema fericirii. Nu o face doar din perspectiva pecuniară, ci atinge și spectrul cutumelor sociale, religioase sau politice. Mi-au plăcut abordările despre conceptul de fericire, privit din dimensiunea fiecărei țări în parte. Să luăm Islanda care admite eșecul sau Bhutan în care domnește o fericire seculară. Geografia fericirii nu este un ghid turistic clasic, mai degrabă poate fi privit ca o hartă tridimensională a dezvoltării empatice a fiecărei națiuni.

Locuitorii fiecărei țări sunt alimentați de anumite realități, care nu doar le modelează parcursul firesc, ci le oferă anumite pattern-uri de evoluție emoțională. Cineva e fericit de întuneric, altcineva, de nisipuri fierbinți. Unii oameni cred în miracole, alții se declară păgâni cu acte în regulă. În mod universal, fericirea este probabil cel mai excentric și amplu fenomen elucidat, înțelegerea căruia prezumă anumite abilități înnăscute sau obținute.

Iar de aici vine partea răutăcioasă a recenziei. De ce? Pentru că Weiner a discreditat în ultimul hal Republica Moldova. Cred că anume această parte a fost cea mai încărcată de clișee a cărții și nu o spun din anumit egoism față de propria-mi patrie, dar să descrii femeile ca fiind aparent prostituate, pentru că poartă fuste mini și se machiază mai intens, mi se pare cel puțin de prost gust. Nu neg problemele existente la noi, dar aceste dificultăți pot fi de la sine înțelese ca rezultate organice a unor evenimente istorice care ce-au ciuntit. În plus, să afirmi că Republica Moldova produce un vin prost este ca și cum ai afirma că Olanda nu știe să producă cașcavaluri.

Marele meu regret este e că această călătorie în Moldova a fost făcută în compania unor oameni nepotriviți, care nu doar că au mărit nivelul stereotipurilor deja existente, ci au introdus unele noi, pe care nu le poți eradica prea ușor.

Totuși, trecând de această mică ranchiună naționalistă, cartea lui Weiner este bună de citit și de recomandat, măcar pentru un astfel de pasaj: „Întotdeauna am crezut că fericirea se află imediat după colț. Șmecheria e să găsești colțul potrivit”.