bookblog.ro

---

Lectura de joi #6

Scris de • 1 September 2015 • in categoria Stiri

Joi, 3 septembrie 2015, de la ora 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (Str. Tache Ionescu 4), are loc a șasea întâlnire „Lectura de Joi”. Vor citi pentru public public Ana Maria Sandu, Adela Greceanu și Mihai Radu. Moderator: Eli Bădică. Accesul la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30.

Primele ediții ale acestui an i-a avut invitați pe Florin Iaru, Anca Vieru și Cristina Andrei, Mihai Duțescu, Bianca Dobrescu și Ciprian Măceșaru, Răzvan Petrescu, Andrei Ruse și Cristian Fulaș, Ioana Nicolae, Miruna Vlada și Iulia Militaru, Corina Bernic, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu.

 „Lectura de joi este un proiect cultural organizat de Agenția AdLittera, ce cuprinde 10 întâlniri cu publicul rezident bucureștean, într-un spațiu cald și prietenos, cu scriitori consacrați şi debutanți.

Scopul acestei acțiuni este, în primul rând, acela de a încuraja dialogul cultural, încercând să aducă scriitorul mai aproape de public. Dorim ca literatura să nu mai fie percepută ca o nișă a elitelor; scriitura este într-adevăr un act artistic care nu este la îndemâna oricui, dar lectura poate deveni o obișnuință dacă o plasăm într-un mediu confortabil.

Cum stă bine oricărei comunități online, vă invităm pe pagina FB pentru „like”, „share” și „comment”.

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro