bookblog.ro

---

Istoria secretă a visului, de Robert Moss se lansează miercuri, 25 mai la Humanitas Kretzulescu

Scris de • 23 May 2016 • in categoria Stiri

Miercuri, 25 mai, de la ora 19.00, editura Nemira și Fundația Calea Victoriei vă invită să vorbim despre vise la lansarea cărții Istoria secretă a visului, de Robert Moss. Evenimentul are loc la Humanitas Kretzulescu.

Lectorii Cristina Eremia şi Cristian Vechiu vorbesc despre vise așa cum se consituie ele în viețile noastre ca evenimente semnificative și, mai important, despre cum pot fi motoare secrete ale istoriei, pornind de la incursiunea fascinantă pe care Robert Moss o face în istoria visătorilor (de la Ioana d’Arc la Mark Twain sau Winston Churchill).

ROBERT MOSS s-a născut la Melbourne în 1946 și s-a specializat în lucrul cu visele. După ce a studiat în orașul natal și apoi la Londra, a petrecut anii 1970-1980 ca jurnalist la The Economist. În 1986 a început să studieze visul, căruia i s-a dedicat apoi în totalitate. Robert Moss conduce seminarii de succes în toată lumea pe tema visului activ, o metodă pe care a dezvoltat-o și pe care o practică asiduu, și a semnat numeroase lucrări pe această temă. Printre ele, Conscious Dreaming, Dreamways of the Iroquois, The Three „Only” Things şi Dreamgates. La Editura Nemira i a apărut volumul Visul activ (2014).

 





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro