bookblog.ro

---

Lansare de carte: „Comuniune“ de Ann Patchett

Scris de • 12 February 2019 • in categoria Stiri

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 13 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului Comuniune de Ann Patchett, o poveste lucidă și tandră despre profundele legături de iubire și loialitate care ne țin împreună. Vor vorbi despre carte Marina Constantinescu, filolog, critic de teatru și realizator tv, Ana Maria Caia, jurnalist, Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei și Rodica Ștefan, traducătoarea romanului. Comuniune de Ann Patchett este al treilea roman al scriitoarei americane Ann Patchett publicat în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, după Belcanto (2007) și Fascinație (2013).

În 2016, la data apariției, romanul Comuniune s-a bucurat de o foarte bună receptare din partea publicului și a criticii literare din Statele Unite ale Americii. Romanul a fost finalist la National Book Critics Circle Award 2016 și la Goodreads Choice for Best Fiction și desemnat cea mai bună carte a anului 2016 în publicațiile USA Today, New York Times, Kirkus Reviews, Washington Post sau New York Magazine.O privire intens amuzantă, detașată, fascinantă și profund emoționantă asupra „comuniunii” unei familii, cu afinitățile, conflictele și dramele sale. – Booklist

În clipa în care Bert Cousins o întâlnește pe Beverly Keating la petrecerea de botez a fiicei acesteia din urmă, cei doi se simt atrași unul de celălalt cu o forța căreia nu i se pot împotrivi. Iubirea ce se naște între ei, subminând căsniciile în care amândoi se află deja, va duce la destrămarea acestora și întemeierea unei noi familii împreună cu cei șase copii cu vârste cuprinse între cinci și doisprezece ani. De-acum încolo, fetele lui Beverly, Caroline și Franny, și copiii lui Bert —Cal, Holly, Albie și Jeannette —vor pendula între două cămine. Acesta este, de fapt, punctul din care povestea pornește în forță, istorisită pe mai multe voci și din perspective diferite, fiecare dintre personaje deținând, pe rând, rolul principal și având posibilitatea de a-și desfăoura propria realitate. Patchett urmărește vreme de cincizeci de ani destinele celor șase copii ai celor două familii, interacțiunile dintre ei în momentele-cheie ale vieților lor și felul în care divorțul părinților și reconfigurarea familiilor le modelează parcursul și alegerile, trasând în tușe sigure profiluri psihologice veridice, de o mare subtilitate.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro