Philippa Gregory

Prinţesa statornică

Traducere din limba engleză de Ioana Georgescu

Biblioteca Polirom

Seria Actual

(fragment)

Cuvintele au greutate, ceva spus nu mai poate fi luat înapoi,

e ca o piatră aruncată în apă ; valurile provocate de ea se întind

și nu se știe de ce maluri vor ajunge să se spargă.

Odată, i-am spus „Te iubesc, te voi iubi întotdeauna“ unui

tînăr, noaptea. Odată, am spus „Făgăduiesc“. Acea făgăduinţă

a fost făcută acum douăzeci și șapte de ani, unui băiat aflat pe

patul de moarte, ca să-i fac pe plac lui Dumnezeu, mamei și

– ca să spun adevărul – ca să-mi satisfac propria ambiție ; iar

acel cuvînt mi se întoarce împotrivă, la fel ca valurile ajunse la

marginea bazinului de marmură, unde se învolburează și pornesc

înapoi, spre centru.

Știam că va trebui să răspund în fața lui Dumnezeu pentru

minciunile mele. Nu m-am gîndit niciodată că va trebui să dau

socoteală în fața lumii. Nu credeam că lumea mă va putea lua

la întrebări în legătură cu ceva ce-am promis din dragoste, ceva

ce am șoptit în taină. Așa că, din mîndrie, n-am răspuns pentru

asta. Am mers tot înainte.

Și așa cred că ar fi făcut orice femeie în locul meu.

Noua amantă a lui Henric, fata lui Elizabeth Boleyn, doamna

mea de companie, se dovedește a fi cea de care știam că trebuie să

mă tem : una chiar mai ambițioasă decît mine. E mai lacomă decît

regele. Are o ambiție mai mare decît am văzut vreodată la un

bărbat sau la o femeie. Nu-l dorește pe Henric ca bărbat – le-am

văzut pe amantele lui venind și plecînd, am învățat să le citesc

ca pe-o carte deschisă. Aceasta nu-l dorește pe soțul meu, ci

tronul meu. A avut mult de lucru să-și găsească drumul pînă

la el, dar e stăruitoare și hotărîtă. Cred că am știut, din clipa

cînd el a început s-o asculte, să-i spună secretele lui, să aibă

încredere în ea, că odată va găsi ea o cale – ca o nevăstuică ce

simte mirosul de sînge în crescătoria de iepuri – să-mi descopere

minciuna. Și cînd avea s-o găsească, se va ospăta din ea.

Aprodul strigă : „Katherine de Aragon, regina Angliei, să se

prezinte în fața curții“ ; și urmează o tăcere plină de înțeles,

pentru că nu se așteaptă la un răspuns. Nu e nici un apărător

care să aștepte să mă ajute înăuntru, nu mi-am pregătit nici un

fel de apărare. Am spus limpede că nu recunosc autoritatea

tribunalului. Se așteaptă să continue fără mine. Intr-adevăr,

aprodul se pregătește să cheme următorul martor...

Dar răspund.

Slujitorii mei deschid larg ușa dublă a sălii atît de cunoscute,

iar eu intru cu capul sus, la fel de neînfricată ca întotdeauna.

Baldachinul regal aurit e ridicat la celălalt capăt al sălii, iar

soțul meu, soțul meu mincinos și necredincios, cu coroana care

nu i se potrivește pe cap, e așezat sub el.

Pe un piedestal, la picioarele lui, se află cei doi cardinali – tot

sub un baldachin aurit, așezați pe scaune aurite, cu perne aurite.

Acel sclav trădător de Wolsey, roșu la chip în mantia lui roșie

de cardinal, nu mă privește în ochi, deși ar putea foarte bine

s-o facă ; și Campeggio, acel așa-zis prieten. Cele trei chipuri, al

regelui și ale celor doi mijlocitori ai lui, sînt o oglindă a groazei.

Credeau că m-au tulburat și că m-au încurcat, că m-au despărțit

de prieteni și m-au distrus, credeau că n-am să vin. Credeau că

am să mă las copleșită de disperare, ca mama, sau că o să

înnebunesc, ca sora mea. Mizează pe faptul că au reușit să mă

sperie, că m-au amenințat și mi-au luat copilul și au făcut tot

ce le-a stat în putere să-mi frîngă inima. N-au visat niciodată

că voi avea curajul să mă arăt dinaintea lor, să stau în fața lor,

tremurînd de dorința de a-mi face dreptate, să îi înfrunt pe toți.

Neghiobii au uitat cine sînt eu. Sînt sfătuiți de fătuca aceea,

Boleyn, care nu m-a văzut niciodată în armură ; sînt conduși

de ea, care nu i-a cunoscut pe mama, nici pe tatăl meu. Ea mă

cunoaște drept Katherine, bătrîna regină a Angliei, cucernică,

dolofană și plicticoasă. Nici nu-i trece prin minte că în sinea

mea încă sînt Catalina, tînăra Infantă spaniolă. Sînt o prințesă

născută și crescută pentru luptă. Sînt o femeie care a luptat

pentru tot, pînă la cel mai mic lucru și care va lupta în continuare,

va rezista și va învinge.

Nu și-au imaginat ce voi face ca să mă apăr, pe mine și

moștenirea fiicei mele. Ea e Mary, Mary a mea, poartă numele

pe care i l-a dat Arthur : iubita mea fiică Mary. Aș îngădui eu

să fie dată deoparte pentru un bastard adus pe lume de Boleyn ?

Aceasta e prima lor greșeală.

Nu-i iau deloc în seamă pe cei doi cardinali. Nu-i iau în

seamă nici pe copiștii așezați pe băncuțe în fața lor, scribii înarmați

cu suluri de pergament pe care să înregistreze toată parodia

aceasta. Nu iau în seamă curtenii, orașul, nici măcar pe cei

care-mi șoptesc numele cu glasuri iubitoare. Nu-l privesc decît

pe Henric.

Îl cunosc pe Henric, îl cunosc mai bine decît oricine pe lume.

Îl cunosc mai bine decît îl va cunoaște vreodată favorita lui

de-acum, pentru că eu l-am cunoscut ca băiat și ca bărbat. L-am

studiat cînd era doar un băiețandru, un copil de zece ani, care

a venit să mă întîmpine și a încercat să mă convingă să-i dăruiesc

un armăsar berber. L-am cunoscut cînd era doar un băiat care

putea fi cîștigat cu daruri și vorbe frumoase. L-am cunoscut

prin ochii fratelui său, care a spus – și a avut dreptate – că e

un copil prea răsfățat, căruia i se arătase prea multă indulgență

și avea să devină un bărbat răsfățat, un pericol pentru noi toți.

L-am cunoscut ca tînăr și mi-am cîștigat tronul mingiindu-i

orgoliul. Eram cel mai mare premiu pe care și l-ar fi putut dori

și i-am dat voie să mă cîștige. L-am cunoscut și ca bărbat, înfumurat

și lacom ca un păun cînd i-am lăsat lui gloria războiului

purtat de mine : cea mai mare victorie obținută vreodată de

Anglia.