Avanpremieră: Prinţesa statornică de Philippa Gregory
Scris de bookblog.ro • 5 May 2015 • in categoria Altele
Prinţesa statornică
Traducere din limba engleză de Ioana Georgescu
Biblioteca Polirom
Seria Actual
(fragment)
Cuvintele au greutate, ceva spus nu mai poate fi luat înapoi,
e ca o piatră aruncată în apă ; valurile provocate de ea se întind
și nu se știe de ce maluri vor ajunge să se spargă.
Odată, i-am spus „Te iubesc, te voi iubi întotdeauna“ unui
tînăr, noaptea. Odată, am spus „Făgăduiesc“. Acea făgăduinţă
a fost făcută acum douăzeci și șapte de ani, unui băiat aflat pe
patul de moarte, ca să-i fac pe plac lui Dumnezeu, mamei și
– ca să spun adevărul – ca să-mi satisfac propria ambiție ; iar
acel cuvînt mi se întoarce împotrivă, la fel ca valurile ajunse la
marginea bazinului de marmură, unde se învolburează și pornesc
înapoi, spre centru.
Știam că va trebui să răspund în fața lui Dumnezeu pentru
minciunile mele. Nu m-am gîndit niciodată că va trebui să dau
socoteală în fața lumii. Nu credeam că lumea mă va putea lua
la întrebări în legătură cu ceva ce-am promis din dragoste, ceva
ce am șoptit în taină. Așa că, din mîndrie, n-am răspuns pentru
asta. Am mers tot înainte.
Și așa cred că ar fi făcut orice femeie în locul meu.
Noua amantă a lui Henric, fata lui Elizabeth Boleyn, doamna
mea de companie, se dovedește a fi cea de care știam că trebuie să
mă tem : una chiar mai ambițioasă decît mine. E mai lacomă decît
regele. Are o ambiție mai mare decît am văzut vreodată la un
bărbat sau la o femeie. Nu-l dorește pe Henric ca bărbat – le-am
văzut pe amantele lui venind și plecînd, am învățat să le citesc
ca pe-o carte deschisă. Aceasta nu-l dorește pe soțul meu, ci
tronul meu. A avut mult de lucru să-și găsească drumul pînă
la el, dar e stăruitoare și hotărîtă. Cred că am știut, din clipa
cînd el a început s-o asculte, să-i spună secretele lui, să aibă
încredere în ea, că odată va găsi ea o cale – ca o nevăstuică ce
simte mirosul de sînge în crescătoria de iepuri – să-mi descopere
minciuna. Și cînd avea s-o găsească, se va ospăta din ea.
Aprodul strigă : „Katherine de Aragon, regina Angliei, să se
prezinte în fața curții“ ; și urmează o tăcere plină de înțeles,
pentru că nu se așteaptă la un răspuns. Nu e nici un apărător
care să aștepte să mă ajute înăuntru, nu mi-am pregătit nici un
fel de apărare. Am spus limpede că nu recunosc autoritatea
tribunalului. Se așteaptă să continue fără mine. Intr-adevăr,
aprodul se pregătește să cheme următorul martor...
Dar răspund.
Slujitorii mei deschid larg ușa dublă a sălii atît de cunoscute,
iar eu intru cu capul sus, la fel de neînfricată ca întotdeauna.
Baldachinul regal aurit e ridicat la celălalt capăt al sălii, iar
soțul meu, soțul meu mincinos și necredincios, cu coroana care
nu i se potrivește pe cap, e așezat sub el.
Pe un piedestal, la picioarele lui, se află cei doi cardinali – tot
sub un baldachin aurit, așezați pe scaune aurite, cu perne aurite.
Acel sclav trădător de Wolsey, roșu la chip în mantia lui roșie
de cardinal, nu mă privește în ochi, deși ar putea foarte bine
s-o facă ; și Campeggio, acel așa-zis prieten. Cele trei chipuri, al
regelui și ale celor doi mijlocitori ai lui, sînt o oglindă a groazei.
Credeau că m-au tulburat și că m-au încurcat, că m-au despărțit
de prieteni și m-au distrus, credeau că n-am să vin. Credeau că
am să mă las copleșită de disperare, ca mama, sau că o să
înnebunesc, ca sora mea. Mizează pe faptul că au reușit să mă
sperie, că m-au amenințat și mi-au luat copilul și au făcut tot
ce le-a stat în putere să-mi frîngă inima. N-au visat niciodată
că voi avea curajul să mă arăt dinaintea lor, să stau în fața lor,
tremurînd de dorința de a-mi face dreptate, să îi înfrunt pe toți.
Neghiobii au uitat cine sînt eu. Sînt sfătuiți de fătuca aceea,
Boleyn, care nu m-a văzut niciodată în armură ; sînt conduși
de ea, care nu i-a cunoscut pe mama, nici pe tatăl meu. Ea mă
cunoaște drept Katherine, bătrîna regină a Angliei, cucernică,
dolofană și plicticoasă. Nici nu-i trece prin minte că în sinea
mea încă sînt Catalina, tînăra Infantă spaniolă. Sînt o prințesă
născută și crescută pentru luptă. Sînt o femeie care a luptat
pentru tot, pînă la cel mai mic lucru și care va lupta în continuare,
va rezista și va învinge.
Nu și-au imaginat ce voi face ca să mă apăr, pe mine și
moștenirea fiicei mele. Ea e Mary, Mary a mea, poartă numele
pe care i l-a dat Arthur : iubita mea fiică Mary. Aș îngădui eu
să fie dată deoparte pentru un bastard adus pe lume de Boleyn ?
Aceasta e prima lor greșeală.
Nu-i iau deloc în seamă pe cei doi cardinali. Nu-i iau în
seamă nici pe copiștii așezați pe băncuțe în fața lor, scribii înarmați
cu suluri de pergament pe care să înregistreze toată parodia
aceasta. Nu iau în seamă curtenii, orașul, nici măcar pe cei
care-mi șoptesc numele cu glasuri iubitoare. Nu-l privesc decît
pe Henric.
Îl cunosc pe Henric, îl cunosc mai bine decît oricine pe lume.
Îl cunosc mai bine decît îl va cunoaște vreodată favorita lui
de-acum, pentru că eu l-am cunoscut ca băiat și ca bărbat. L-am
studiat cînd era doar un băiețandru, un copil de zece ani, care
a venit să mă întîmpine și a încercat să mă convingă să-i dăruiesc
un armăsar berber. L-am cunoscut cînd era doar un băiat care
putea fi cîștigat cu daruri și vorbe frumoase. L-am cunoscut
prin ochii fratelui său, care a spus – și a avut dreptate – că e
un copil prea răsfățat, căruia i se arătase prea multă indulgență
și avea să devină un bărbat răsfățat, un pericol pentru noi toți.
L-am cunoscut ca tînăr și mi-am cîștigat tronul mingiindu-i
orgoliul. Eram cel mai mare premiu pe care și l-ar fi putut dori
și i-am dat voie să mă cîștige. L-am cunoscut și ca bărbat, înfumurat
și lacom ca un păun cînd i-am lăsat lui gloria războiului
purtat de mine : cea mai mare victorie obținută vreodată de
Anglia.