Cine suntem – partea I
Scris de bookblog.ro • 20 June 2008 • in categoria Altele
** Lansarea cărţii Cine suntem a fost anunţată şi pe bookblog.ro. Publicăm acum un articol captivant despre identitate, atitudine, dialog şi criză, un periplu savuros prin Eminescu şi Cioran, prin Eliade şi Nietzsche, prin Tudor Vianu şi Paul Valéry - în premieră la noi, o cronică alcătuită chiar postfaţatorul cărţii. Profesorul Gheorghe Ceauşu despre Cine suntem de Dan Puric. Exquisite!
Autor: Dan Puric
Rating: 
[Cumpără cartea]
Cartea despre noi
Aici, la cumpăna dintre cultura de tip cartezian şi cea levantină (aşa cum le disocia Ion Barbu), având funcţia de punte între ele (Stăniloae), s-a zămislit o cultură cu identitate proprie pe care o denumim cultură română. Ea este marcată, ca de altfel orice cultură, de un spirit care o defineşte şi o identifică în concertul culturilor celorlalte popoare.
Cartea pe care o recomandăm publicului prin litera şi spiritul, reunite osmotic, este o pavăză împotriva uitării, reamintindu-ne de această identitate spirituală pe care este bine să ne-o asumăm şi s-o practicăm în viaţa cotidiană. Sensul ei este de semnal al unei crize a identităţii, ca moment de răspântie a memoriei colective, între ceea ce a fost România "înainte" de 1948, între 1948-1989 şi după 1989, până în prezent; iar al patrulea timp este viitorul incert. Prin această intervenţie apărută la ceasul ei, Dan Puric diagnostichează sfâşierea conştiinţei colective româneşti.
Ar trebui să răspundem la întrebarea "de unde această preocupare la români pentru identitatea lor?" Răspunsul îl găsim în altă parte, căci alte popoare (vezi francez, german, englez, rus) nu au această problemă, pentru că nu le-a fost atacată şi nici contestată, nici de afară, nici dinăuntru. Nevoia reconstrucţiei sensului în ceea ce ne priveşte a fost unul dintre imboldurile care au determinat textul şi discursul la care ne referim. De altminteri aceasta nu este o carte în înţelesul obişnuit al cuvântului, ci un simptom al unei negrăite aşteptări. La autorul acestora, omul, artistul şi gânditorul sunt una.
Cartea, ziceam, este un simptom, dar nu numai atât, este şi un strigăt, un semnal de alarmă cu privire la degradarea omului în general şi la risipirea care ne caracterizează. Căci de la omul tradiţional s-a trecut la omul modern, desacralizat şi ateu, la omul post-modern ca o consecinţă a acestuia din urmă.
Cartea e un tablou sinoptic al lumii, al Europei, al ţării noastre şi al sufletului românesc, ca un răspuns la interogaţia tacită "cine suntem?"
Dan Puric nu vrea să reformeze nici omul şi nici societatea, ci să refacă, să restaureze ceea ce s-a pierdut din fondul nostru sufletesc. Aici el întruneşte, distilate, vaste lecturi (Sfânta Scriptură, scrierile Sfinţilor Părinţi, filocalii, filosofie, ştiinţă, studii umanistice şi teologice etc). Acest orizont este pus în slujba idealului regenerării omului creştin, pe baza ortodoxiei şi a moralei creştine, azi rătăcit în câmpul gol de criterii şi valori autentice. Autorul se adresează atât sufletului cât şi minţii, atât cugetului cât şi simţămintelor, atât moralităţii cât şi cunoaşterii. Cartea e un tablou sinoptic al lumii, al Europei, al ţării noastre şi al sufletului românesc, ca un răspuns la interogaţia tacită "cine suntem?" şi cum trebuie să fiinţăm în "repedea clipă ce ni s-a dat". Dan Puric nu a fost interesat să răspundă la întrebarea "de ce?" ("Was ist das?"-ul heideggerian), ci la "Wie ist es?"-ul heideggerian, care înseamnă fiinţa întrebătoare, ce se întreabă cu privire la cum este şi ce poate deveni prin proiect. Altfel spus, el este preocupat de modul nostru de fiinţare, care este acelaşi lucru cu indicarea identităţii.
Identitatea, în genere, este totalitatea acelor însuşiri a căror sinteză face ca un lucru să fie ceea ce este. Un scurt ocol asupra noţiunii de identitate ne determină să-i găsim sursa în trecut, în sistemul de valori împărtăşit şi în proiectul de devenire. De exemplu, un individ uman, prin alcătuirea sa, ca o combinatorie între nativ şi dobândit, este unic şi irepetabil. Tot aşa şi popoarele sunt identităţi unice şi irepetabile. Calităţile fiecăruia se relevă în relaţie cu alte popoare. De aceea, identitatea este o valoare axială pe care ele şi-o menţin şi şi-o apără împotriva tendinţelor de aplatizare, uniformizare şi omogenizare. Aplatizarea şi uniformizarea, ca tendinţă actuală, sunt obiective împotriva cărora Dan Puric îşi orientează discursul din această carte.
El opune acestor tendinţe nevoia reinstaurării ierarhiei valorilor pe care s-a edificat tradiţia europeană. Textul, tematica, problemele şi soluţiile sugerate conţin şi pasiunea ferventă pentru promovarea dialogului autentic, prin care se înţelege invocarea argumentelor şi respectarea poziţiei celuilalt. Astfel, cartea are şi rolul de a restabili dialogul dintre generaţii apelând la fondul comun al originarităţii noastre. Căci dialogul, aşa cum spunea Mircea Vulcănescu, nu trebuie să se încheie cu învins şi învingător, ci cu lămurirea părţilor; şi adăugăm noi, el trebuie să rămână deschis. Fiind un ferment al reîntregirii spiritualităţii noastre, ea se adresează acelui "precipitat" din adâncurile conştiinţei care nu s-a istovit, ci a fost numai acoperit de zgomotul relativist al acestui veac.
Aceasta înseamnă expresia unei atitudini ferme, curajoase şi a unei conştiinţe exponenţiale incoruptibile, o voce care lucrează în folosul neamului înzestrat cu triplă determinare: român, latin şi ortodox. Ea este totodată o chemare adresată tuturor pentru purcederea la un examen de conştiinţă purificator şi primenitor. Aici se rafinează şi se resemantizează concepte teologice şi antropologice (ale antropologiei creştine) argumentându-se imperativul autenticităţii şi veştejindu-se impostura cocoţată fără îndreptăţire.
Demnitatea ar fi sau este concepută ca o sudură între încrederea în sine şi credinţa în Dumnezeu
Prin atitudine înţelegem reacţia evaluativă faţă de lumea înconjurătoare din care se cristalizează sau se formează o viziune asupra ei. Atitudinea e un mod de a lua lumea în posesie, de a o apropia şi astfel de a o face să fiinţeze, dacă orice existenţă există prin altceva. Dar nu orice, ci "altceva"-ul său. Atitudinile individuale sau din ce în ce mai largi, până la popoare, regiuni şi "universalii culturale" exprimă entităţi particulare şi de aceea nu sunt interşarjabile, ci numai interferente la rădăcină sau la vârf. Greşeală este şi opţiunea pentru puritate cât şi cea pentru impuritate, aceasta din urmă fiind o noţiune dragă gândirii "slabe" post-moderne.
Într-o declaraţie publică, Dan Puric susţine că nu este un scriitor şi că a publicat intervenţiile sale orale şi scrise într-un singur volum, ca urmare a unor îndemnuri prieteneşti. Însă faptul că recurge deseori la relatarea cu talent literar a unor întâmplări mărunte sau vorbe de duh, cărora le descifrează sensuri simbolice şi adânci, trădează şi un talent de scriitor. Putem sublinia aici şi vocaţia sa hermeneutică, pe care o pune la lucru pentru a curăţi poteca spre sinele neamului, potecă năpădită de buruienile "terorii istoriei".
Totodată, cartea este o exegeză a fenomenelor actuale orientate convergent spre erodarea creştinismului ortodox. În toate intervenţiile sale din nenumăratele interviuri, din alte conferinţe şi scrieri, inclusiv din această carte, răzbate, sub forma unui diagnostic, o atitudine clară faţă de ceea ce este şi se cristalizează un proiect în modalitatea lui "ce ar fi bine să fie". Cine suntem este un discurs în parte inspirat, în parte elaborat, operând cu perechi opoziţionale: sacru - profan, religios - laic, răsărit - occident, ortodoxie - catolicism, omul creştin - omul secularizat, trecut interbelic khairotic - prezent indezirabil.
În societatea actuală care se destramă şi în demnitatea care se diluează continuu, Dan Puric căută şi găseşte urmele acesteia din urmă, cioburile - cum zice el, din care să refacă întregul, asemenea lui Cuvier, care a reconstituit dintr-o mandibulă şi un femur înfăţişarea unui animal întreg.
Demnitatea ar fi sau este concepută ca o sudură între încrederea în sine şi credinţa în Dumnezeu, deci cale ascensională către limanul absolut. De aceea îl putem considera, fără exagerare, un trezitor, întrucât dă un impuls pentru auto-lămurirea noastră. Citită sub un alt unghi, cartea are şi un caracter epistolar.
Felul lui incoruptibil de a fi este exprimat de multe ori cu mijloace comice, învelite într-un umor de o rară fineţe. Valorile sale, pe care le descifrăm în carte, sunt tradiţia culturală şi religioasă care ne asigură demnitatea şi identitatea, ortodoxia congeneră cu cristalizarea sensibilităţii noastre şi ţara ca origine, pământul, vatra, locul de baştină, miturile, credinţele, contopite în ceea ce denumim tradiţie. El ni le remite cu un glas cristalin, dar care strigă, cheamă şi explică în vacarmul amnezic.
"Asistăm liniştiţi la decapitări publice"
Sensibilitatea lui acută, vibrând la trepidaţiile vieţii contemporane, gândirea şi ideile sale au ca una dintre surse spiritul interbelic românesc, dar nu pentru a ne întoarce la el, ci pentru a înnoda firul rupt în mod brutal, luându-l ca temei pentru amplificările consonante cu timpul nostru. De aceea îl putem caracteriza ca un contemporan cu epoca sa. Se fac dese trimiteri admirative la elita intelectuală interbelică, martirizată apoi în închisorile fostului regim politic şi se citează cu pioşenie chinurile eroilor martiri descrise în literatura memorialistică, ce singură, cum zice el, ne-ar putea legitima cu adevărul ei de o tristeţe zdruncinătoare.
Considerentele de mai sus şi încă altele ne duc cu gândul la o atitudine specială faţă de Dan Puric, şi anume că el nu trebuie numai admirat, ci mai cu seamă urmat, pentru că formulează cu claritate ceea ce era nelămurit în sufletul nostru sau captează ceea ce pluteşte în aer şi deschide o direcţie de simţire şi cugetare, plauzibile pentru regenerarea noastră.
În carte aflăm îndemnul de a abandona indiferenţa şi tăcerea bazate pe convingerea că cei care, după ce au sfărâmat fondul sufletesc al poporului şi s-au metamorfozat în "oameni politici democraţi" şi "oameni de afaceri", nu mai pot fi clintiţi din noua reţea pe care au construit-o şi cu care ne domină. "Asistăm liniştiţi - scrie el - la decapitări publice. Se alternează atât decapitări personale, cât şi decapitarea publică a naţiunii, a istoriei, a memoriei, a Bisericii. Şi noi "tricotăm" uşor pentru că ne-am pierdut demnitatea creştină... dacă eram demni, reacţionam." Această chemare la reacţie a lui nu este una beligerantă, ci mai degrabă este aceea de a intra în Rost: "Rostul suferinţei e greu de înţeles. E ca bobul de grâu ascuns sub pământ. Va da rod. Dar nu ştii când. Pot trece ani..." .
Aerul cărţii lui Dan Puric, dacă îl "citim" bine, este acela că nu trebuie să aşteptăm, ci să construim rostul pe baza curajului iniţiativei. Într-una din scrierile sale, Eminescu făcea constatarea amară că cea mai mare carenţă a poporului român este lipsa de încredere în forţele sale. Să avem grijă ca prin fapte să-l contrazicem pe Eminescu.
Dan Puric a sesizat că există un gol imens în conştiinţa noastră naţională şi de neam, o lipsă care e neconştientizată dar trăită obscur ca nevoie de împlinire, care ne produce anxietate şi pe care el o indică: idealul sau sensul care să ne solidarizeze în gândire, simţire şi acţiune, din edificarea căruia să ne construim o permanentă atitudine. Să nu mai asistăm cu toţii "murmurând" ineficient ca odinioară, la jaful şi distrugerea unui edificiu milenar de către o strânsură de parveniţi, la felul cum ei năruiesc o rânduială care abia mai subzistă subteran.
"Bate-voi păstorul şi se va risipi turma"
În climatul actual, în care se dezlânează toate valorile pozitive pe care se întemeia odinioară arhitectura socială şi se rezema sufletul, când semnificaţiile cuvintelor se devalizează prin pronunţarea lor strâmbă de către guri rudimentare sau sfertodocte, când artificialul epidermic şi barbar invadează tărâmul tradiţiei organice, Dan Puric le opune afirmând, însă fără acreala acestora, autenticul, revitalizându-i neistovitul filon. Şi o face vorbind, scriind şi creând artă şi artişti, nu adresându-se "urbi et orbi", ci fiecăruia în parte pe tonul dictat de puritatea sincerităţii care îl animă. Modul acesta de adresabilitate şi conţinuturile spirituale şi sufleteşti răspund, cum afirmam mai sus, la aşteptări latente şi este cauza marii rezonanţe a vocii lui în lumea noastră de azi. Unii ar putea crede că ne cheamă spre trecut, dar nu este aşa. El ne arată cu argumente şi tandreţe cine suntem, ca să putem deveni, activizând energiile noastre zăcânde şi inepuizabile. Zicerile lui parcă ar fi un comentariu european la înţelepciunea asiatică: "ştim ce suntem, nu ştim ce devenim." Apelând la forţa moralei noastre creştine el ne cheamă să ne opunem cu al său curaj exemplar la falimentul total al ţării.
Într-o lume descentrată, nici măcar centrifugă, fără fundament sau cu el erodat, fără sens axiologic sau ideal şi fără direcţie care să conjuge energiile pozitive, Dan Puric ne arată că nu e totul sfârşit. Că pe acel precipitat care a rămas putem reconstrui eliminând zgura istoriei, ceea ce este totuna cu o speranţă întemeiată. Dan nu se propune ca model, ci ne îndeamnă la atitudini restauratoare dacă vrem să ne desăvârşim singuri ca ţară şi ca spirit. De multe ori textul la care ne referim trimite la sentimentul responsabilităţii, pe care se cuvine să-l cultivăm faţă de trecutul care ne-a întemeiat şi care ne legitimează în faţa omenirii şi a istoriei.
Cine l-ar crede pe Puric "depăşit" l-am putea întreba "de cine, prin ce şi cu ce este depăşit?", întrucât aici e vorba de valori perene şi valori efemere, el fiind un aderent al celor dintâi şi orientat permanent cu faţa spre viitor. Asemenea lui Russo, el nu propune întoarcerea la trecut, care este de altfel imposibilă, întrucât nimic nu este reversibil în întregime, ci numai curăţirea de zgura istoriei recente a spiritualităţii noastre, având ca temei tradiţia. Altminteri, ştergerea trecutului este echivalentă cu renegarea lui, cu anularea identităţii.
Printr-o altă asemănare, de data aceasta cu Nietzsche, care considera că omul este ceva care trebuie "depăşit", Dan Puric ne solicită auto-depăşirea situaţiei în care am fost puşi. Titlurile bine gândite ale capitolelor ne sugerează că nu venim de nicăieri, că n-am fost mereu cum suntem acum, că nu suntem cum ne văd alţii şi că bate la uşă imperativul trezirii, al aurorei.
Cartea poate fi luată şi ca o oglindă sau ca o hartă:
a. Cum am fost înainte de cele două prăpăduri (1948-1990 şi 1990 până acum).
b. Rătăcirea în care suntem în clipa de faţă ca nişte nicăierişti.
c. Cum putem să renaştem, să ne revenim prin forţele noastre, dar bineînţeles nu izolându-ne, ci integrându-ne cu demnitate în contextul istoric actual european şi universal.
Situaţia descrisă ne reaminteşte principiul aufklí¤rungului german: omul este dator să-şi cultive toate facultăţile cu care este dotat. Adică pentru a ieşi din minorat şi a se ridica la majorat să aibă curajul de a gândi independent. Aceasta este valabil nu numai pentru individ, ci şi pentru popoare.
Demnitatea la care făceam trimitere este corelativă cu demnitatea creştină centrată pe umilinţă şi smerenie, ceea ce nu înseamnă nici supunere slugarnică faţă de celălalt, nici lipsă de acţiune, nici altruism, ci iubire înaltă, întrucât numai Unul, Cel veşnic este reperul smereniei, numai El.
Emil Cioran afirma următoarele: "N-am întâlnit om care să aibă o mai slabă aderenţă la valori decât românul. De când există România nici un intelectual nu a murit pentru o idee, vreau să spun că nici unul nu s-a substituit unei idei". Credem că Emil Cioran, cu tot scepticismul său manifestat prin sclipiri de inteligenţă, dacă ar fi cunoscut memoriile şi martirajul din puşcăriile fostului regim politic ar fi avut remuşcări citindu-şi acest text. Dacă probabil s-a gândit aşa, atunci când a fost izolată şi aproape exterminată elita românească în închisoare, după vorba lui Iisus Hristos adresată ucenicilor "bate-voi păstorul şi se va risipi turma", pare-se că n-au reuşit să o risipească în întregime, din moment ce vocea lui Dan Puric este atât de ascultată de zeci de mii de oameni. Deşi nu pe măsura dorinţelor, asistăm la o regrupare a "turmei".
Scrisă de prof. univ. dr. Gheorghe Ceauşu
[Partea a doua va aparea la inceputul saptamanii viitoare]
Citeste cele 86 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
emma spune:
schimbarile in constiinta oamenilor se infaptuiesc relativ incet raportate la transformarile care au loc la nivelul social-economic . din aceasta cauza – rolul cel mai important si desigur prioritar al unei societati – este acela de a sprijini si motiva procesul activ si continuu de formare / educarea si dezvoltare a constiintei omului.
-
gabi spune:
Jen ai dreptate. Nu m-am gandit nicio secunda la diferenta de religii de pe pamantul romanesc si chiar din lumea intreaga. Eu sunt impresionata de puritatea spirituala a lui Dan Puric si cartea “Cine suntem” este un real indemn la introspectie. Imi pare rau daca am lasat impresia ca as face propaganda religioasa fiindca a admira sincer un om si opera lui inseamna a fi lipsit de intentii meschine.
Totusi raman la parerea ca si cei “necredinciosi” vor fi placut impresionati in urma lecturarii. -
Ovidiu Miron spune:
“Omul este dator să-şi cultive toate facultăţile cu care este dotat” – putini dintre noi constientizam asta zi de zi. Ne complacem in schimb in lamentari si griji zilnice.
-
Ilie Catrinoiu spune:
Cuvantul “propaganda” se foloseste atunci cand se promoveaza o IDEOLOGIE, o politica bazata pe o ideologie, indeosebi marxista, multiculturalista, corect politic, etc.. Religia, oricare ar fi ea, nu face “propaganda” pentru ca religia nu e ideologie.
Unii ar trebui sa invete mai bine limba romana si apoi sa puna mana sa citeasca CARTI BUNE. Poate o sa afle lucruri interesante si o sa li se descreteasca creierul.
In caz ca Jen nu a observat, pe Bookblog se scrie si despre alte religii, nu numai despre crestinism. Radu Iliescu stie mai bine.
Probabil ca Jen a intrat in febra lunilor de vara si crede ca daca citeste o recenzie la o carte de spiritualitate i se fluidizeaza materialismul dialectic… cine stie, o fi si asta. :-)
-
emma spune:
sorry ! marxism feat. multiculti ? = reverberatie ! se . se izbesc !rezultatul : cioburi !
p.s. vezi … ludwig feuerbach !p.p.s. monopolul unei religi(i) = vezi catolicism respectiv anii pana in 1500 – including – inchizitia .
p.p.p.s o societate sanatoasa este construita pe fundamentul de libera alegere. religia este automatic inclusa in dreptul suprem al omului.
amen !
-
emma spune:
si auzi monsiu carturarule – ilie ? de ce te afectezi in halu` asta cu limba romana ?! …ca doar nu este una de circuit international ! nu e nici “latina si graca moarta”. nu este nici franceza . nu este nici italiana. nici espa(g)nola . asadar – esti unul din milioanele de romani care sunt obligati intr-un fel sau altul sa scrie relativ corect . caci – nu vei reusi never – ever sa ecrivezi perfect . ori te intelegi a fi literat ?!
si ultima nota de observaturare : sa spui ceva – cat de cat – in fata unui prof universitar – iel – dansul – primordial – v.a incerca a te pricepe pe urma i.a carioca rosie si corecteaza . in rest … incerca sa te cizelezi dom`le ! -
Ilie Catrinoiu spune:
Emma palalaie ca de obicei pe Bookblog. Frumoaso, mai consulta istoriografia marxismului si apoi mai vb si despre multiculturalism… poate la un cico in parc ca e cald rau sau in iulie pe litoral. Sa vad daca si atunci mai esti asa de intepata.
si apoi vezi ce da….
-
emma spune:
domnule ? `mneavostra nu reusesti sa pricepezi ca o sosaieti pluralista Рdoreste a se distanta de elemente negative precum iesti ? adicatelea Рintr-o domo- multi-culti Рieste loc si pentru sortimentul rebutant Рnuma ` ca Рmarginalizat ! so uat cum spunea mosnsiu gerhard schr̦der in dialect !
lasa domnule – sa patrunda – ….prosperitatea “culturala” . asa se vrea gesellschaft-ul ala gesund !pa !
p.s. vezi , ai picat la igzameu` intru lingustica ! asa -i romanu` ! crede ca ieste centru universului !
p.p.s. ai stiu dumneata – ca voi romanii aveti oameni destepti ? da ! e chiar adevarat ! doar ca sunt majoritare femeile ! na hai sa hie – un peu de ironie ? vezi… nu raspunde . este ultimul comentariu prin care iti acord o oarecare insemnatate .
-
Jen spune:
gabi, multumesc pentru raspunsul echilibrat :) sincer, nu cred ca un necredincios poate ignora toate referirile la crestinism… fara ele, e foarte posibil sa fie o carte care merita citita.
ilie, jen a remarcat numarul mare de recenzii la carti pe teme crestine de pe bookblog – radu iliescu nu scrie recenzii si, din cate am citit eu (nu foarte mult, e adevarat, asa ca hai sa nu incepem o discutie pe tema asta) vorbeste destul de impartial despre toate religiile.
si jen a emis o parere si atat, care nu cerea un raspuns atat de arogant.
PROPAGÃNDÄ‚, propagande, s.f. Acţiune de răspândire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie, o concepţie, un partid politic etc., cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi.
eu vad in recenzie/articol ca ideea este ca ar trebui ca romania sa se apropie mai mult de principiile crestine – care nu poate fi incadrat ca ‘un scop de a convinge’ oamenii?
-
gabi spune:
Jen, ai dreptate. Unde nu exista ecou nu trebuie insistat.
Stiu ca Dan Puric s-a convertit in urma cu cativa ani (6 sau 7) in urma unui impas major.
Cred ca nimic nu e intamplator pe lumea asta si ca toate au un rost anume.
Si ma stiu ca dragostea nu poate fi simulata iar textele lui exprima dragostea fata de om; el spune: “cunoaste-te pe tine insuti” iar pe elevii cu care lucreaza vrea sa-i dumireasca si sa-i invete ceea ce el stie fara sa le impuna ceva anume.
Discutiile pot continua pe aceasta tema si e frumos faptul ca in conceptul de blog, ideile pot fi exprimate neingradit. :) -
Radu Iliescu spune:
Ideea conform careia religia ar intra in zona “liberei alegeri” nu poate fi enuntata decat de un om care nu a reflectat suficient la acest capitol. Nu exista galantare cu religie, din care sa te infrupti in voie. Realitatea este ca religia e o matrice mentala pe care o deprinzi in primii ani, si careia nu i te mai sustragi niciodata. Trecerea dintr-o religie intr-alta e foarte dificila, iar in cazul multor oameni de-a dreptul improbabila.
De aceea se poate spune fara nici o problema ca Dan Puric se refera la spiritualitate, in forma in care aceasta este cea mai usor de perceput pentru romani.
-
emma spune:
eu nu prea reflectez . ma ierti ? in rest – sunt absolut fermecatoare . e si asta o compensatie !?!
-
emma spune:
a propos islamul ! sa treci la o alta religie ( prin libera alegere ) inseamna a fi condamnat la moarte . ai dreptate. religia este o chestie “mentala” in secolul al XXI .
-
Radu Iliescu spune:
@ Jen,
intr-o societate normala (nu ca cea euro-americana), religia se invata in primii 7 ani de acasa. Face parte din reperele fundamentale, alaturi de cele care tin de familie, de societate, de definire a alteritatii s.a.m.d. Renuntarea la religie, in aceste conditii, echivaleaza cu o nebunie auto-asumata.
Numai ca lumea noastra nu mai intruneste reperele normalitatii. Europa (post)moderna nu are nimic in comun cu Europa traditionala din Evul Mediu. Nici macar Europa de azi nu mai este unitara: in Occident bisericile se transforma in baruri, in sali de biliard, sau sunt vandute musulmanilor pentru a fi transformate in moschei, in timp ce in Romania si in Rusia gem de oameni si se construiesc noi si noi biserici ce vor deveni repede neincapatoare.
Chiar si asa, lumea care candva a fost crestina este azi bolnava. Iar principala ei maladie este uitarea, e ca intr-o poveste neverosimila in care Fat-Frumos pleaca de acasa in cautarea norocului (a Sinelui) si pe drum uita tot, de unde a plecat, ce vrea sa gaseasca, cine e el, tot. De aceea, crestinismul este azi tinta reamintirii, asa cum i s-a intamplat lui Dan Puric, si cum face el insusi cu cei care-l aud/citesc: le reaminteste.
-
Ilie Catrinoiu spune:
Cine defineste o carte buna? Ratiunea asistata de discernamant. Si, foarte importanta, RATIUNEA ASISTATA de DISCERNAMANT e mereu OBIECTIVA. Pentru ca a fi obiectiv asta inseamna- a avea discernamant, a te lasa inconjurat de REVELATIE.
Adica eu. Pentru ca ma tine. Cine are discernamant, cine nu – pacat.
Asa e, prea multe recenziii la carti crestine pe bookblog. Poate ar fi mai bine sa fie sterse sau sa nu mai fie publicate. Se simt discriminati oligofrenii.
Dar ceea ce voiam sa spun e ca ateul sau agnosticul nu trebuie sa vorbeasca in numele musulmanului sau catolicului sau protestantului sau budistului sau hindusului sau in numele oricarui alt om religios.
De la o vreme se inmulteste impostura ateului care vorbeste in numele baptistului sau a musulmanului pt. ca nici ateul nu mai are o atitudine CRITICA asupra lui insusi, ca Nietzsche, de exemplu. Acum ateismul e super-ignorant, violent si fanatic pentru ca vorbeste in numele omului religios care, chipurile, e minoritar in Europa crestina. Nu inteleg… de unde si pana unde atata prostie?
-
Radu Iliescu spune:
@ Ilie Catrinoiu: putin cam batzos exprimata definitia cartii bune, eu as zice altfel, desi fundamental sunt de acord cu tine, e doar o chestie de expresie.
Asadar, o carte bune este una in perfecta armonie cu doctrina sacra. Daca apar dizarmonii si incongruente, cartea are de suferit. Daca se situeaza in raspar cu doctrina sacra, atunci e un gunoi abject, care in cel mai bun caz (sunt generos), conduce la pierdere de timp (care e tot un pacat). Insa, cel mai adesea, cartile proaste conduc la decaderea spirituala, la suferinta prelungita, si in cele din urma la moartea spirituala a celui ce le citeste.
Hai sa dam si niste exemple. Ciclul Cavalerilor Mesei Rotunde, atand in abordarile lui Chretien de Troyes cat si in cele ale lui Wolfgang von Eschenbach, prin deschiderile formidabile pe care le marcheaza atat inspre dogma crestina vie, cat si inspre stratul precrestin celtic (alta forma de sacralitate), este aur curat.
Poezia lui Petrarca si a lui Dante Alighieri, citita daca se poate in consonanta cu sursele ei de inspiratie din Cantarea Cantarilor si lirica lui Ibn Arabi, prin sacrul incifrat continut, e monumentala.
Shakespeare, in piesele in care sacrul musteste (cu precadere dramele), e obligatoriu, daca se poate in original (de fapt, totul ar trebui citit in original). Cervantes, cu Don Quijotte, e o mirifica zabava la randul lui. Flaubert merita toate paralele, dar citit in nota care se cuvine, cea a anticiparii nebuniei noastre. Nu ezit sa-l numesc profet. Rusii sunt formidabili, mai ales la varsta in care admiti sa citesti 200 de pagini pentru o idee corecta (azi nu-mi mai pot permite luxul). Printre africani, Amadou Hampate Ba si Camara Laye deschid niste porti fantastice, cu precadere ultimul are un roman initiatic pe care l-am citit dandu-mi palme, si despre care voi scrie la un moment dat o analiza. Aaa, sa nu uitam partea esentiala: basmele autentice. O poveste veche, atemporala, face mai mult decat tot carnatzul de filme proaste de la Hollywood pe secolul asta si urmatoarele doua (daca mai dispunem de doua secole, habar n-am).
Asadar, draga Ilie Catrinoiu, exista carti bune. Si exista un reper infailibil ca Papa de la Roma: doctrina sacra. Fie cea crestina, fie cea hindusa, fie cea iudaica, nu conteaza. Doctrina sacra este peste tot aceeasi, drapata in hainele fiecarei traditii. Cata vreme o carte te mai ridica pret de un pai spre Dumnezeu, merita efortul. Daca nu, mai bine mergi un kilometru pe jos, imposibil sa nu dai de un subiect de reflectie autentica.
-
Radu Iliescu spune:
Realitatea este ca niciodata, sau aproape niciodata, nu este de ales intre crestinism si islam, de exemplu, sau intre hinduism si iudaism. E un caz cu totul neobisnuit, cel al copilului nascut intr-o familie in care unii membri sunt de o religie, iar altii de alta. Exemplul care-mi vine la indemana acum este cel al antropologului Ananda Keneth Coomaraswamy, al carui tata era indian hindus, si al carui mama a fost crestina anglicana. A ales, atunci cand a venit vremea, hinduismul, pe care nu l-a parasit niciodata. Faptul cu totul exceptional al familiei plurireligioase nu l-a traumatizat, dimpotriva, a fost unul din putinii hindusi care a priceput natura sacralitatii buddhiste, ceea ce e de departe o mare realizare.
In realitate insa, cazul cel mai des intalnit este acela al alegerii intre a fi credincios (in orice religie) sau a fi ateu (ceea ce este, depinde din ce unghi privim, ori o monstruozitate, ori o forma de handicap). Repet, a alege intre o religie sau alta e la fel de probabil si posibil cu faptul de a schia pe Everest, cu totii am vazut asta la televizor, dar de aici si pana a o face noi insine e mai mult decat o distanta, e o prapastie. Visand la cai verzi pe pereti, la religii cu care ne conectam cu aceeasi seriozitate cu care optezi intre Steaua si Dinamo (am auzit o data un “mare” intelectual iesean spunand senin ca el, dintre toate religiile, cel mai mult se simte atras de buddhism – ceea ce e idiotenia nr. 1 in materie) visand, asadar, la religii are de care mai sofisticate si mai nepotrivite pentru mentalul european, invocandu-le in numele unei iluzorii libertati de alegere, suntem asemeni celui care, vazand un schior pe o partie supranaturala, se aventureaza si el dandu-se calare pe bara de pe casa scarilor. Multa adrenalina, senzatii peste senzatii, sfarsite invariabil cu un fund pufos trantit de beton. Cam asta e si definitia mea pentru ateism.
-
Jen spune:
multumesc pentru complimente amandurora. vroiam sa spun ceva despre intoleranta, dar imi aduc aminte niste discutii (de pe bookblog sau din alta parte) in care mi se explica faptul ca toleranta e ceva gresit…
dupa parerea mea lumea de acum este mult mai ‘normala’ (cine defineste normalitatea, de fapt?!) decat cea de acum zeci si sute de ani. inca mai avem de lucru la capitolul ‘nu toata lumea trebuie sa fie ca noi’, dar incet-incet se misca ceva. (evident, sunt si multe lucruri care nu merg bine, dar eu ma refer doar la ceea ce discutam acum.)
si ideea despre cei 7 ani de-acasa e nepretuita. sa invatam un copil ce sa creada atunci cand nu are discernamant, ca mai apoi sa nu isi bata capul sa aleaga ceva. mie asta mi se pare o idiotenie. aia nu e credinta, aia e doar ceva invatat ca papagalul. daca la un moment dat tu decizi pe cont propriu ca esti credincios, foarte bine; dar cand esti un copil mic nu poti sa intelegi notiunea.
-
Radu Iliescu spune:
@ Jen,
nu stiu cati copii ai crescut tu, adica de cate ori cate 7 ani de acasa ai daruit, dar sunt dispus sa pariez ca nici unul. Si asta pentru ca, daca ai fi pus osul la ceea ce se cheama indeobste familie ai fi constatat un adevar elementar: oricum o dai, de transmis ceva tot transmiti.
Cu alte cuvinte, copiii nu cresc sub cupole de sticla, iar inaintea lor ideile/comportamentele/credintele nu vin sub forma unei plimbari printr-un urias supermarket, in spatele unui carucior care asteapta sa fie umplut cu “ce ne place”.
Cum sa-ti zic, ti se pare o idiotenie ca un copil sa fie invatat atunci cand nu are discernamant. Draga Jen, in pofida a ceea ce se crede indeobste, discernamantul nu apare subit la 7 ani, parerea mea personala e ca vine undeva pe la 20 de ani, iar in cazul unor indivizi fie ca vine cu mult mai tarziu, fie nu mai vine deloc. Daca educatia ar incepe odata cu aparitia problematica a discernamantului, atunci ar fi catastrofal.
Asadar, vrei sau nu, copilul invata cu mult inainte de a avea discernamant, e un dat, e o fatalitate, pe care orice parinte a constatat-o deja. Si invata cu totul altfel decat isi imagineaza cei care nu au parcurs niciodata acest demers, si anume prin imitatie. Nu se invata la nivel verbal cat la nivel nonverbal. Daca tata ragaie prin casa, nu trebuie sa tina predici in directia asta (sau in directia contrarie), baiatul va ragai si el peste ani si ani in familia lui. Daca mama e o jegoasa, nici fata ei, ajunsa mama la randul ei, nu va iubi din cale afara curatenia. Marea cheie a educatiei e sa fii tu insuti modelul pe care copilul sa-l urmeze, din acest punct de vedere familia exercitand asupra celui constient un efect benefic de perfectionare a caracterului.
Ce spui tu, Jen, am mai auzit de cateva ori de la oameni care nu au copii. Ajunsi la o vreme parinti, ei adopta o pozitie inrudita: “Copilul sa faca ce-i place”. Ca si cum viata ar fi o combinatie intre un imens parc de distractie si un ecran de televizor pe care-l controlezi de la telecomanda. Mai are rost sa spun ca ceea ce trece drept o generozitate din partea parintilor e in fapt o forma de absenteism, de neasumare a sarcinii si a responsabilitatii ce le revine? Si in acest caz, dincolo de cuvinte si discursuri, copilul isi va copia parintii.
In privinta transmiterii exacte a religiei, care face si ea subiectul unei predanii non-verbale, realitatea este ca, aproape fara exceptie, din parinti atei nu va iesi un copil credincios. Exceptiile pot exista, dar statistica ramane aceasta: credinciosii tind sa perpetueze un model de viata, ateii un alt model. E aproape infailibil. Si asta dintr-un motiv foarte simplu: atit religia, cat si absenta ei (mai mult sau mai putin ostila), sunt moduri de viata. Sunt paradigme complexe, care se preiau greu, si se invata in ani. Nu poti deveni religios printr-un simplu act de vointa, nu esti crestin doar pentru ca nu-ti mai poti asuma ateismul. E o diferenta fantastica, nu treci dintr-o lume intr-alta cum ai sari un parleaz in fundul gradinii. Si aici, parintii joaca un rol covarsitor.
Ce ziceai, Jen, ca e “o idiotenie” sa decizi pentru copilul tau ce sa creada in absenta discernamantului? Ma tem ca decizia asta e implicita, si decurge din faptul ca sunt alaturi de el. Modul in care eu respir, in care calc, in care ma imbrac, ceasurile in care ma vede cu cartea in mana, pasiunea mea furibunda pentru limbile straine si cultul textelor sacre, toate acestea le voi lasa mostenire copiilor mei prin simplul fapt ca eu sunt TATA, si dormim sub acelasi acoperis. A nu face toate acestea, cum tie ti s-ar parea logic, e totuna cu a nega tot ceea ce sunt, de la un capat la altul. Lucru care, vei fi de acord, e o imposibilitate pura.
-
Ilie Catrinoiu spune:
@ Radu,
“o carte bune este una in perfecta armonie cu doctrina sacra” – asa e, perfect de acord. “Si exista un reper infailibil ca Papa de la Roma: doctrina sacra.” Am fost cam batos, recunosc. :-)
@ Jen,
cat priveste intoleranta/toleranta, acest binom trebuie sa se inscrie la randul lui in discernamant ca sa poata fi legitim. Ca altfel vorbim despre paharul cu apa atunci cand ne e sete si cand vrem sa il bem il ducem la ureche.
Mai clar spus, binomul toleranta/intoleranta trebuie racordat la binomul normalitate/anormalitate. Deci omul ca sa fie Om trebuie sa fie intolerant fata de anormalitate si tolerant fata de normalitate. Dar cand se ignora religia e greu sa mai stii ce e normal si ce e anormal, e greu sa mai stii ce e morala (ma refer si la aia care se declara credinciosi dar sunt doar cu numele si ma refer si la cei care se declara necredinciosi).
In caz contrar suntem toleranti fata de anormalitate si intru totul anormali. ASA CUM SE INTAMPLA AZI cu atitudinea seculara.
-
Radu Iliescu spune:
@ Ilie Catrinoiu, eu te-am inteles, pentru ca am priceput si dogma infailibilitatii papale, care pare in ochii modernilor un nonsens si o trufie. In fapt, nimic mai normal, cel mai mic dintre monahi, ce zic, ultimul mirean are acces la o infailibilitate pe care modernul cel mai modern n-o poate nici visa vreodata.
Si asta pentru ca Papa, in calitate de gardian al doctrinei sacre, complet depersonalizat si fidel dincolo de persoana lui (de masca lui, se poate zice), este o incarnare a Sophiei Perennis, a intelepciunii nemuritoare. Iar doctrina nu se inseala niciodata. In limitele suportabilitatii pamantesti, doctrina este perfecta (insa nu in termenii in care Dumnezeu este Perfectiunea, fireste). Asadar, Papa este infailibil.
In masura in care Ilie Catrinoiu reflecteaza in privinta unei carti pe baza celor mai corecte repere, Ilie Catrinoiu este infailibil. Daca face eroarea de a spune “imi place” (sau “nu-mi place”), Ilie Catrinoiu decade din postura privilegiata in care se afla.
-
gabi spune:
Ilie, sa-ti tina Dumnezeu harul !
Am ajus prima oara sa vizitez o Manastire la varsta de 8 ani si am fost vrajita. I-am spus mamei ca eu cand o sa ma fac mare o sa ma fac calugarita si ai mei au ras.
Am “prins” de la bunii mei rugaciunea si stiu acum ca toate astea sunt o zestre incomensurabila.
Va multumesc tuturor! -
Radu Iliescu spune:
@ Jen,
ca tot vorbisi de toleranta. Tu, ca si noi toti, esti fericita posesoare a unui impresionant numar de anticorpi. Mititeii astia iti fac un mare serviciu: cum vad un microb, un virus, o chestie, il analizeaza pe baza unor repere (pe care le putem numi “normalitate”), dupa care leaga fedeles intrusul, il pun pe rug si-l ard ca pe un eretic. Anticorpii sunt fundamental intoleranti. Aceasta situatie se petrece zilnic in tine, si datorita ei esti bine mersi, scrii recenzii pe bookblog si conversezi cu noi toti.
Daca, brusc, anticorpii ar lua exemplul tau si ar deveni toleranti, atunci cu greu te-ai mai desprinde de pat, ai fi bolnava tot timpul, tehuie de cap si absolut opaca la recenzii si conversatii. Daca anticorpii ar ramane la fel de intoleranti dar si-ar pierde discernamantul, atunci ar asista stupizi si inutili la proliferarea celulelor canceroase, a caror trasatura fundamentala este aceea ca exploateaza organismul printr-un mecanism cunoscut sub numele de “minciuna”: desi sanatoasa (da, celulele canceroase sunt functionale, chiar se reproduc pe sine intr-o veselie), trimit sistemului nervos semnal de “boala”, si primesc hrana in detrimentul celulelor care functioneaza corect. In acest caz clasic, draga Jen, de suspendare a discernamantului, finalul este moartea. A propos, stii ca singurul lucru care poate salva un canceros este o credinta puternica? E logic, zic eu: doar infuzia puternica de Adevar poate combate minciuna.
Bun, sa recapitulam: anticorpii care fac diferenta dintre sanatate si agonie trebuie sa aiba discernamant si sa fie intoleranti cu pericolele. Corect, nu? Pai, sa stii ca o societate traditionala are exact aceleasi trasaturi.
-
Jen spune:
vorbim despre lucruri diferite. da, e normal ca tu sa te porti asa cum simti, si este probabil ca si copilul tau sa adopte obiceiurile astea. ceea ce nu inseamna ca o sa si creada… cunosc persoane care provin din familii religioase si care nu sunt credincioase (chiar atei convinsi), deci nu e o regula absoluta.
dar nu cred ca asta inseamna ca pe copilul tau trebuie sa il inveti in mod constient ceva. daca e curios, foarte bine; daca nu, nu. cum zice gabi: ea a simtit ceva, nu i-a explicat nimeni.
ma bucur ca atunci cand o sa am copii o sa ii invat sa fie rationali, dar asta nu inseamna ca o sa le impun parerea mea daca vor descoperi ca sunt credinciosi.
-
Silviu Man spune:
@ jen, cu scuzele de rigoare pentru intarziere. imi vin mai multe idei in cap citind raspunsul tau (no.4) si celelalte la comentariul lui gabi. le scriu pe scurt, nu sunt sigur ca aici e locul cel mai potrivit. trebuie insa spuse, pentru ca cred ca folosesti cu prea mare usurinta niste termeni – nu din ignoranta, ci doar din cauza unui contact permanent cu un limbaj aparent de necontrazis, vehiculat peste tot (“propaganda, fundamentalism, intoleranta” etc). Ilie te-a luat peste picior in necunostinta de cauza, eu din cate stiu nu esti prea sensibila la schimbarile climatice si cam deloc interesata de materialism-dialecticisme :)
1. doar daca privesti religia dpdv administrativ, ca pe o rubrica de completat intr-un formular oarecare, poti emite o asemenea opinie. dar acolo nu e vorba de religie in sensul complet al cuvantului, ci doar de o banala informatie “culturala”, lipsita de semnificatie. daca accepti ca exista o dimensiune spirituala a fiecarui om, care se exercita in mod specific intr-un anumit spatiu geografic (cum e ortodoxia in Romania, cum e catolicismul in Franta, cum e budismul in Tibet), atunci nu vad cum ar putea jigni enuntul lui Gabi orice alt roman. – vezi punctul 2. E oare cartea lui Dan Puric Biblia, ca sa nu poata “sta cu ea la capatai” un roman de alta religie sau un ateu (nu ca un musulman nu ar putea citi Biblia sau viceversa) ? Doar pentru faptul ca exista un mesaj religios o face dedicata strict numai unui public ortodox?! O transforma in “propaganda”?!?
2. un om religios adevarat nu poate fi jignit de religia altui om. este o axioma. ce-ar fi ca Radu, crestin care scrie saptamanal despre toate religiile mari, sa mearga prin Irak si sa le zica musulmanilor de pe-acolo : maaaa, gresiti! Iisus a fost mai mult decat un simplu profet, maaa! Treziti-va ca papa (in sensul de “mananca”) iadul! Sau la evrei. Sau la japonezi. Etc. Rationamentul se aplica si in privinta ateilor. Cred ca am mai spus aici de replica lui Steinhardt privitoare la Camus.
3. daca discutia referitoare la toleranta despre care spui era tot aceea purtata intre noi doi pe bookblog, trebuie sa-ti reamintesc ca nu am spus ca toleranta e ceva rau (sincer, m-ai cunoscut personal, ma vezi in stare sa sparg capul oamenilor in numele lui Dumnezeu? :) Sa o iau pe Raluca la rost ca a dat cinci stele la Codul lui Da Vinci, o carte care mi se pare un apogeu de nesimtire? Sau sa trimit pana la Timisoara prin curier – nu prin Posta romana, ca se pierde sigur – un butoi de apa sfintita pentru Ana-Maria, pentru ca a vorbit in termeni elogiosi despre Evanghelia… lui Saramago?! ). Am spus ca termenul de toleranta nu este unul firesc, ci unul imprumutat in spatiul romanesc (si estic, in general), care, odata adoptat, trunchiaza si minimalizeaza. Dovada ca poate fi folosit de catre orice neavenit de pe la televizor impotriva a orice nu-i convine lui.
-
TLP spune:
Sa-ti zic de ce e propaganda? Fiindca a copiat de la Nae Ionescu aceeasi placa stricata: “suntem romani fiindca suntem ortodocsi si suntem ortodocsi fiindca suntem romani”.
Filosofiile astea n-au legatura cu realitatea, realitatea = un concept care e foarte departe de Dan Puric si fanii sai, credinciosi.
Raspunsul la intrebarea “Cine suntem?”. Suntem oameni, in primul rand. Conceptul de natiune e refugiul oamenilor slabi care nu reusesc sa isi gaseasca propria identitate.
-
TLP spune:
Acum despre credinta: e jenant sa ai prieteni imaginari la 40 de ani, in secolul 21.
Asa ceva era acceptabil la 6 ani, cand inca sperai ca vine mos craciun si iepurasul, sau in secolele trecute, cand inca se ardeau vrajitoare pe rug.
Credinciosii se folosesc de roadele gandirii critice (tehnologia) dar resping vehement verdictul acestei gandiri in privinta supranaturalului, magiei, etc (inclusiv a zeilor, adica a lui “Dumnezeu”) – nu exista dovezi!
E aberant sa sperii copilul cu frica fata de ceva pentru care nu exista dovezi.
-
gabi spune:
TLP, din incursiunea pe blogul tau iluminat, amintim :
http://the-lucifer-principle.blogspot.com/2008/06/sex-ghid-pentru-tinere-crestine.html
lasa-ne TLP caci esti in afara subiectului si in niciun caz nu poti emite perceptii pertinente! Mai dureaza pana sa ajungi la experienta unui om de arta, iar frustrarea las-o la psiholog.
fa-te mare si mai vorbim, fiindca esti needucat ! -
gabi spune:
Si inca offtopic, explica-ne tu, TLP ce intelegi prin prieteni imaginari si jena respectiva si care e limita de varsta pentru depasirea “jenei” fiindca se pare ca chiar TU emiti un soi de propaganda :D
N-ar fi rau sa-ti incerci priceperea pe idei rezonante si nu pe rautati si invective gratuite. Ideile bune nu au varsta si rezista mii de ani. -
gabi spune:
Si acum hai sa-ti dau un citat, ca sa-ti limpezesti imaginea prin care cineva sperie copilul:
“Iubind, simti ca poti recupera lucrurile, ca se lipesc cioburile sparte. Copilul meu stie asta, raportul dintre mine si Octavian este un raport de o sensibilitate deosebita, in care tacerile si intelegerile lui m-au ajutat sa traversez anumite lucruri, n-au existat nicidecum reprosuri sau lucruri uzuale intr-o asemenea situatie.” Cine suntem/Dan Puric. -
Jen spune:
offtopic: silviu si radu, dati un mail la http://akismet.com/contact/ si spuneti-le ca nu sunteti spammeri. mesajele voastre ajung constant in spam si eu nu pot fi pe site 24/24 ca sa le moderez, deci sunt cazuri (ca acum) in care unele mesaje apar cu intarziere.
ontopic, pentru ca mesajele lui radu si silviu ai aparut dupa ce am raspuns eu.
radu:
analogia cu anticorpii e o prostie. anticorpii nu gandesc. noi ar trebui sa o facem. si singura mea reactie la “A propos, stii ca singurul lucru care poate salva un canceros este o credinta puternica?” e un mare LOL.silviu:
nici o problema, sper ca a fost ok la examen :P1. nu o face dedicata strict unui public ortodox dar, judecand prin prisma mea personala (agnostica), n-as putea sa ma bucur de o carte in care ideea de ortodoxie e atat de puternica. imi inchipui ce parere ar avea un ateu. evident, parerile mele nu sunt 100% universal valabile :)
2. ai foarte multa dreptate. numai ca ateismul nu e o religie.
3. n-ai avea nici un motiv sa trimiti vreun fel de apa sfintita ralucai sau amei, pentru ca cele doua carti sunt *fictiune* si atat si nu se doresc a fi mai mult. crezi ca dan brown a vrut sa schimbe parerile vreunui credincios?! el a vrut sa scoata niste bani.
se poate sa fi fost discutia cu tine, nu sunt sigura, cred ca am citit pareri asemanatoare in mai multe locuri. in orice caz, cu asta sunt de acord, “toleranta” inseamna de multe ori ceea ce vrea vorbitorul sa insemne. dar pentru mine toleranta, in cazul de fata, este sa nu ii spun unui credincios ca crede in povesti pentru copii, cata vreme nici el nu incearca sa imi spuna mie ca sunt handicapata.
(citez de la radu: “a fi ateu (ceea ce este, depinde din ce unghi privim, ori o monstruozitate, ori o forma de handicap”) -
Silviu Man spune:
1. pentru a constata mizeria si raul nu cred ca trebuie sa fii neaparat ortodox. solutiile difera, insa diagnosticul il poate pune orice om deschis la minte, indiferent de credinta.
2. Sabato scria undeva in eseuri o mica nota (a se tine cont ca Sabato nu mai de dreapta nu era, ba mai avea si niscaiva nostalgii acute cheguevarriste) : “ATEISM. Secta religioasa.”. Mai vezi si aici, de exemplu : http://www.pasi.ro/stiri-si-evenimente/religia-trebuie-distrusa.html
Dincolo de asta, mai exista si bunul simt care te impiedica, cum spui tu la punctul 3, sa iti umfli muschii precum alergicul de mai sus impotriva credintei omului sau sa astepti sa te uiti cum arde ateul in flacarile iadului. Ti-am mai dat exemplul cu Jean-Francois Revel, nu-l mai repet. Cat despre ce a scris Radu, eu intepretez termenul de “handicap” in sensul de lipsa – lipseste, sau inca nu s-a manifestat, un simt al transcendentei.
3. si despre “fictiune” am mai vorbit sigur – e irelevanta metoda, scopul atacului ramane acelasi. nu mai stiu exact la ce postare vorbiseram despre asta.
-
Ilie Catrinoiu spune:
Nu voiam sa intervin, dar TLP ma pune pe ganduri.
TLP e cazul tipic al ateului, adica al omului care a pierdut sensul cuvintelor. Daca ar pune mana pe un tratat teologic din primul mileniu crestin ar afla uimit ca foloseste cuvinte, rationamente si analogii crestine pe care, din prostie si incultura, le foloseste impotriva crestinismului.
2. “suntem romani fiindca suntem ortodocsi si suntem ortodocsi fiindca suntem romaniâ€. – asta au spus-o marii istorici ai Romaniei, de la Nicolae Iorga pana la Vasile Parvan. Nu i-ar strica niste tomuri de istorie lui TLP.
3. “Ateismul nu e o ideologie in sine, ci e lipsa superstitiilor de tip religios.” Prietene, ia spune-mi, tehonologia este sau nu este zeul tau? Superstitia se construieste pe IMAGINATIA omului. Daca vei consulta un Augustin, Maxim Marturisitorul, Biblia, Tertulian, etc, vei afla ca religia nu se altoieste pe IMAGINATIA omului, prietene. SUPERSTITIA este rezultatul IMAGINATIEI. IMAGINATIA este cel mai mare dusman al unui calugar, al unui mistic, al unui sfant pentru ca in ea se nasc naluciri care il distrag pe sfant de la rugaciune, de la credinta. Stii ce e SUPERSTITIE? Tehnologia e SUPERSTITIE pentru ca e construita pe IMAGINATIA omului.
4. “Conceptul de natiune e refugiul oamenilor slabi care nu reusesc sa isi gaseasca propria identitate.” Si care e proprie identitate? Identitatea ta care e in afara natiunii? Sunt foarte curios…..
5. “Credinciosii se folosesc de roadele gandirii critice (tehnologia) dar resping vehement verdictul acestei gandiri in privinta supranaturalului, magiei, etc (inclusiv a zeilor, adica a lui “Dumnezeuâ€) – nu exista dovezi!”
Pai ma folosesc de tehnologie pentru ca eu am facut-o, nu ea pe mine. Si stai tu calm ca tehnologia nu e decat o stiinta asupra tehnicii, tehnica de care omul s-a folosit inca de pe vremea lui Moise, mai exact dupa Cadere. Tehnica nu a aparut acu 3 zile si 5 secunde. Tehnologia e altceva: e stiinta asupra acestei tehnici umane. Noe cand isi face corabie primeste de la Dumnezeu DATE TEHNICE. Adam si Eva au vazut ca sunt goi si s-au imbracat. Cum? Cu ajutorul TEHNICII: si-au taiat frunze si piei de animale cu pietre sau cu ce le-or fi taiat.
Deci, prietene, gandirea aia critica despre care zici tu ca a generat tehnologia (ca stiinta) se pare ca e mult mai veche decat iluminismul kantian….
Si daca tu spui ca verdictul gandirii critice care a generat tehnologia neaga existenta lui Dumnezeu, atunci inseamna ca pe tine te anuleaza toata istoria lumii din cele mai vechi timpuri si pana in prezent deoarece esti intr-o flagranta inconsecventa logica cu toata rationalitatea universului de la Bing Bang si pana in 22 iunie 2008 ora 7.50 PM. Pai cum poate un REZULTAT sa nege SURSA? Uiti de Providenta, actul Absolut si Omniprezent Istoric care asista epocile umanitatii in consecutivitatea lor.
Numai bine.
-
emma spune:
offf … sarmanul immanuel iluminatoru` a reusit sa se intersecteze pe aceiasi pagina virtuala si virtuoasa cu huckleberry marx istoriosu`- intru spiritus sanctus ortodocsus !
p.s. ma duc sa lecturez mintenas – biblia sein-ului si dasein-ului heideggerian – sa imi fiu un pic sigura ca nu a glumit atunci cand centrul lucrarilor sale au servit existentei ( phänomenologisch ) prin studiul celor trei “piloni” nämlich : existenz , faktizität und verfall(s)sein .
-
Ilie Catrinoiu spune:
“Un rau e SUPERSTITIA prin care e cinstita creatura mai mult decat Creatorul” – Augustin. Lumea moderna e prizoniera unui panteism haotic si halucinant.
“Si mai rau un cult al idolilor in care oamenii isi adora propriile INCHIPUIRI ale IMAGINATIEI, judecand cu trufie sau aroganta, pana sa isi dea seama ca NIMIC NU TREBUIE VENERAT si ca oamenii care se cufunda in SUPERSTITIE gresesc si se cufunda intr-o jalnica sclavie” – Augustin.
“A nu strange in mintea lor nimic altceva decat IMAGINI ale INCHIPUIRII pe care ei le dobandesc in a fixa regulile SUPERSTITIEI sau NECREDINTEI, deducandu-le din astfel de IMAGINI false.” – Augustin.
Deci, atata vreme cat omul venereaza TEHNOLOGIA in dauna lui Dumnezeu, TEHNOLOGIA e SUPERSTITIE pentru ca ea este rezultatul IMAGINATIEI sau INCHIPUIRII omenesti. Dar daca eu nu venerez TEHNOLOGIA, ci doar ma folosesc de ea ca sa comunic cu Jen, atunci nu cad in SUPERSTITIE pentru ca il venerez pe Dumnezeu care NU e rodul IMAGINATIEI omenesti.
Sper ca m-am facut inteles…
-
d_3fect spune:
cred ca englezii sunt cei mai inteligenti(sau poate prudenti) oameni de pe Pamant, pt ca au hotarat sa nu vorbeasca in public despre religie, bani si boli…stiau ei ce stiau. dar fiindca sunt roman, nu ma pot abtine sa nu intervin si eu putin. mi-a placut analogia cu anticorpii(parca radu a scris-o)…cat despre raspunsul pe care l-a dat jen, ca anticorpii nu gandesc, posibil, nu am studiat inca pe deplin medicina, dar nu actioneaza in orice caz de capu’ lor, sunt controlati de materia cenusie.
discutiile astea in contradictoriu despre religie intotdeauna ma fac sa-mi pierd controlul (poate sunt un mic fanatic relegios, nu stiu) asa ca nu o sa spun mai multe…o sa-i dau totusi raspunsul lui TLP care spunea ca nu sunt dovezi ale existentei lui Dumnezeu. hai sa-ti dau cateva argumente rationale:
1. argumentul istoric- Plutarh: “veti vedea cetati fara intariri, fara legi, veti intalni popoare care nu cunosc scrierea si intrebuintarea banilor, dar un popor fara Dumnezeu n-a vazut inca nimeni”
Cicero: “ceea ce este admis de toti, nu se poate sa fie fals, pentru ca trebuie sa-si aiba radacina in insasi fiinta omului”
2.a) argumentul cosmologic- Voltaire “universul ma incurca si nu pot gandi macar/ Ca poate exista ceasul fara un CEASORNICAR”
b) argumentul cauzalitatii – nu este posibil ca un lucru sa fie propria lui cauza
c) argumentul miscarii- in univers nu exista un punct fix de la care sa fi inceput miscarea, caci universul nu are nicaieri un centru de forta….
-argumentul entropologic- daca lumea cu miscarile ei ar exista din eternitate, atunci, potrivit legii entropiei, de mult timp ar fi trebuit sa fie imobila, iar daca n-a ajuns la sfarsit, inseamna ca lumea si miscarea au un inceput
4. argumentul moral- omul isi raporteaza permanent activitatea sa la un principiu de actiune, reglementandu-si comportarea sa prin ideea de bine, fara insa a formula mereu un rationament explicit in acest sens (apriorism moral)
5. argumentul ontologic- asta e mai complicat, si se cearta teologii in privinta lui. e cva de genu: “daca eu ma gandesc la o fiinta atotperfecta, desi nu mi-a spus nimeni de acea fiinta, inseamna ca ea trebuie sa si existe, pentru ca altfel nu m-as fi gandit, nestiind de nicaieri de existenta ei, deci nefiind influentat de nimeni”. Fericitul Augustin a fost primul care a zis ceva de genu asta si au fost si cativa filosofi care au sustinut argumentul asta.
In orice caz, toate cele de mai sus pot si combatute si nu ma indoiesc ca veti veni cu contra-argumente. Dar sa fie cel putin la fel de logice ca acestea, va rog. Nu le-am inventat eu, se pot verifica, mie mi-au ramas in cap din liceu…pace -
Jen spune:
ilie: omul… venereaza tehnologia… adica eu am in casa un altar cu laptopul in mijloc si ma inchin la el? sau cum?
silviu: care atacuri? omul ala vroia sa faca o caruta de bani si stia ca vorbind despre religie se poate. deci a scris o carte mediocra, i-a enervat pe multi si a castigat milioane de dolari.
d_3fect: anticorpii sunt controlati de sistemul imunitar. NU in mod constient. nu te gandesti tu ‘mda, sunt racit si anticorpii mei ar trebui sa omoare virusul. la lupta, baieti!’
“argumentul istoric- Plutarh: “veti vedea cetati fara intariri, fara legi, veti intalni popoare care nu cunosc scrierea si intrebuintarea banilor, dar un popor fara Dumnezeu n-a vazut inca nimeni—
asta e un argument rational? :)) -
dorian spune:
Argumentele insirate sunt defecte rau de tot! Pot fi usor demontate si sunt un exemplu de incalcare a logicii.
-
emma spune:
ar fi chiar atat de rau sa se construiasca si o serie de spitale pe langa biserici ? in primul caz – tulburarile psihice ar putea fi terapiate . cred…
-
aliona spune:
imi pare rau ca va deranjez…nu se presupunea sa discutam despre “carte” si “recenzie”?
-
aliona spune:
cititi cu atentie!!!
“Dialogul nu este un moft cultural sau antropologic, ci una din sursele importante ale rafinării gândirii şi fertilizării cunoaşterii. Atunci, când şi unde gândirea dialogică devine regentă, avem o cultură dinamică şi bine conturată. Altfel spus, dialogul nu este un concurs de sărituri fie ele în lungime sau în înălţime.”
-
ileana spune:
Ratiunea nu-si are locul in credinta. Asta ar trebui sa o stie si ateul, caci ateul ca sa fie ateu cu adevarat trebuie sa cunoasca invataturile crestine si Biblia.
Aratati-mi un om care iubeste rational. Ratiunea transforma iubirea intr-o afacere, o face sa vorbeasca in termeni economici.
Eu ma intreb: ce simte si ce gandeste un ateu cand ii moare cel drag? Si nu o zic cu repros sau rautate, ci e o simpla intrebare venita din imposibilitatea de a intelege.
Oare nu-i trece prin minte macar o clipa ca cel pe care l-a iubit si-l va iubi mereu, ca SUFLETUL acela atat de drag si scump nu poate sa dispara pur si simplu? ca toate sentimentele, bucuriile si durerile nu pot fi rodul logicii si al ratiunii? Ca nu poti sa iubesti un creier? Ratiunea e parsiva, iti spune “nu-l ierta! a gresit enorm si merita pedeapsa!”, dar sufletul stie sa ierte asa cum stie sa iubeasca. Irational. Si nimeni nu l-a invatat sa iubeasca. Poate ca iertarea se mai “preda” in familie, la biserica, insa omul stie si singur sa ierte. Din iubire.
Taranul roman, in simpla si curata lui intelepciune, spune asa: “Omu cand moare iese sufletul din el si nu ramane decat pacatul asta de trup. Cand moare cineva sa fac rugaciuni; altii aduc si popa. Ce e mai greu decat sa te lapezi de viata? D-aia cand moare cineva il slujeste, stii, sa se supuna mai usor… Moartea-i urata, da vine la tot omu.”
Cred ca argumentul lui Plutarh poate fi explicat astfel: omul a incercat sa se masoare in sens material cu lumea inconjuratoare si aceasta experienta l-a coplesit intotdeauna, de aceea a simtit nevoia de orientarea spirituala prin care poate invinge lumea in imensitatea ei materiala.
Sper ca aceste ganduri si cuvinte umile nu vor da motiv de “cearta” in continuare. Imi permit totusi sa mai dau un sfat, chiar daca nu sunt eu persoana potrivita – credinciosii sa nu mai incerce sa schimbe oamenii prin vorbe apasate si sprancene incruntate caci ei nu au o asemenea putere; ei sa se ingrijeasca de credinta lor, sa-si vegheze desavarsirea si sa lase pe Dumnezeu sa faca lucrarea Sa, caci ce dovada poate fi mai puternica decat sa vezi un om care lumineaza? Omul nu trebuie sa predice, ci viata lui predica. Iar cei care cred ca nu cred in nimic sa se gandeasca mai des la moarte – e o “tema” de gandire nesfarsita – dureaza toata viata. -
Jen spune:
“caci ateul ca sa fie ateu cu adevarat trebuie sa cunoasca invataturile crestine si Biblia”
de fapt, pe teoria asta, ar trebui sa cunoasca biblia, coranul, tora si inca vreo cateva zeci-sute de carti sfinte are cine stie carora culte…in rest, uite ca se poate vorbi si frumos intre persoane care nu-s de acord…
-
Radu Iliescu spune:
@ Jen, @ toti cei care aveti o problema cu “dialogul”,
vad ca va raportati fara prea multe precautii la indemnuri care se reduc, caragialian, la “vorbit frumos”. E o adevarata obsesie a “artei conversatiei”, de parca am fi intr-un salon pudrat, imperucat si scofalcit din secolul al XVIII-lea, o culme a civilizatiei, recunosc, dar si un vehicul al prostiei grandioase (salbaticul ca esenta a fericirii umane, comment peut-on etre Persan?, s.a.m.d.). Bun. Nu ma lasa inima sa trec mai departe fara sa spun cateva chestii elementare.
Dialogul nu este un scop, ci un mijloc. Cu el poti ajunge undeva, in anumite conditii cu totul speciale si improbabile. Cand se transforma in simpla disputa, trebuie abandonat, pentru ca timpul e pretios (nu, n-am vrut sa spun ca is money, ci doar ca nu trebuie risipit pe prostii). Dialogul are sens doar cu cei cu care ai o axiologie comuna. De la ei ai ce afla, lor ai ce sa le transmiti. Daca partenerii la dialog nu numesc Nordul – Nord, atunci e pierdere de vreme.
Intr-un loc ca bookblog dialogul are sens doar ca sa-ti identifici semenii. Nesemnii se vad de la o posta. Cu ei nu prea trebuie discutat, oricum, nu vor recepta ce zici.
Ca instrument, dialogul nu are nimic in comun cu toleranta. Poti fi cel mai politicos om din lume (si, personal, sunt ahtiat dupa ceremonii si politete, cred ca societatea e in curs de marlanizare accelerata), in dialog ceea ce conteaza este claritatea in exprimare si empatia fata de celalalt. Empatia fiind de tip intelectual, un efort continuu de pricepere, nu o ciorba calaie in care “te pui in locul oricui”.
Intr-un dialog abstract, al ideilor, falsul se sanctioneaza ca atare, la fel cum se sanctioneaza o reproducere de arta care se vrea original, sau o moneda calpa. Interlocutorul e deplin indiferent, nu trebuie sa aprobam o idee gresita pentru ca nu cumva interlocutorul “sa nu sufere”. Deja, daca poate spune senin o prostie, sufera. Ce rost are sa-l mintim?
Desigur, n-are rost sa ne ascundem dupa degete, participantii la dialog pot suferi enorm, in functie de gradul lor de atasament pentru ideile pe care le expun. Si in functie de capacitatea lor de a trai alaturi de cel care are cu totul alte repere. Dar suferinta in sine nu conteaza, e o problema individuala pe care si-o regleaza fiecare in functie de maturitatea lui.
Din punctul meu de vedere, claritatea, combativitatea si politetea pot convietui intr-o replica. De exemplu, atunci cand am afirmat ca ateismul este un handicap si o monstruozitate, nu ignoram faptul ca Jen este orice, dar numai o persoana religioasa nu. Si totusi, exprimarea mea era corecta si adecvata. Ceea ce n-a impiedicat-o pe ea sa se considere jignita. E un efect secundar nedorit, dar un risc asumat.
Altminteri, ateismul este un handicap in masura in care, asa cum a inteles Silviu, e o absenta, o lipsa. Lipsa simtului transcendentei, lipsa reperelor corecte (un credincios nu se va intreba niciodata, descumpanit, “Cine stabileste ce este normal si ce nu?”, cum face nu Jen, ci toata modernitatea cap-coada). Lipsa unui continuu efort de reflectie pe marginea binelui si a raului. Lipsa unei predanii pe care s-o perpetuezi. Lipsa unui model uman cu care sa te identifici, realizandu-l cat de multi poti. Toate aceste lipsuri constituie un handicap.
Insa mai exista un aspect. Ateismul, departe de a fi o simpla absenta, este concomitent o prezenta. Ateul nu este persoana care “nu crede”, ci persoana care are o suma impresionanta de credinte: de exemplu, el crede ca nu exista Dumnezeu, ca moartea este implacabila, ca viata e absurda, ca el e stapanul propriei sale fiinte, ca actele sale nu sunt evaluate de nici un Judecator (suprauman), ca placerea nu cunoaste interdictii, s.a.m.d. Sigur, sunt atei si atei, dar sub diferite forme toata aceasta teologie pe dos poate fi gasita la toti. Din aceasta cauza, ateismul este tot o religie, la fel cum si comunismul s-a vrut un crestinism fara Hristos.
Un filosof spunea ca si cei fara filosofie, inca au o filosofie. Eu il parafrazez adaugand ca si cei fara religie inca au o religie. Ma tem ca sunt anumite comportamente tipic umane care pot fi deviate cu totul, dar niciodata abandonate.
Cam asa functioneaza dialogul. N-o cunosc personal pe Jen, si sunt convins ca daca prilejul s-ar oferi, as fi cat se poate de politicos in raport cu ea ca om. Insa in dialog nu exista fasoane, nu avem scaun de asezat interlocutorului la masa, nu avem usa pe care sa-l lasam sa paseasca inaintea noastra. Exista doar idei, care sunt corecte sau fara suport. Formula dialogului nu are nimic in comun cu palavrageala de salon a celor care n-au nimic de spus, ci cu tabla de sah. N-am auzit de politete in sah, am auzit de castig, de pierdere si de remiza.
-
Radu Iliescu spune:
@ Jen,
daca stii un singur text sacru, le stii pe toate. Cunoasterea de care are nevoie un om este finita, numai ratacirea n-are margini.
-
billy spune:
o înjurătură scurtă şi la obiect netezeşte mult asperităţile polemicilor dintre intelectuali.
lista cuvintelor interzise pe bookblog e prea lungă, oamenii se simt frustraţi şi înţelegerile cordiale apar greu.
e doar o părere, nu trageţi în pianist. -
Silviu Man spune:
dar ce te faci, billy, ca injuraturile nu sunt – fatalitate – politically correcte ? :)
-
billy spune:
Lăsând gluma la o parte (pentru foarte scurt timp) sunt de acord că atrofierea „organului credinţei†este un mare handicap pentru omul modern. Prin om modern înţelegând omul ultimilor 500 de ani.
Dar asta nu mă împiedică să apreciez efortul creator al gânditorilor care au elaborat o nouă viziune asupra existenţei, diferită de cea religiosă. N-o spun eu, o spune chiar Eliade undeva, spre finalul Tratatului de istorie a religiilor. -
TLP spune:
@Radu Iliescu: daca iti dai atat de intens parerea despre ateism (si total pe langa) te invit la discutii pe forum.atei.ro sa cunosti atei (nu doar sa-ti dai cu parerea in lipsa lor) si sa vezi cat de mult te inseli.
>> ci persoana care are o suma impresionanta de
>> credinte:Fals. Oricum, mai impresionanta decat: lumea veche de 6000 de ani, adam si eva, potopul lui noe si ce mai aveti voi prin biblie?:)
>> ce exemplu, el crede ca nu exista Dumnezeu
Ce e aia “dumnezeu” ? Defineste intai.
Apoi adu dovezi.Fara dovezi, pozitia implicita e sa nu accepti validitatea afirmatiilor nedovedite.
Nu “crede” asta in acelasi mod in care cred credinciosii.
Universul nostru e un univers deschis (in sens logic). Asa ca e de asteptat, pentru o fiinta rationala, ca intr-un astfel de univers, sa fie presupuse toate propozitiile nedemonstrate (fie prin deductii logice, fie prin evidenta experimentala) ca fiind false, pana la proba contrarie.
Altfel, s-ar presupune tot felul de elucubratii ca fiind automat adevarate. Eventual s-ar pierde o gramada de vreme cu invalidarea afirmatiilor. Si e usor de observat ca un elucubrant poate emite afirmatii intr-un ritm mult mai sustinut decat pot jde’ milioane sa invalideze.………..
Ai inteles?In lipsa dovezilor care sa va sustina pozitia voastra, scepticismul e pozitia implicita pe care orice om rational nu e doar indreptatit s-o ia ci e nevoit s-o ia (daca se doreste a fi rational).
-
TLP spune:
>> “caci ateul ca sa fie ateu cu adevarat trebuie sa
>> cunoasca invataturile crestine si Bibliaâ€Fals. Ateul nu trebuie sa cunoasca nimic.
Ateul nu neaga ceea ce nu-i definit sau ceea ce nu-i dovedit. Ateul n-are nevoie sa nege.Pozitia implicita e sa nu crezi in chestii nedovedite.
Nu ma crezi? Hai sa-ti dau un exemplu de gradinita, poate percepi mai usor:
Ai dovada ca nu exista spiridusi? Pai atunci de ce nu crezi in ei?
Dupa logica din textul citat de mine, orice crestin trebuie sa cunoasca TOATE celelalte carti sfinte ca sa se asigure ca nu cumva exista zeii aia si el se inseala…. deci argumentul ala e cu 2 taisuri, dar de fapt ii taie doar pe credinciosi.
Ateii nu pretind ca stiu ceva in plus fata de ceea ce le arata lumea inconjuratoare, ateii cer dovezi. Unde-i dovada?:)
Unde-i dovada pentru existenta zeilor, supranaturalului, dracilor, ingerilor, vietii de dupa moarte si toate chestiile in care credeti voi cu desavarsire?
Nu-i.
-
billy spune:
Foarte interesant, credeam că doar religiile sunt prozelitiste. Citind comentariile lui TLP am regăsit filonul sacru din Materialism şi empiriocriticism.
Cred că mă voi converti la ateism ; pare o contradicţie în termeni dar aştept un miracol. -
gabriel spune:
“Asemenea lui Russo, el nu propune întoarcerea la trecut, care este de altfel imposibilă, întrucât nimic nu este reversibil în întregime, ci numai curăţirea de zgura istoriei recente a spiritualităţii noastre, având ca temei tradiţia. Altminteri, ştergerea trecutului este echivalentă cu renegarea lui, cu anularea identităţii.”
recunosc ca nu am reusit sa citesc toate cele 66 de comentarii. doresc sa imi spun parerea, fara sa contrazic spusele ante-postatorilor mei.
dupa parerea mea traditia nu este numai un factor fundamental al culturii fiecaruia, ci poate fi si unul deformator. natiunile care reusesc sa treaca prin urgiile istoriei sint natiuni deschise spre prefacere. ori traditia inseamna nu numai stabilitate si fundament, ci si dogma si intoleranta, caci cine nu se supune legilor ei nescrise, este un proscris, un raspopit. deci asertiunea despre “traditia ca temei”, trebuie sa fie dupa parerea mea nuantata, si nu luata ca in bloc, ca atare.
apoi, trecutul istoric nu este echivalent cu spiritualitatea acelui pamint. da, spiritualitatea este unul din pilonii natiunii, dar daca formele pe care le ia aceasta produc frine in dezvoltarea psihica individuala, atunci rolul ei este unul limitativ si opresiv.
libertatea de constiinta care inseamna si putinta de a nu crede in ceea ce iti este oferit prin traditie, a fost foarte bine explicata de catre Liiceanu in volumul “Usa interzisa”, prin alegoria cu cel care sta cocotat in virful unei scari sprijinite de un zid inalt si care relateaza despre ceea ce vede el dincolo de zid.
asa incit cartea lui Dan Puric, in afara calitatii ei artistice pe care nu sint in masura sa o comentez, cred ca pacatuieste in opinia mea, printr-un partizanat la spiritualitatea crestin-ortodoxa. de aici si disputele acestei liste de discutii. -
emma spune:
menirea omului este aceea de a comunica !
situatiile limita ale existentei creeaza uneori drame individuale . anihilarea valorilor culturale si de stiinta – ar caracteriza ruptura in complexitatea existentei umane – parasire . absurdul existentei umane .insatisfactia spiritualitatii “contemporane” isi reclama oarecum – nevoia de a relativa echilibru / dezechilibru socio-cultural !
p.s. un petit uof-topic -cvazi- mai mult sau mai putin in esenta celor relatate pseudo-studios ( tare aiuratic) si in afara de shina relevantei !
p.p.s. sunt unii ganditori a caror metafizica si etica individualista si pesimista – duc(e) la concluzii socio-politice reactionare .
conceptia potrivit careia “capitalismu`” duce la inabusirea personalitatii omului … a reusit un singur lucru! si anume : a forma o miscare de rezistenta !
eu zic intotdeuna ( intru monolog ) comparatia perioadelor significante – istorice – ajuta la clarificarea muuuultor divergente !!! -
billy spune:
îmi plac la nebunie enunţurile sentenţioase din care aflu ce trebuie să fac în viaţă. menirea omului este aceea de a comunica! sau de a dubita! sau de a procrea!
ultimele două variante le-am adăugat doar pentru că sună bine. -
billy spune:
emma,I think this is the beginning of a beautiful friendship, spune descartes în finalul discursului despre metodă.
-
billy spune:
p.s.le-am încurcat, e replica lui Boggie în finalul din casablanca. căldură mare maşer.
p.p.s.apare şi într-o reclamă la bere.
p.p.p.s. nu ştiu ce să-ţi mai spun … dar am un p.s. în plus. -
emma spune:
esti plin de duh, bill . nush…cre ca nu tre sa mai spui nicio silaba . oricum , esti prea profund pentru capacitatea mea de patrundere , muonsher!
iaca , am si ieu un pe-es : nu esti tu `al cu rateurile ?!?
pa ! -
emma spune:
mai, billy boy ( vezi ca este marca unui condom ) deci , deschide urechile :
1. poate nu ai observat – dar mihaela a scris o noua recenzie . asadar, tu care ai urmaresti si citesti “acribic” si cu mare interes toate recenziile ( la pic, se intelege )nu ar fi fost rau – sa iti impartasesti deschis entelectualisme – dandu(ti) cu parerea privitor la cher goya. intre noi fie spus; o mare personalitate!
chiar cedasem comm-ul nr.1 in favoarea ta . asadar , indirect si dintr-un soi de curiozitate ti-am oferit prioritate .
2. ma oripileaza indivizi de genul tau “abgelaufen” care imi spun mie cand si unde ma fri-de-fri-volizez ! din nou – nota de observatie : esti tres subiectiv in puncto interpretare .in final, esti si tu posedat de ideea fixa – ca reusesti “partout” sa intelegi o femme – doar din cateva notite lasate ici-pe-colo !
sa imi dau un pic cu parerea ? doresti ? ei bine , …spun doar : jalnic !pe-es: nu crezi ca este necesar sa te ocupi intens de “citit” adica – incerca o noua metoda .e rau daca te indrum plina de tandrete spre semiotica ?
hai pa !
-
emma spune:
andrei, multumesc ! este foarte – romanesc – ceea ce faci . a, si desigur – kleinkariert !
-
billy spune:
Emma, regret dacă ţi-am provocat şi cel mai mic disconfort. N-am avut niciun moment intenţia asta.
-
emma spune:
te rog Billy !
sa nu ne formalizam !
doar pentru simplul fapt ca – andrei – a gasit de cuvi(i)nta sa faca abuz de dreptul sau de VETO (intervenind in disputa) asta nu inseamna ca as avea intr-un fel sau altul – inhibitii “vocabularistice” !
in rest , tja , daca am alunecat in “vulgar” …nu a fost deloc dorit .
poate “feminista” din mine se razvrateste. samtaim ! atat ! -
Andrei Rosca spune:
emma, te rog sa nu te superi pe mine dar…in ce limba scrii, mai exact? Uite, zi-mi si mie de ce “i”-ul de la cuviinta e in paranteza. Pe bune ca mor de curiozitate.
-
emma spune:
auuu! sa vezi negustoru` din tine in ce se impiedica ?!!! ba uite ca ma supar !? zici tu de un “I” ?!
numa` un i ? – un simplu… i? atat ? off.. sunt dezamagita!p.s. andre`- asadar , sa inteleg ca esti capabil sa il percepi pe Jung ( in deliriul sau psihanalitic ) si pe mine `ba?
ma spanzur cu margelele – omei(bunicii)- din bernstein – pentru a lasa patologilor nitel urme pe gatleju-mi lunguietz si plin de delicatetze !pa !
p.p.s. crezi ca nu voi mai scrie pe blog (buc) ?
te pup !
-
Pingback: Vlad Nedelcu » Blog Archive » Road trip sau… De ce am incredere
gabi spune:
20 June 2008 | 1:41 pm
Stimate domnule profesor, toata stima ! Citindu-va aceasta cronica, sufletul meu a vibrat intr-o emotie inalta.
Nu cred ca ar mai fi multe de adaugat la ceea ce ati spus dumneavoastra atat de frumos si adevarat.
Cartea “Cine suntem” cred ca ar trebui sa stea la capataiul fiecarui roman.
Cu precadere, m-au impresionat placut mesajele transmise de dumneavoastra si anume:
“Căci dialogul, aşa cum spunea Mircea Vulcănescu, nu trebuie să se încheie cu învins şi învingător, ci cu lămurirea părţilor; şi adăugăm noi, el trebuie să rămână deschis”
“…el (Dan Puric n.a.)nu trebuie numai admirat, ci mai cu seamă urmat….”