bookblog.ro

---

Dupa banchet

Scris de • 13 July 2006 • in categoria Altele

Autor: Yukio Mishima
Rating:

Yukio Mishima Dupa banchetÎn anul 1960 Yukio Mishima publică romanul "După banchet" ("Utage no ato"). Prima ediţie a acestui roman în limba română a apărut la Editura Univers, în anul 1979, iar cea de-a treia la Editura Humanitas, în anul 2000, în cadrul colecţiei "Cartea de pe noptieră". Traducerea din limba japoneză a fost asigurată de Stanca Cionca.

Yukio Mishima s-a născut la 14 ianuarie 1925 în Tokyo şi a murit prin sinuciderea rituală seppuku. Pseudonimul lui este Hiraoka Kimitake. Prozator, dramaturg, eseist al erei Showa (1926-1989), Mishima este unul din cei mai importanţi scriitori ai literaturii nipone, având o existenţă plină de contradicţii. A fost nominalizat de trei ori la Premiul Nobel pentru literatură.

În "După banchet", o carte primită favorabil mai degrabă în alte ţări decât în Japonia, Mishima îşi diversifică tematica. Romanul este o� frescă realistă a faunei politice postbelice din Tokyo. Este povestea unei femei de afaceri care se căsătoreşte cu un politician bătrân şi încearcă să-i refacă gloria trecută. Se evidenţiază caracterele celor două personaje principale: dinamica, voluntara Kazu Fukuzawa, femeie la 50 de ani, încă ispititoare, proprietara restaurantului Setsugo-an, situat într-un cartier deluros din Tokyo, şi Noguchi, bătrânul politician respectabil, reprezentantul unei lumi vechi, bărbat sobru, chiar apatic. "Kazu avea un suflet senin şi un caracter fără compromisuri: o fire simplă şi dreaptă. Încă din tinereţe îi plăcuse mai mult să iubească decât să fie iubită."

Restaurantul era locul unde importante personalităţi politice japoneze luau masa şi organizau banchete. Cu ocazia unui astfel de banchet, Kazu îl întâlneşte pe viitorul ei soţ, bătrânul Yuken Noguchi, consilier al partidului radical-reformator. Noguchi, fost ministru şi ambasador în Anglia, se remarca prin trupul slab şi uscăţiv, obrazul lipsit de armonie, numai "ochii îi sticleau vioi şi limpezi pe sub coama de păr cărunt". Era un idealist, încorsetat în obiceiuri vechi aristocratice, ţinea cu sfinţenie la tradiţie, ducând o viaţă de o simplitate demnă.
Relaţia dintre cei doi începe în acea noapte a banchetului, moment din care atât viaţa lui Kazu cât şi cea a lui Noguchi vor străbate drumuri întortocheate. Imediat după căsătoria lor, Noguchi este numit candidatul partidului radical pentru postul de guvernator al Tokyo-ului. Însărcinat cu organizarea campaniei electorale va fi numit Soichi Yamazaki, care va găsi în persoana soţiei Kazu un adevărat combatant şi o colaboratoare energică în viitoarea campanie. Considerând a fi o obligaţie de onoare faţă de soţul ei, Kazu se implică, încă de la început, cu toate forţele în această campanie. Deşi este avertizată de către influenţii ei prieteni din partidul rival, conservator, foşti clienţi ai restaurantului, să nu se hazardeze într-o astfel de acţiune politică, Kazu nu ia în seamă sfaturile lor.

O răsturnare spectaculoasă de situaţie apare în momentul în care Noguchi pierde alegerile iar Kazu este obligată de soţul ei să vândă restaurantul înglodat în datorii în urma campaniei electorale, şi să se retragă pentru restul vieţii la ţară. Acum apare prima dilemă a soţiei, care se vede obligată să aleagă între renumele familiei soţului ei şi viaţa plină de agitaţie pe care a avut-o pe vremea când restaurantul era deschis, precum şi între grădina ei de la restaurant şi mohorâta casă de la ţară.

Cu multă fineţe este tratată problematica erotică a acestui cuplu aflat în pragul senectuţii. În loc de linişte sufletească, nesiguranţă. În loc de fericire, amărăciune. În loc de dragoste, doar experienţă. O poveste care se încheie acolo unde ar fi trebuit să înceapă şi care reîncepe, neaşteptat, tocmai acolo unde toate păreau să se fi sfârşit: după banchet, când luminile se sting. O femeie şi un bărbat, un restaurant pentru un mormânt, emoţii puternice pentru nimic. Povestea de dragoste începe cu o căsătorie, continuă cu un divorţ şi se încheie cu o promisiune. Povestea politică începe cu o campanie electorală şi se termină aşa cum se termină îndeobşte poveştile politice: cu victoria banilor. Cum se termină povestea femeii care conducea un restaurant, iubeşte o grădină şi are încredere în oameni, îi rămâne cititorului să descopere.

Mishima a mai fost laureat, în anul 1965, al premiului pentru artă Mainichi, atribuit pentru lucrarea "Mătase şi perspicacitate" (1964). Mishima a îmbinat liniile de forţă ale literaturii clasice japoneze cu cele ale prozei europene moderne. Prin estetismul său dens şi prin ştiinţa construcţiei clasice a romanului, a reuşit să atingă acel grad de universalitate care îl face unul din vârfurile literaturii, nu numai ale Japoniei, ci ale întregii lumi. Romanele sale au constituit subiectele a mai bine de zece filme.

În ultimii doi ani de viaţă, Yukio Mishima şi-a pregătit cu tenacitate o dispariţie spectaculoasă. Înaintea morţii, a trecut de la credinţa budistă la cea shinto (partizană a spiritului naţionalist şi a idealurilor japoneze străvechi). Sinuciderea lui a fost interpretată în diferite feluri: ca un gest de protest, ca unul de sacrificiu pentru patrie, ca un act lipsit de sens, ca rezultat al unui comportament caracteristic bolnavilor psihici. Unii critici au socotit sinuciderea lui Mishima exhibiţionism, alţii că s-ar fi produs sub presiunea renaşterii militarismului japonez.

În ziua sinuciderii, 25 noiembrie 1970, la vârsta de 45 de ani, Mishima a pătruns cu forţa, împreună cu membrii grupării sale - încercând să dea o lovitură de stat - în sediul Forţei de Auto-apărare din Ichigaya, în Tokyo, unde a ţinut un discurs prin care cerea revizuirea Constituţiei. Mesajul lui a fost luat în derâdere de către soldaţii cărora li s-a adresat, astfel sfârşitul tragic al scriitorului a fost inevitabil. E foarte greu de pătruns motivaţia gestului său.

Reviewer: Mihnea Voicu Simandan

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro