Sabia de sticlă (Seria Regina rosie, partea a II-a)

Victoria Aveyard

Editura: Nemira

Data apariției: 03.04.2017

Titlu original: Glass Sword

Colecția: Young Adult

ISBN: 978-606-758-901-6

Traducător: Ruxandra Toma

Format:  Paperback

Dimensiuni: 130 x 200 mm

Nr. Pagini: 544

-fragment-

Tresar. Cârpa pe care mi-o dă este curată, dar încă miroase a sânge. N-ar trebui să-mi pese. Deja am hainele murdare de sânge. Cel roşu este al meu, fireşte. Cel argintiu aparţine altora. Lui Evangeline, lui Ptolemus, acvaticului, tuturor acelora care au încercat să mă ucidă în arenă. Presupun că o parte din el este şi al lui Cal. Tăiat şi învineţit de aşa-zişii noştri călăi, a sângerat puternic prăbuşit acolo, pe nisip. Acum stă vizavi de mine şi se holbează la propriile picioare, aşteptând ca rănile să înceapă procesul lent de vindecare pe cale naturală. Eu arunc o privire spre una dintre numeroasele tăieturi pe care le am pe braţ, cel mai probabil de la Evangeline. E proaspătă şi suficient de profundă ca să-mi lase o cicatrice. O parte din mine se bucură. Rana asta zimţată din carnea mea nu se va vindeca prin magie la atingerea mâinilor reci ale vreunui tămăduitor. Cal şi cu mine nu ne mai aflăm în lumea argintiilor, unde mereu se găseşte câte cineva care să ne şteargă cicatricele dobândite pe merit. Am scăpat. Sau, cel puţin, eu am scăpat de-acolo. Lanţurile lui Cal îi vor aminti mereu de captivitate.

Farley îmi atinge mâna ca să mă facă atentă. O atingere surprinzător de blândă.

– Ascunde-ţi chipul, fetiţo, cu fulgerele! Asta caută ei.

Măcar acum fac ce mi se spune. Ceilalţi mă imită, trăgându- şi pânzele roşii peste gură şi nas. Chipul lui Cal rămâne neacoperit, dar nu pentru multă vreme. Nici nu se împotriveşte atunci când Farley îi pune masca la loc, făcându-l să arate la fel ca noi.

Măcar de-ar fi fost ca noi.

Un bâzâit electric îmi încinge sângele, amintindu-mi de scrâşnetele trenului subteran. Ne duce inexorabil înainte, spre oraşul care odinioară a fost un paradis. Trenul aleargă, zbierând amarnic pe şinele vechi, aidoma unui alergător argintiu într-o cursă pe teren deschis. Ascult scârţâitul de metal pe metal, îl simt adânc, până în oase, unde se instalează o durere rece. Furia care mă cuprinsese, forţa pe care o simţisem în arenă mi se par acum doar nişte amintiri îndepărtate, care lasă în urmă numai suferinţă şi teamă. Nici nu vreau să-mi imaginez la ce s-o fi gândind Cal. El a pierdut totul, a pierdut tot ce-i fusese mai drag pe lume. Un tată, un frate, un regat. Habar n-am cum de încă mai poate să-şi păstreze calmul.

Nu trebuie să-mi explice nimeni motivul grabei noastre. Farley şi oamenii ei, încordaţi ca nişte arcuri, sunt toată explicaţia de care am nevoie. Încă mai fugim.

Maven a trecut pe aici înainte şi Maven va veni din nou. De data aceasta, însoţit de întreaga furie a soldaţilor lui, a mamei sale şi a noii sale coroane. Ieri era prinţ, astăzi e rege. Am crezut că îmi este prieten, logodnic. Acum ştiu însă că m-am înşelat.

Pe vremuri am avut încredere în el. Acum am învăţat să-l urăsc, să mă tem de el. A participat la asasinarea propriului tată ca să pună mâna pe coroană şi i-a înscenat fratelui său crima aia odioasă. Ştie că radiaţiile din jurul Oraşului Ruinelor sunt o minciună – o şarlatanie – şi mai ştie şi încotro se îndreaptă trenul. Adăpostul construit de Farley nu mai este sigur. Nu mai este sigur pentru noi. Nu mai este sigur pentru voi.

Este posibil să ne îndreptăm spre o capcană.

Sesizându-mi neliniştea, cineva mă strânge de umeri. Shade. Tot nu-mi vine să cred că fratele meu este aici, că este în viaţă şi, lucrul cel mai ciudat, că este asemenea mie. Roşu şi argintiu – şi cu putere dublă.

– N-o să permit să te răpească din nou, murmură el atât de încet, că de-abia îl aud.

Presupun că este interzis să fii loial oricui, în afară de Garda Stacojie. Nici măcar loialitatea faţă de propria familie nu este permisă.

– Îţi promit.

Mă alină prezenţa lui, mă poartă înapoi în timp. Dincolo de momentul când a fost recrutat, mă duce într-o primăvară ploioasă, când amândoi ne puteam preface că mai suntem copii. Atunci nu exista nimic altceva decât noroiul, satul şi obiceiul nostru prostesc de a ignora viitorul. Acum nu mă gândesc decât la viitor şi mă întreb pe ce potecă întunecată ne-au împins acţiunile mele.

– Ce facem acum?

Întrebarea mea i se adresează lui Farley, însă privirea mea se opreşte asupra lui Kilorn. Stă lângă umărul ei, protector bine intenţionat, cu maxilarele încleştate şi cu bandaje pline de sânge. Şi când te gândeşti că până de curând fusese un biet ucenic de pescar. Aidoma lui Shade, şi el pare stingher aici, fantomă a unor vremuri trecute.

– Mereu există un loc unde să fugi, răspunde Farley, mai atentă la Cal decât la orice altceva.

Se aşteaptă ca el să se lupte, să opună rezistenţă, dar nu face nici una, nici alta.

– Ţine-o în braţe în continuare, îi spune Farley lui Shade după o tăcere îndelungată.

Fratele meu dă din cap, iar mâna lui grea mă cuprinde şi mai strâns de umeri.

– Nu trebuie s-o pierdem.

Nu sunt nici conducător de armată şi nici strateg, dar logica ei este evidentă. Eu sunt fetiţa cu fulgerele – sunt electricitate vie, un fulger în formă de om. Oamenii îmi cunosc numele, ştiu cum arăt, ştiu ce sunt în stare să fac. Sunt valoroasă, sunt puternică, iar Maven va încerca prin orice mijloace să mă împiedice să ripostez. Nu ştiu cum m-ar putea apăra fratele meu de regele ăsta degenerat, chiar dacă seamănă cu mine, chiar dacă este cea mai rapidă fiinţă pe care am văzut-o eu vreodată. Dar trebuie să cred că aşa va fi, cu toate că pare un miracol. La urma urmei, am văzut atâtea lucruri imposibile. Dacă am scăpa din nou cu viaţă, ar fi cel mai mic dintre ele.

Zgomotul făcut de armarea puştilor răsună prin tot trenul: Garda se pregăteşte. Kilorn se mută mai aproape de mine şi rămâne să mă păzească, clătinându-se uşor pe picioare şi cu mâna încleştată pe patul armei agăţate în bandulieră. Se uită cu blândeţe în jos, spre mine. Încearcă să-mi zâmbească încurajator, să mă facă să râd, dar ochii lui verzi şi strălucitori sunt serioşi şi speriaţi.

Spre deosebire de el, Cal stă tăcut pe jos, aproape netulburat. Pare senin, deşi el are cele mai multe motive de teamă: pus în lanţuri, înconjurat de duşmani, vânat de propriul frate. Dar nu mă mir. Soldat din născare, înţelege războiul mai bine decât noi toţi. Şi evident că acum suntem în război.