bookblog.ro

---

Unde să citești vara asta: parcuri, cafenele, ceainării

Scris de • 27 June 2016 • in categoria Altele

Vara transformă orașul într-un imens spațiu de joacă pentru cititorii feroce: unde putem evada ca să citim? Avem de ales între parcuri, ceainării, cafenele sau cine știe ce alte locușoare cochete unde să ne savurăm în tihnă cartea.

Noi am strâns câteva sugestii. Voi unde citiți de obicei vara?

unde citim vara

Nu știu alții cum sunt dar pe mine dacă mă prinde o carte atunci mă pierd cu totul în ea, ignorând cu desăvârșire și consecințe tot ce se întâmplă în jurul meu, ratând stații de metrou, traversând fără să mă asigur, citind pe stradă și „îmbrățișând” stâlpi sau străini după caz.

Dar chiar și așa tot sunt câteva locuri unde îmi place mai mult să mă pierd în lectură decât în altele, mai ales acum când pot abandona liniștită patul de acasă pentru ceva aer liber.

infini

Parcul Carol e parcul meu de suflet, m-am îndrăgostit iremediabil de el de prima dată când l-am văzut iar locuri numai bune de citit sunt o grămadă și pentru fiecare tip de cititor. Pentru cei ce nu vor să fie deranjați există insulița, celor care mai fac și pauze și vor un moment de respiro sau de „inspiro” le recomand să citească la băncile din capătul scărilor, aproape de monument  pentru că priveliștea nu dezamăgește.

Apoi ar mai fi Parcul Romniceanu, ascuns bine de casele vechi, pline de propriile povești. Și dacă tot suntem în zonă vă recomand și grădina de la Infinitea sau de la Joie de vivre. Doar cărțile și ceaiul merg mână în mână!

La capitolul locuri mai neortodoxe de citit ar fi librăriile de tipul Cărturești unde mi s-a întâmplat adesea să răsfoiesc o carte preț de câteva capitole, până să mă conving să o cumpăr. Și dacă tot am ajuns în zona Pieței Romane vă recomand Grădina Verona sau La Copac pentru o bere și o carte!

Calina Matei

la copac

Bucureștiul e plin de ceainării și cafenele îmbietoare, numai bune pentru citit. Pentru că sunt aproape de casă, îmi place să merg în Green tea ori în Coftale, ambele având ceaiuri și cafele savuroase, muzică bună și grădini frumoase pentru zilele calde.

Un alt loc numai bun de citit care mă inspiră se află pe treptele sau băncile din fața TNB. În zumzetul și agitația orașului, să te pierzi în cartea din mâinile tale care are ceva aparte. Și dacă vorbim de spații din mijlocul orașului, să nu uităm de Grădina Icoanei sau de Parcul Ion Voicu (Ioanid), micuțe și cochete, unde poți citi în voie.

Ultima sugestie, dar nu cea din urmă – pe malul lacului în Tineretului.  Asta e deja „una clasică” pentru mine, copilărind pe aproape și bucurându-mă de acest parc de mii de ori. Dacă treci de zonele aglomerate și populare, vei găsi cu siguranță umbra unui copac la care să te cuibărești cu cartea ta. S-ar putea să nu mai vrei să pleci de acolo :).

coftale terasa

Alice Teodorescu

 

Sunt multe locuri în care poți să citești în Iași – în Grădina Botanică, în fotoliile care te invită la citit din librăriile ieșene, în cafenelele liniștite, cu rafturi pline de cărți care așteaptă a fi răsfoite... Locul meu preferat a rămas însă de-a lungul anilor parcul Copou. Obișnuiam să vin aici între pauzele de la cursuri, cu o cafea și cu o carte bună în mână și să stau pe o bancă colorată, la umbra teilor, pierzând noțiunea timpului. Nu știu exact dacă oamenii cu care am venit aici, cu care am citit și am vorbit despre literatură mi-au influențat această preferință, sau acest loc are o magie a sa, cu aleile sale lungi, teii săi și al lor miros specific.

Ioanid_inparc.ro

Raisa Stoleriu

Abia aștept căldura ca să mă retrag pe terasa de la Librăria Humanitas Kretzulescu cu o carte în mână! Îmi place să citesc mai mult în librării decât în cafenele pentru că este mult mai liniște iar rafturile pline de cărți din jur te îmbie și mai mult la citit. Dar locul ăsta special are un parfum aparte pentru că ai vedere chiar la construcția de cărămidă a bisericii Kretzulescu și la părculețul care o înconjoară.

Pentru cei care iubesc cititul în natură și vor o variațiune de la clasicul parc există Grădina Eden. Situată chiar pe Calea Victoriei, grădina crescută sălbatic în curtea palatului Știrbei, s-a transformat într-o terasă plină de verdeață unde poți citi în voie chiar și în zilele calde de vară.

Andreea Chebac

hum





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro