Acum chiar nu ne mai putem minți, vara a trecut. E timpul să așezăm în sertărașele cuvenite amintirile și lecturile celor trei luni de soare.

Pentru a marca momentul am invitat 5 scriitori români să împărtășească cu noi titlurile cărților care le-au ținut companie în această vară și care le vor rămâne în minte și după trecerea timpului. Fie că a fost vorba despre recitiri sau descoperiri întâmplătoare, despre biografii sau romane, despre lecturi pe plajă sau într-o vilă italiană, sperăm să găsiți în ele inspirație pentru următoarele voastre alegeri literare.

Doina Ruști

În vara asta am trăit mai multe dezamăgiri. Am dat peste cărți lăudate care mi s-au părut de-o maximă stupizenie, unele fără suflu, altele scrise fără inteligentă. Unele simple pastișe. Noroc că nu citisem Falconer a lui Cheever, care mi-a redat încrederea în scris și mi-a făcut vara: un roman scris ca lumea, un fel de replică la „Contele de Monte-Cristo”, într-un registru original si cool.

Și-am avut și-o recitire. Din când în când revin la romanele care mi-au plăcut, iar unul dintre preferatele mele este Moarte pe credit a lui Céline, pe care l-am recitit cu exact aceeași pasiune flămândă, pe care o aveam în adolescență. Are prospețime, are mister pe frază, are o bucurie drăcească.  Chiar dacă finalul nu este o construcție desăvârșită, e acolo mâna lui Céline care te face să-l citești chiar și când pici de somn.

Ciprian Măceșaru

Copy@Ciprian Macesaru

În privința lecturilor, vara lui 2016 va rămâne pentru mine în primul rând vara în care l-am citit, pe plajele și terasele din Nesebăr, pe Ivan Vazov (Muntele de aur, nuvele, EPLU, 1963). Supranumit „Patriarhul literaturii bulgare”, Vazov (1850 – 1921), autorul care a avut, după cum bine se știe, profunde legături cu România, a fost un creator viguros, amintind de marii scriitori ruși și francezi ai secolului al XIX-lea. A dat pagini impresionante despre lupta bulgarilor pentru eliberarea de sub jugul otoman. De altfel, cea mai cunoscută lucrare a sa, care i-a adus notorietatea și în Occident, se numește Sub jug, un roman publicat (acum foarte multă vreme) și la noi. A scris și despre viața obișnuită a oamenilor, dar s-a apropiat destul de rar de intimitate, preferând mai mereu să prezinte totul printr-un filtru social și istoric. Poate că ăsta ar fi singurul lucru pe care i l-aș reproșa.

Ruxandra Cesereanu

Copy@Mircea Struțeanu

Am trăit în Toscana, într-o vilă în ruine, ghemuită într-o loggia, unde m-am bucurat sinestezic de cuvinte și de fiecare frază răsucită sau simplă. Asta a fost istoria cu Pacientul englez de Michael Ondaatje.

Apoi am făcut bucle în timp, prin cafenele, pe ulițe, pe vapoare, din amour-passion pentru ape și pentru locuitorii din preajma apelor. Asta a fost istoria aromată cu Danubius de Claudio Magris.

Sunt o nomadă. Asa încât am hălăduit prin toată povestea periferiilor și a nostalgiei după nimicurile care fac viața. Asta a fost istoria cu Călătorind spre Babadag de Andrzej Stasiuk.

Bogdan Coșa

Era începutul lui aprilie când am dat într-un final peste ultima carte a lui Augustin Cupșa, Marile bucurii și marile tristeți; auzisem vorbindu-se despre ea cu ceva timp în urmă, când apăruse, și părea mișto, dar n-am găsit-o niciodată pe raft la biblioteca din cartier; cum nici în librării nu fusese expusă la vedere, dar mai ales pentru că nu am în cap un titlu anume când mă opresc în fața rafturilor – îmi place să mă uit ca găina la noutăți,  apoi să scormonesc în coșul cu cărți ieftine după ceva care promite un oarecare confort, ca să mă pot trânti în unul dintre acele fotolii superbe –, n-am găsit-o decât după ce a fost retrogradată în coșul cu vechituri la 10 lei, unde ajung de obicei bijuteriile.

Că, într-adevăr, e o bijuterie m-am convins imediat;  11 povestiri decupate perfect, executate fin de băiatul Augustin și dispuse pe un fir narativ aproape invizibil; fiecare dintre ele mai ieftină decât un covrig; 11 bucăți de realism perlat, care îmbătrânește frumos.

După lectura volumului am simțit pentru prima oară că invidiez un prozator român contemporan, că m-a dat pe spate. După a doua lectură, m-am reapucat de scris.

De atunci, din aprilie, n-am găsit nimic mai interesant de recomandat. So –

Bogdan Munteanu

Am găsit, din întâmplare, într-o librărie, o cărămidă despre viața lui Michael Jordan. Am luat-o, am citit-o, o declar cartea verii. De ce? Păi, am aflat de la autorul Roland Lazenby tot ce-mi doream și ce nu-mi doream să aflu despre sportivul meu preferat. Unele lucruri m-au pus pe gânduri. Uite, m-a pus serios pe gânduri faptul că tipul n-a avut încredere în coechipieri în toată cariera lui. Altfel, cartea m-a făcut dau rewind la filmul meu. Am ajuns în adolescență, când mă-ntâlneam aproape zilnic cu alți Jordani și jucam baschet până picam lați. Când băteam țara-n lung și-n lat cu meciuri și cantonamente. Când urmăream noaptea, împreună cu 2-3 maniaci, finale și all star game-uri NBA și ne îmbrățișam sau huiduiam muțește, să nu cumva să se trezească babacii și să facă pe arbitrii. Gata, n-o mai lungesc. Baschetul e mișto și cartea și-a făcut treaba, mi-a adus aminte de asta. Ba mai mult, m-a făcut să ies pe teren și să mă simt din nou un mic Jordan.

Da, Michael Jordan – Viața, de Roland Lazenby (Ed. Publica, Victoria Books, 2016) este cartea verii. Chit că traducerea e, adeseori, infernală.