“Era tot ce mai rămăsese dintr-un trecut a cărui nimicire nu ajungea să se consume, deoarece continua să se nimicească indefinit, consumându-se pe dinăuntru, sfârşindu-se în fiecare clipă, dar neajungând niciodată să se sfârşească pe deplin.”

(Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate)

Realitatea este un joc diferit pentru fiecare dintre noi; unii o percep ca o lume dezgolită de lirism şi credinţe, alţii nu o pot concepe fără sacralitate. Se întâmplă uneori să luăm o carte şi să ne dorim să găsim în paginile ei, întemniţate, răspunsurile întrebărilor noastre. Ce e real la urma urmei? O bătaie de inimă, o amintire, o zi banală, un anotimp? Gabriel Garcia Marquez ne-a arătat profunzimea şi imposibilitatea iubirii într-un mod unic în Un veac de singurătate, Salman Rushdie a portretizat povestea a două culturi diferite, îmbinând cultura cu imaginaţia tipică geniului său, iar Mihail Bulgakov ne-a prezentat un artist prins în propria creaţie, un diavol umanizat, o societate rusească captivă în magie. Ce au în comun aceşti trei scriitori? Un realism magic, care prezintă elemente specifice vieţii, dar conturându-le o nouă formă, prin pendularea dintre real şi fantastic.

Realismul magic este un curent artistic, care caracterizează literatura şi artele ce îmbină lumea reală, palpabilă, cu un ,,element ireductibil”, aşa cum Faris îl denumea, ireal, aparţinând uneori lumii onirice. Termenul a fost folosit pentru prima dată de către Franz Roh, un istoric al artelor, în 1925, pentru a descrie mişcarea artistică din Europa, şi pentru a marca diferenţa dintre expresionism şi noul curent în pictură. Mai târziu, istoricul a publicat o carte intitulată Nach-Expressionismus, Magischer Realismus (Realismul Magic: Post-Expresionism), care a fost tradusă în spaniolă şi răspândită atât în Spania, cât şi în America Latină. Deşi printre primii scriitori ai acestui gen se numără italianul Massimo Bontempelli, Buenos Aires a devenit epitomul prozei numite realism magic.

Citeste recenziaAşa cum unii critici asociază momentul apariţiei lui în literatură cu publicarea romanului lui Marquez, Un veac de singurătate, în 1967, aşa şi America Latină a devenit cunoscută pentru acest gen. Pe de o parte, acest lucru se datorează emigranţilor intelectuali, artişi, veniţi în America din Europa în anii 1930-1940, pe de altă parte, această zonă favorizează infiltrarea elementelor ireale, prin peisajul său diversificat, aproape magic, prin prezenţa popoarelor indigene, cu tradiţiile lor care adeseori au format un sincretism religios cu Catolicismul adus de emigranţi.

Cu toate acestea, realismul magic este prezent şi în Europa, prin scriitorii britanici precum Salman Rushdie, Angela Carter, Jeanette Winterson, Emma Tennant sau Robert Nye. Istoria lumii a jucat şi aici un rol crucial, iar după cel de-al doilea război mondial şi Holocaust, viaţa şi realitatea au căpătat noi valenţe, noi definiţii, uneori dovedindu-se mai ireale decât însăşi ficţiunea.

Citeste recenziaFantasticul joacă un rol esenţial, dar spre deosebire de acesta, noul curent nu creează noi dimensiuni, păstrându-şi rădăcinile într-o lume fizică. Cititorul se întreabă adeseori ce a fost real şi ce s-a întâmplat doar la nivelul visului, al imaginaţiei personajului; el este prins într-un labirint al elementelor reale şi fantastice, la graniţa dintre a crede şi a nu crede. ,,Ce se întâmplă cu adevărat într-o astfel de carte? este întrebarea tipică cititorului unei astfel de cărţi.

Lucrurile simple, cotidiene, sunt uneori hiperbolizate, alteori prezentate printr-o altă perspectivă. Realitatea este defamiliarizată până la punctul în care nu mai este recunoscută, iar alteori metafora joacă un rol central. Spre exemplu, transformarea lui Saladin din Versetele satanice nu miră pe nimeni prezent la metamorfozare; metafora nu mai este doar un procedeu ornamental, ci devine reală, fundamentală în percepţia asupra lumii. Realitatea nu mai poate fi surprinsă prin simpla fotografiere, prin simplul mimesis; fiecare element din jur, fiecare sentiment, gând, ascunde în el însuşi o nouă lume, uneori diferită de cea veche. Tocmai din această cauză, realismul magic rămâne pe un teren palpabil, iar factorul psihologic poate juca un rol important. Cititorul îşi poate explica de exemplu apariţia fantomelor ca rezultatul unei conştiinţe prea încărcate a unui sau a mai multor personaje.

Citeste recenziaUn alt element ascuns în paginile acestei proze este reprezentat de relaţia dintre istorie şi ficţiune, element ce adeseori trece neobservat de cititorul nefamiliar cu problemele ţării scriitorului, sau cu cel angrenat în acţiunea romanului. Maestrul şi Margareta, spre exemplu, este o satiră adusă societăţii ruseşti. La fel ca şi metaficţiunea istoriografică, realismul magic este adeseori un text auto-reflexiv, cu elemente de istorie, o ,,naraţiune fluidă, imprecisă”, aşa cum Ileana Botescu-Sireţeanu o numeşte pe prima. Accentul nu cade pe diferenţele dintre ficţiune şi istorie, ci mai degrabă pe asemănările dintre ele.

Mai mult decât atât, realismul magic este văzut ca o literatură postcolonială, o bătălie dintre două sisteme economice, politice, sau de gândire diametral opuse, reprezentând coliziunea dintre civilizaţia modernă şi cea străveche, între ştiinţă şi magie. Aşa cum Stephen Slemon trage atenţia în Magical Realism as Postcolonial Discourse, cum aceste două lumi sunt incompatibile, şi prin însăşi antagonismul lor, ele dau naştere unei noi lumi, cu elemente comune celor două, dar neaparţinând nici uneia: “în limbajul narării, într-un text realist magic, are loc o bătălie între două sisteme opuse, fiecare lucrând la crearea unui alt tip de lumi ficţionale, diferită de cealaltă. Din moment ce normele celor două lumi sunt incompatibile, nici una dintre ele nu poate fi creată în totalitate, şi fiecare rămâne suspendată, închisă într-o dialectică continuă cu <>, o situaţie care dă naştere la separarea în cadrul fiecărui sistem discursiv, umplându-le cu goluri, absenţe şi tăceri.”

Realismul magic este o literatură a graniţelor, sfărâmându-le, conturând noi imagini, prezentând din mai multe perspective o realitate. La urma urmei ce este realitatea? Un joc dintre real şi magic, dintre conştiinţa individuală şi cea colectivă, o coliziune a centrului cu perifericul, o pendulare între a crede şi a nu crede, un cuvânt ce zăvorăşte înăuntrul lui o lume palpabilă, vie, şi totodată plină de opoziţii.

Recomandări realism magic: Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singuratate, Salman Rusdhie - Versete Satanice, Cristina Garcia - Dreaming in Cuban, Mihail Bulgakov - Maestrul şi Margareta.

Referinţe:

Faris, Wendy B. - The Question of the Other: Cultural Critiques of Magical Realism,

Hegerfeldt, Anne - Contentious Contributions:Magic Realism goes British

Alte referinte 1 2 3