Esti aici: bookblog.ro » Cristi Mitran, SF/Fantasy » Good Omens

Good Omens

Autor: Neil Gaiman & Terry Pratchett
Rating:

E luni aşa că mi-a venit rândul să vorbesc despre o carte scrisă cândva în secolul trecut (când mă simt ambiţios poate una din 2001) şi spre fericirea cititorilor m-am gândit să aleg una incredibil de amuzantă de pe raft. Din nefericire mi-am amintit că am împrumutat-o aşa că trebuie să ne mulţumim cu Good Omens.

Se spune că marile minţi gândesc la fel dar nu pot să scrie un roman împreună, dar atunci când reuşesc rezulatul ar putea să distrugă Pământul. Aproape că s-a întâmplat în 1976 când Philip K. Dick şi Roger Zelazny au publicat Deus Irae (care întâmplător vorbeşte despre distrugerea Pământului după un război nuclear şi un artist fără mâini sau picioare care trebuie să picteze un zeu). Şi aproape că s-a întâmplat din nou în 1990 când Terry Pratchett şi Neil Gaiman au scris Good Omens (care din nou vorbeşte despre distrugerea Pământului, de această dată prin mijloace mai religioase, ca Judecata de Apoi).

Desigur, când este vorba de Terry Pratchett, Ziua Judecăţii va fi cel mai amuzant moment din vieţile noastre lipiste de sens, şi, dacă Neil Gaiman îşi bagă şi el nasul, fiinţe mitologice şi călugări cântători tibetani sau extratereştri (care poate au fost ideea lui Pratchett, nu ştiu, trimiteţi-i un email) o să fie acolo, în Anglia sfârşitului de mileniu (de asemenea sfârşitul timpului).

Acţiunea se învârte în jurul venirii anticristului pe Pământ şi încercările diferitelor agenţii umane sau divine (şi parţial infernale) de a opri acest lucru. Doar că anticristul şi un băieţel obişnuit sunt încurcaţi în maternitate de nişte călugăriţe sataniste (care poate au fost ideea lui Gaiman, trimiteţi-i şi lui un email) şi atât raiul cât şi iadul sunt într-o mare încurcătură.

Personajele din Good Omens sunt remarcabile, de la cei patru călăreţi ai apocalipsei (Războiul, Foametea, Poluarea (Pestilenţa s-a retras când s-a inventat penicilina) şi Moartea) la vânătorii de vrăjitoare sau lorzii iadului.

Dintre personajele principale demonul Crowley este probabil cel mai memorabil, fiind descris ca un înger care „nu atât a căzut cât a alunecat încet în jos” (wow, eu ar trebui să traduc asta în română, trimiteţi un email editurii voastre preferate). Crowley a petrecut foarte mult timp pe Pământ şi a început să-i placă, devenind un demon foarte deschis la minte atunci când trebuie să se schimbe odată cu timpurile (totuşi casetofonul maşinii sale cântă numai Queen Greatest Hits). Ideea sa despre coruperea sufletelor este mai degrabă blocarea reţelei de telefonie mobilă la ora prânzului, decât practicile mai „tradiţionale” ale Iadului.

Aziraphale este îngerul patron de librărie din Londra, care a devenit şi el destul de mulţumit cu Pământul şi nu ar vrea să-l vadă distrus. Este de asemenea un prieten bun al lui Crowley, cei doi fiind văzuţi hrănind raţe în parc sau discutând despre peşti şi consumând mari cantităţi de alcool. Văzând că Dumnezeu nu are de gând să facă nimic în legătură cu venirea anitcristului, Aziraphale ia problema în mâinile lui.

Alături de ei vor salva lumea de la distrugere nişte vânători de vrăjitoare (a căror afacere nu merge prea bine în secolul XX), o descendentă a lui Agnes Nutter (singura persoană care a putut vedea vreodată viitorul şi a scris o carte despre asta) şi o vrăjitoare bătrână pe un scuter.

Dacă cele descrise mai sus ridică nişte întrebări despre acţiunea romanului şi cum ar putea cineva să pună toată lucurile astea într-o carte (amintiţi-vă de tibetani, extratereştri şi călugăriţele sataniste), trebuie să spun că umorul genial ia toate aceste elemente şi le transformă într-un roman grozav. Fie că reisese din naraţiune, comentariile naratorului, notele de subsol, din situaţiile extraordinare sau dialogurile dintre personaje, umorul din Good Omens este mai bine plasat, inteligent şi ironic ca niciodată.

Din fericire nimeni nu s-a gândit până acum să traducă această carte în română, evitând astfel genocidul sintactic şi crimele împotriva umorului care vin cu orice traducere a operelor lui Pratchett, păstrând culoarea locală a insulelor şi umorul tipic englezesc. De la scrierea acestei cărţi Gaiman s-a mutat în America şi a fost văzut ultima oară promovând Fragile Things (o colecţie de povestiri scurte – fiţi atenţi şi la ecranizarea romanului Stardust, în curând la cinematorgraful vostru preferat), iar Pratchett a scris mai mult de douăzeci de cărţi situate în Discworld (dar oricum pentru asta îl iubim).

Iar scriitorul acestei recenzii s-a dus la culcare pentru că era cinci dimineaţa şi soarele avea în curând să-şi fluture razele fericite pe geamul lui, nu înainte de a ruga pe cineva să-i împrumute o copie din „Anansi Boys” cu promisiunea de a aminti numele acelei persoane în recenzie (cu litere foarte mici, scrise cu alb, într-o frază care va fi probabil tăiată la editare).

Şi, bineînţeles, nu înainte de a vă recomanda puternic Good Omens, o poveste magică despre îngeri, demoni, peşti şi sfârşitul lumii.

Aziraphale şi Crowley sunt de acord cu această recenzie.

Reviewer: Cristi Mitran

Sponsored: Book review

Carti de acelasi autor

• The Graveyard Book
• Reaper Man
• The Graveyard Book
• Guards! Guards!
• Neverwhere
• Neverwhere
• The Dream Hunters
• Scotidusii liberi
• Fragile Things
• Uluitorul Maurice si rozatoarele lui educate