**Inteligent şi la obiect - Cinabru despre cartea lui Florin Ţurcanu, Mircea Eliade - Prizonierul istoriei.

Autor: Florin Ţurcanu
Rating:

Una dintre cele mai aşteptate cí£rţi, viu comentată în România încí£ de la apariţia ediţiei franceze (cred cí£ la un punct, cel puţin la Universitatea Bucureşti, era cea mai discutatí£ şi dorití£ carte), publicatí£ în româneşte la Humanitas, cu previzibil succes. Eliade a fost mereu, dupí£ 89, unul dintre cei mai bine vânduţi autori români, iar în buní£ parte succesul de început al editurii s-a datorat tocmai publicí£rii lucrí£rilor marilor interbelici, interzişi sau semi-interzişi preţ de decenii. Dar dincolo de interesul pentru lucrí£rile unor Cioran, Eliade, Ionesco, ce deveniserí£ în comunism adeví£rate mituri (pentru cí£ avuseserí£ şansa de a pí£rí£si ţara la timp, spre deosebire de mulţi alţi colegi de generaţie), a apí£rut şi interesul pentru biografiile acestora. De la hagiografii la adeví£rate rechizitorii, de la pagini superbe la însí£ilí£ri imbecile, acuzatoare sau dimpotriví£ cretin de entuziaste, s-a publicat destul de mult, în periodice şi volume, mulţi ví£zând în aceasta posibilitatea şansa unui început promiţí£tor de carierí£. Puteai sí£ te faci remarcat scriind o micí£ biografie, normal că în tonuri elogioase, a lui Noica, Ţuţea, Cioran, Vulcí£nescu, etc. Ceea ce a fost şi bun, a fost şi rí£u. Sí£ revenim însí£, tangenţial, la Eliade.

Majoritatea intelectualilor interbelici, plecaţi în Occident sau prizonieri în Gulagul românesc şi recuperaţi abia acum, aveau o trí£sí£turí£ comuní£: fuseserí£ membri, simpatizanţi sau cel puţin apropiaţi de mişcarea legionară/Garda de Fier/partidul Totul pentru Ţară, grupare despre care circulaserí£ cele mai cumplite legende şi cele mai aurite mituri. Mulţi au fost acuzaţi de apartenenţa la o mişcare fascistí£/nazistí£/antisemití£/extremistă (Cioran şi Eliade fiind cazurile cele mai comentate) şi prin extensie de complicitate (moralí£) la Holocaust, au fost atacaţi cí£ ideologi şi pí£rtaşi la crimele legionare, adesea hiperbolizate şi chiar falsificate pentru a-i include, aceiaşi autori fiind în egalí£ mí£surí£ recuperaţi cu entuziasm de grupí£rile neo-legionare sau de inspiraţie legionară, ca o legitimare fireascí£. Dar nu despre problema generaţiei anilor '30 şi a implicí£rii sale în politicí£ şi mai ales în legionarism este vorba - chestiune alimentatí£ mai ales dupí£ publicarea, în 1996, a Jurnalului lui Mihail Sebastian - ci despre Eliade.

De fapt, mulţi au aşteptat cartea lui Ţurcanu pentru a-şi lí£muri douí£ capitole puţin cunoscute din viaţa lui Mircea Eliade: care a fost legí£tura lui Eliade cu mişcarea legionară şi prin extensie cu dreapta naţionalistă interbelică şi care a fost traseul sí£u intelectual postbelic? Iar cartea lui Florin Ţurcanu rí£spunde la aceste douí£ întrebí£ri, precum şi la multe altele, reuşind sí£ prezinte numeroase aspecte inedite, despre care sunt convins cí£ erau necunoscute chiar şi fanilor înverşunaţi ai adolescentului miop. Este, şi a venit momentul de a o spune, biografia esenţialí£ a lui Mircea Eliade. Dupí£ Ţurcanu, nu mai poţi decât sí£ porneşti de la el şi eventual sí£ mai adaugi citate, documente, scene, caracterizí£ri, personaje, eventual sí£ îi rí£storni vreo frazí£ cu un document inedit. Dar nu mai poţi sí£ îl ignori, nu mai poţi sí£ zici cí£ e o carte proastí£ sau sí£ te prefaci cí£ nu existí£.

În privinţa legí£turilor lui Eliade cu mişcarea legionară, pâní£ la urmí£ cea mai mare parte se ştia deja, din cercurile legionare iniţial, apoi din "rechizitoriile" publicaţiilor comuniste, deşi rolul lui Eliade ca "şef de generaţie" în "legionarizarea" tinerilor este mult supra-evaluat. Nu Eliade a fost cel care s-a apropiat la început de Gardí£, ci oameni precum Polihroniade, (ceea ce a dus la decesul irevocabil al Criterionului) viitorul istoric al religiilor fiind atras mult mai târziu - ceea ce concordí£ cu informaţiile din Jurnalul lui Sebastian - sub impresia fí£cutí£ de Ioan Moţa şi mai ales de Corneliu Codreanu. Se va implica în campania electoralí£ din 1937 - deşi este încí£ neclar cât de mult - şi se pare cí£ în caz de victorie ar fi primit un loc de deputat, va scrie în presí£ legionară (articole pe care mai târziu le va dori uitate) şi chiar va multiplica manifeste legionare. A crezut în victoria Axei, ca unica soluţie anticomunistă, a respins tot timpul antisemitismul (cu câteva derapaje îndelung comentate ulterior), dar s-a detaşat revoltat de legiunea condusí£ de Horia Sima, oripilat de asasinatele şi jafurile comise. În perioada postbelică, încercând sí£ se impuní£ internaţional ca om de ştiinţí£ şi literat, continuând astfel o promiţí£toare carierí£ începutí£ în ţarí£, Eliade a ascuns permanent legí£tura sa cu strania Garda de Fier, campanie duplicitară îndârjití£ pe care Florin Ţurcanu o reconstituie cu minuţiozitate. Când atacurile şi dezví£luirile nu mai puteau fi ignorate, Eliade oferea propria versiune edulcorată, eliminând momente şi elemente, adí£ugând altele, în permanenţí£ încercând sí£ fací£ uitatí£ opţiunea sa de tinereţe, temându-se cí£ o recunoaştere l-ar distruge moral şi profesional. Cu adeví£rat un prizonier al istoriei, victimí£ a unei veritabile vâní£tori de vrí£jitoare, Eliade a plí£tit practic acest ataşament spiritual mult prea scump. Atacat pentru aceastí£ opţiune cu o violenţí£ incredibilí£, atât în ţară cât şi în strí£iní£tate, Eliade a fost însí£ prezentat mereu de Mişcarea Legionară şi de grupí£rile neo-legionare postdecembriste ca un important membru al grupí£rii, ceea ce este o exagerare, raportat la rolul jucat de savant.

Impresionant mi s-a pí£rut cí£ Florin Ţurcanu nu doar îl cunoaşte şi îl înţelege bine pe Eliade, în toate ipostazele sale, aşa cum s-a lí£sat acesta cunoscut în scrierile sale şi ale altora, dar are superba intuiţie de a construi omul din spatele rândurilor, pe cât de mult se poate. Nu este o demitizare, ci o punere în ordine, o categorizare, o lí£murire a unor aspecte puţin cunoscute, pornind de la scrierile lui Eliade, ale colegilor de generaţie, studenţi, prieteni şi chiar adversari, presa, documente de arhiví£, pagini inedite, etc, etc, etc. Înfiorí£tor nu este doar volumul bibliografic, cât faptul cí£ Florin Ţurcanu a mers mai departe şi chiar a citit autorii care l-au fascinat pe Eliade, formându-l în tinereţe şi mai mult, i-a înţeles şi îi prezintí£ clar şi interesant. De la începuturile lui Eliade, adolescentul miop cu rezultate submediocre la şcoalí£, adolescenţa fascinatí£ de lecturí£ în celebra mansardí£, primele scrieri, primele articole, anii în care Eliade devine "şef de generaţie", apropierea de Mişcarea Legionară şi carismaticul Corneliu Zelea Codreanu (sub influenţa lui Nae Ionescu), sí£ptí£mânile petrecute în lagí£r, pí£rí£sirea României, rí£zboiul petrecut departe şi apoi triumful, cu urcuşurile şi coborâşurile sale, teama lui Eliade cí£ va pierde totul din cauza opţiunilor politice de tinereţe (prizonierul istoriei), faimí£ şi în final, moartea profesorului - toate sunt prezentate suficient de clar, cu documente şi logică, dar mai ales cu stil. În locul unei biografii seci, greoaie, sufocatí£ de note şi referinţe care practic nu intereseazí£, Ţurcanu a avut talentul de a nu scrie volume întregi, ci unul simplu - e adeví£rat, substanţial - dar care spune esenţialul. Iar pentru asta trebuie talent. A trasat cu aceeaşi minuţiozitatea scrierea marilor cí£rţi ale lui Eliade, dar şi prieteniile, iubirile, deziluziile şi victoriile acestuia. Suficient, dar nu prea mult. Exact cât trebuie.

Mircea Eliade - Prizonierul istoriei este genul de carte care se citeşte ca o biografie senzaţionalí£, dar în egalí£ mí£surí£ ca o lucrare doctă şi plí£cutí£. Se citeşte uşor, dar merita savurata. Pagina cu pagina. Şi mai sunt multe de spus. O carte esenţialí£ pentru oricine, chiar pentru cei care nu sunt admiratori ai lui Mircea Eliade.

Trebuia sí£ spun de la bun început ca Cinabru nu este un mare admirator al lui Eliade, fiind interesat mai curând de omul de ştiinţí£ şi gazetarul Mircea Eliade decât de prozatorul şi dramaturgul cu acelaşi nume. Chestiune de gusturi, nimic mai mult.

Scrisa de Cinabru