Esti aici: bookblog.ro » Clubul de Carte » Clubul de carte – Pacientul meu Sigmund Freud
Clubul de carte – Pacientul meu Sigmund Freud
Când afli că autorul cărţii – Tobie Nathan – nu este doar un scriitor pasionat de psihanaliză, ci şi cel mai de seamă reprezentant al etnopsihiatriei, încetezi să mai priveşti cartea ca fiind rezultatul unei imaginaţii debordante şi încerci să găseşti sensurile ascunse în spatele randurilor.
Şi prima întrebare care ne vine în minte este următoarea:
De ce un specialist ar aduce în discuţie posibilitatea existenţei unui document despre viaţa privată a lui Freud?
După cum aflăm încă de la începutul romanului, alte astfel de documente sunt încadrate ca periclitând siguranţa statului (?!) şi nu vor fi accesibile decât după 2113. Întrebarea este firească şi aproape necontrolată: De ce?
Ce pot ascunde aceste documente? Ce nu se ştie despre Freud? Ce mare secret se vrea ţinut în umbră?
Există secrete care ar clătina din temelii (freudiene) psihanaliza? Care, să nu uităm, este o afacere foarte înfloritoare, dar mai ales costisitoare!
Trecând dincolo de acest mister cu iz de conspiraţie, cartea ne cucereşte prin descrierea veridică şi foarte umanizată a lui Freud şi a discipolilor săi.
Ceea ce atrage cel mai mult la carte este dorinţa de a îl cunoaşte pe Freud în intimitate, dincolo de celebrul nume şi de importanţa sa istorică. Nathan ne dezvăluie un om inteligent (deşi nu se fereşte niciodată să îi ironizeze geniul), foarte preocupat de modul în care este privit de cei din jurul său şi veşnic atent la impresia care o lasă altora.
Aceasta atitudine ironică faţă de micile manii ale lui Freud îl transformă pe acesta într-un personaj caricatural sau doar într-un personaj mai real, mai uman?
Tobie Nathan ne invită să tragem cu ochiul şi în casa Freud, la viaţa sa privată şi la pasiunile sale de natură sexuală. Nathan susţine ca fiind reală bănuiala că Freud ar fi avut o relaţie cu Minna, cumnata sa, care locuia alături de soţii Freud.
Care teorie a bigamiei convinge mai mult:
a) cea avansată de Hanna: Freud s-a îndrăgostit de la inceput de Minna şi a aşteptat împlinirea a 14 ani (ispăşirea păcatului) pentru a o aduce în casa sa şi a putea începe o relaţie cu ea?
b) disculparea oferită de Freud: fiecare femeie îşi are rolul ei – de mamă sau amantă?
O provocare o reprezintă încercarea identificării numelor adevărate din spatele personajelor romanului. Luând în vedere că Tobie Nathan cunoaşte foarte bine istoria psihanalizei, este improbabil ca el să nu fi schiţat personajele în funcţie de realitate. De aceea vă propun să încercâm să identificăm trei dintre personajele romanului: doctorul Alt, Hanna şi frumoasa Issabela.
1). Doctorul Alt – prieten şi discipol a lui Freud, răceşte relaţiile cu el din cauza unor dispute de natură teoretică. Este deseori ironizat pentru slăbiciunea sa pentru paciente/asistente şi practică bigamia.
Toate aceste indicii îl dezvăluie pe C.G. Jung? Alte păreri?
2) Hanna – pacienta lui Freud şi a lui Alt (Jung). Este ea a “doua soţie” a lui Jung – Antonia Wolff? Sau este Anna O. (Bertha Pappenheim) celebrul caz de isterie şi de transfer tratat de Freud? Sau Nathan combină ambele cazuri într-un singur personaj?
3). Frumoasa Issabela – prinţesa foarte bogată, tratată de Freud şi căruia îi lasă o uriaşă avere pentru a-şi continua cercetările. Putem să o ghicim pe Maria Bonaparte, Prinţesa Greciei şi Danemarcei?
) eşti teroare..mai vorbim noi 
Cred ca este o diferenta clara intre omul si scriitorul Freud. Si cred ca asta ar trebui sa ne intereseze pana la urma
. Foarte buna recomandarea 
.
Am petrecut cateva nopti minunate in compania acestei carti. Nu stiu prea multe despre Freud psihanalistul, dar incursiunea in viata sa privata, misterul averii printesei bogate, disputele si “conferintele” de miercuri, razboiul trecutului pus in paralel cu razboiul prezentului…toate m-au captivat si m-au facut sa-mi pun niste intrebari. Tobie ne arata o lume frumosa inainte de razboi; acesta aduce doar suferinta, discriminare rasiala si oare chiar a fost de folos? Totul dupa razboi se schimba, inclusiv oamenii care nu au avut nimic de-aface cu el, pentru ca suferinta se transmite de-a lungul generatiilor.
Cartea a fost excelenta!
Nu prea stiam multe despre Freud, Jung, psihanaliza. Stiam cam ce se stie la modul general. Dar Pacientul meu Sigmund Freud m-a facut sa vreau sa aflu mai multe.
Intr-adevar, povestea te prinde de la primele pagini tocmai datorita misterului in care invaluie documentele lui Freud, ceea ce “nu se stie” despre psihanaliza. Iar aruncarea unei priviri asupra vietii unei personalitati atat de importante, coborarea lui printre oamenii obisnuiti, chiar si prin intermediul fictiunii, te fac sa vrei sa afli mai multe despre ceea ce s-a intamplat cu adevarat. Si apoi impletirea firului narativ al caietelor lui Jack Bean cu jurnalul celui care le citeste sporesc putin pofta de citit pentru cei pasionati de aventura:)
Cat despre teoria bigamiei, pentru mine a fost convingatoare cea avansata de Hanna, poate si din cauza faptului ca am prins drag de Freud si chiar nu mi-ar place sa cred ca ne cataloga doar in mame si amante:) In realitate nu stiu care este teoria lui…urmeaza sa ma documentez.
Despre personaje, cu siguranta doctorul Alt este de fapt Jung. Motivul pentru care Tobie Nathan a folosit doar pentru el un alt nume decat cel real, spre deosebire de ceilalti discipoli din jurul lui Freud carora le-a pastrat numele real, ar putea fi acela ca nu este de acord cu ideile lui si ar inclina mai mult catre Freud (o parere).
Hanna ar fi in opinia mea mai degraba Antonia Wolff, insa probabil Nathan a combinat putin cele doua personaje reale; Issabela ar putea fi intr-adevar Maria Bonaparte.
O carte ce m-a incantat, ce m-a facut sa caut noi informatii, cu care nu m-am plictisit nici un moment. Si ce altceva ne-am putea dori din partea cartilor?
@ Ovidiu – ma bucur ca ti-am trezit interesul
@julya – mi-ai amintit de un aspect pe care eu l-am neglijat: prezentul.
mie razboiul prezentului mi-a amintit mai mult de coruptia africana decat de interesele celor care doreau sa puna mana pe documente.
dar eu personal, imi simteam lectura intrerupta de aceste episoade ale “prezentului” ai abia asteptam sa ma intorc la povestea lui Freud. sa fi fost singura?
@ irina
1 in legatura cu bigamia – daca reusesti sa afli o teorie “oficiala” te rog sa o impartasesti cu noi! o sa incep si eu sa caut
2 eu am impresia ca Nathan nu e de acord nici cu Jung, nici cu Freud!
) am avut impresia ca ii ia pe amandoi peste picior.
sau sa fiu mai exacta, ia peste picior seriozitatea cu care trateaza psihanaliza. se amuza de importanta capitala pe care o acorda subiectului: o imagine graitoare ar fi dorinta lui Freud ca fiecare om de pe strada sa il priveasca si sa recunoasca in el geniul.
Totusi, aceasta ironizare o simt mai degraba dragastoasa. Lui Nathan ii sunt foarte simpatici, dar intr-un mod in care privesti niste batranei foarte inteligenti, dar care mai scapa cu teoriile in peisaj
PS eu eram familiarizata doar cu opera lui Freud. cartea m-a facut sa imi doresc sa cercetez aspecte ale vietii sale
@Ana-Maria Mie mi-a parut ca incerca sa faca un mic paralelism prezent-trecut: iubirea dintre Leopold si Preciose (care este bogata si casatorita)cu iubirea Jack-Hanna, birocratia si impedimentele trecutului cu cele ale prezentului, razboiul si rasismul din trecut cu cele din prezent.
Problema mea a fost ca incursiunile trecut-prezent ma faceau sa pierd sirul actiunilor, la un moment dat am revenit asupra unor pagini ptr ca in mintea mea se unificasera si nu mai pricepeam nimic!
Iar bigamia…daca era “permisa” femeilor, barbatilor de ce nu? Mai ales ca cei care “practicau” erau persoanele cu un statut social superior: de ex. Helga.
Interesanta carte….dar si controversata…
@Lidia – intr-adevar, o carte foarte interesanta!
Cartea lui Nathan Tobie, Pacientul meu Sigmund Freud surprinde prin jurnalele lui Jack Bean faţa ascunsă a psihanalizei, culisele, geneza ideiilor psihanalitice a grupului din Societatea Psihanalitică din Viena anilor 1900 în fruntea căreia era PROFESORUL, respectiv Sigmund Freud. Prietenia ascunsă, intimă a marelui psihanalist Sigmund Freud cu doctorul Rabinovici, un student la psihiatrie, neiniţiat în psihanaliză dar curios şi care nici nu se lasă sedus de ea atunci când o descoperă, este de-a dreptul convingătoare şi te face să te plasezi pe tine, citiorul, în prietenul marelui psihanalist, tatăl psihanalizei. Autorul pare să definescă psihanaliza ca pe o metodă terapeutică care se doreşte a fi o propunere de soluţionare a nevrozelor legate de viaţa inconştientului, a acelor dorinţe ascunse, intime care nu pot fi împlinite din cauza educaţiei, normelor societăţii sau religiei; astfel, acele impulsuri negative sunt refulate şi devin simptome sau boală psihică. Aşa cum reiese din carte, soluţia pe care o propune psihanaliza este o eliberare a individului de orice inhibiţii sexuale având ca reper o morală păgână, cu bazele în mitologia greacă, în simbolurile religiilor antice africane şi indiene. Mai mult, pentru argumentarea bigamiei cartea dă impresia că psihanaliza se foloseşte de istoria relatată în Biblie despre patriarhul Iacov, unul dintre marii fondatori ai poporului evreu, parcă invocând sprijinul perceptelor morale în legalizarea adulterului; se ignoră idea de adulter, care la evrei era pedepsită cu moartea celor care o practicau. Paradoxal, atunci când se doreşte satisfacerea dorinţelor de adulter este nevoie de un argument moral, sfânt. Astfel că la seratele ştiinţifice propuse de Otto Gross nu se acuplau pur şi simplu participanţii la cursurile de psihanaliză ci îndeplineau nişte ritualuri faţă de zeităţi, ale pământului sau soarelui.
Psihanaliza ca demers ştiinţific nu susţine astfel de excese, dar se pare că la genesa ei a avut ca fundament o inspiraţie din ritualurile păgâne de închinare în scopul unei eliberări de propriile angoase şi dorinţe păcătoase din punct de vedere iudeo-creştin. (ex. dorinţa incestuasă, homosexuală sau bigamia) O astfel de libertate a libidoului pentru acea vreme ar fi fost o revoluţie sexuală de neimaginat, dar astăzi ceea ce doar visa atunci psihanaliza se desfăşoară sub ochii noştri. Familia devine ceva tradiţional, modelul clasic dar nu modern. Mai mult decât atât trăim într-o epocă postmodernă în care teoria lui Sigmund Freud despre pulsiunea sexuală care va conduce întreaga societate, este o realitate. Din punctual meu de vedere o realitate tristă. Omul nu este un animal condus de instincte sexuale necontrolate, sau refulate, el este om tocmai pentru că poate stăpâni orice impuls, poate tot ce-şi doreşte dar nu tot ce-şi doreşte este bun, mai ales excesele de orice fel. (ex. Chiar dacă mănânci mulţi morcovi, poţi deveni portocaliu)
Cartea mi-a răspuns la multe din întrebările pe care mi le puneam atunci când am venit în contact cu psihanaliza ca studentă. Autorul este genial, a reuşit să ofere aceste documente neimaginate şi inaccesibile publicului larg sub forma unui roman extraordinar de captivant şi de o bogăţie a înţelesului psihanalizei şi a discipolilor săi de pe o poziţie critică, umană şi istorică. Cartea este ori ficţiune ori adevăr. Fiecare poate alege ce vrea să creadă. Pe mine m-a convins şi am ales adevărul.
Pt. Didina
Felicitari pentru modul in care ti-ai expus teoria ta – in sfarsit, am inteles si eu ceva referitor la aceasta carte…….
Cartea scrisa de Nathan are accente fantasy si e conceputa pentru a avea succes comercial.
Daca cineva este interesat cu adevarat sa descopere originile psihanalizei si sa citeasca despre viata lui Freud, va recomand calduros biografia scrisa de Peter Gay aparuta la Editura Trei: “O viata pentru timpul nostru”.
Aceasta biografie mi se pare a fi cea mai bine documentata din cele 5 sau 6 pe care le-am citit.
Viata lui Freud a fost extraordinar de interesanta fara a mai fi nevoie sa fie presarata cu elemente misticoide sau romantate. Asadar, realitatea este mult mai fascinanta decat toata reveria pe care a asternut-o Tobie Nathan pe hartie.