Esti aici: bookblog.ro » Comedie/Satira, Dana » Ganduri ascunse

Ganduri ascunse

January 21st, 2007 | Comedie/Satira, Dana | Print This Post

Autor: David Lodge
Rating: David Lodge - Ganduri ascunse rating - recenzii carti

David Lodge - Ganduri ascunse - recenzieUn roman despre ginduri in toate formele si continuturile lor, descrise cu o incredibila maiestrie (foarte specifica de altfel lui Lodge!) atit ca structura de compozitie a romanului, dar si ca substanta a mesajului ce transcende din interactiunea personajelor – ginduri simple sau complexe, exprimate sau ascunse, cu radacini in stiinta sau religie, provenind din structuri de gindire specific feminine sau masculine, ginduri despre viata si moarte, fericire si tristete, legaturi romantice si sex.

Pe firul epic al unei povesti relativ simple – ea, scriitoare (Helen Reed) si el, directorul unui centru de stiinte cognitive (Ralph Messenger), care traiesc, muncesc si se iubesc in cadrul unei universitati (Gloucester), descoperim confluenta a doua lumi diferite si jocul care se naste intre acestea – lumea lui vs. lumea ei, stiinta vs. umanitate, rational vs. emotional, minte vs. trup – toate intr-o incercare temerara de a explica constiinta umana.

Interesant este ca Lodge se foloseste atit de forma (modul de structurare a romanului), cit si de continut (ideile ce sunt generate pe parcursul povestii), pentru a gasi raspunsuri la ceea ce este constiinta. Prin tehnici narative de juxtapunere, intreaga poveste ne surprinde prin existenta a 3 voci – vocea ei (Helen) sub forma unui jurnal personal extrem de ingrijit, cu un discurs elaborat; vocea lui (Ralph) prin inregistrari audio cu ajutorul unui reportofon, mai degraba fiind un flux de idei si asociatii libere, foarte neelaborat; si vocea obiectiva a naratorului care prezinta aceleasi fapte, dar intr-un mod impersonal si neutru. Astfel, privim o lume prin 3 lentile diferite, intrind la rindul nostru in acest joc de experiente, trairi, ginduri, idei, interpretari si asumari ale povestilor, care ni se deruleaza prin fata ochilor.

“Ce este constiinta?” incearca sa afle Helen, Ralph, Lodge, dar si noi, ca cititori, odata cu ei. Este sinele esential, intangibil si invizibil al omului, care cuprinde sentimente si afecte proprii identitatii personale, care poate sa simta iubirea sau jalea sau dorul – ar spune Helen, intrucit ea stie, ea scrie, ea isi investeste personajele cu multa constiinta. Sau este doar o “retea de sirme din creier”, un fel de computer cu sisteme clare de operare carora doar trebuie sa le identifici un pattern si astfel poti recrea sentimente, cum ar fi de exemplu… dragostea materna, ar spune Ralph.

Ginduri ascunse iti ofera o calatorie scurta in “cutia neagra” a mintii umane, iar la sfirsitul acesteia realizezi ca ai descoperit ceva in plus despre el si ea, minte si trup, stiinta si mistic, sine si suflet, legaturi, ginduri, idei, trairi. Sau chiar despre tine! In fapt, descoperi multe despre tot ceea ce inseamna viata. Ginduri ascunse este o calatorie in care ai sansa sa te joci odata cu Helen, Ralph si Lodge si sa zimbesti .

O recenzie de: Dana

Carti de acelasi autor
Ce rating acorzi cartii?
7 voturi | Voteaza si tu!
Ce rating acorzi articolului?
2 voturi | Voteaza si tu!
  • mogador says:

    Mi-a captat interesul…notam in categoria “must read” :P Multumesc!

  • Dana says:

    ma bucur, te astept cu feedback dupa citire :)

  • mogador says:

    hope so…must read`ul meu e marisor, dar cu prima ocazie cumpar cartea:P

  • pepi333 says:

    Tocmai am terminat de citit: Cat sa intindem coarda. A fost o adevarat placere sa recitesc David Lodge. Am inceput Terapia, care este plin de acelasi umor specific. Ganduri ascunse va fi urmatoarea pe lista de la David Lodge :)

  • Dana says:

    Pepi333: da, Lodge este o placere la citit. ma bucur daca ti-am atras atentia cu Ginduri ascunse :)

  • ashes says:

    eu nu am putut sa termin cartea, daca se axa pe o singura tema: a iubirii sau a constiintei, poate ca ar fi fost ceva fain .. dar le-a amestecat pe-amanadoua si pe niciuna nu a aprofundat-o sufiecient de mult.

    a fost prima carte pe care am vrut s-o citesc de lodge, si acum nu ma mai tenteaza sa mai citesc nimic altceva scris de el.

  • Dana says:

    da, poate iubirea a fost doar un pretext pentru a putea descrie constiinta :)
    sincer, mie imi place lodge, pentru ca dincolo de poveste transpare omul care stie atita despre literatura incit mai naste o poveste in modul de constructie a romanului. ca la fowles sau eco.

  • maya says:

    Prima carte citita de Lodge dupa citirea recenziei.Mi-a placut mult si am trecut la Terapia. Cred ca se va inscrie printre autorii preferati.

  • Diana says:

    Am inceput sa citesc cartea pentru ca ma asteptam la o lectura usoara, comica. Sper surprinderea mea nu a fost aproape deloc amuzanta ( singura scena la care am ras a fost cea in care Ralph afla ca a fost si el inselat de nevasta). Poate imi explica si mie cineva ( eu chiar nu am observat) care e satira sau partea comica a romanului. Mie mi s-a parut cat de poate de serioasa cartea.

  • Dana says:

    Diana, nu cred ca Lodge este o alegere buna pentru o carte “usoara, comica” … pentru ca el este un maestru al Cuvintului si nu o sa iti dea nimic usor, ci te va provoca pe mai multe niveluri – al povestii, al tehnicii de scriere, al personajelor …

  • anca says:

    ultimul comentariu m-a convins.este exact tipul de carte pe care il caut. de abia astept sa pun mana pe cartea aia.

Lasa un comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

Login with Facebook: