Concurs: Ghepardul, de Giuseppe Tomasi di Lampedusa
Scris de Andreea Chebac • 16 februarie 2012 • in categoria Concursuri
Humanitas Fiction vă oferă o capodoperă a literaturii universale: Ghepardul, de Giuseppe Tomasi di Lampedusa.
Dacă vreți să câștigați unul dintre cele două exemplare puse la bătaie, vă invităm să ne spuneți în comentarii care este epoca trecută la care vă gândiți cu melancolie.
Poate fi Iluminismul, Renașterea sau îndepărtata Antichitate, tot ce trebuie să faceți este să ne spuneți de ce o regretați.
Concursul va dura o săptămână, pînă pe 23 februarie.
Mult succes!
LE: Câștigători sunt Czako Emoke Orsolya si gxg. Felicitări!
Citeste cele 14 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Loredana spune:
Renastearea – pentru simplul motiv ca simbolizeaza transformarea, apoi pentru minunatele rochii cu corset pe care le purtau doamnele acelor vremuri :)
-
Czako Emoke Orsolya spune:
O să vă spun de ce ori de câte ori mă gândesc la Iluminism mă cuprinde o stare de melancolie, de care nu pot să scap doar cu cel mai mare efort.
Primul motiv pentru care sunt practic nebună după această perioadă este faptul că toată viaţa am avut senzaţia că orice gând îmi trece prin cap cumva “atacă” idealurile şi regulile impuse de societate, până în acel punct. Chiar şi acasă, am impresia că în fiecare zi mă revolt împotriva ceva, impus de predecesorii mei, fie că e vorba de convingere religioasă, de idealistică sau orice altceva, mai mult sau mai puţin tipic pentru o zi oarecare.
Chiar dacă ne uităm de unde a început totul, ce vroiau marii Iluminismului: democraţie, egalitate, şi pe plan al raselor şi pe planul sexelor, libertatea pentru fiecare om de a-şi alege cum îşi trăieşte viaţa, libertatea de a gândi orice, de a-şi exprima aceste gânduri după propriul plac, libertatea presei; extirparea religiei din procesele legale şi şcolare şi separarea statului şi a bisericii.
Acum, după ce recitesc aceste rânduri nu pot să nu mă simt tristă că nu am atins aceste idealuri nici acum. O formă de democraţie am atins, însă nici pe departe una funcţională. Egalitatea. Ar fi frumos să credem că da, măcar pe acest plan am atins egalitate între sexe, însă undeva din adâncul memoriilor simt cum iese la suprafaţă faţa bunicii sau chiar a mamei, ori de câte ori vreau să fac ceva, ce după crezul lor este un lucru pentru bărbaţi. Libertatea de a gândi ce vrem. Da, într-un fel sau altul gândim ce vrem. Însă de câte ori nu ne-am apărat propria opinie de frică de ce vor zice ceilalţi, de frică cum se vor uita la noi oamenii de acum încolo? Şi-ntrun final ajung şi la religie, poate cea mai “combustibilă” temă. Nici pe departe nu am ajuns încă la completarea acestei criterii. Şi poate nici n-ar fi bine să ducem la bun sfârşit acesta: n-ar fi mai interesant ca în loc de ore de religie unde separăm clasele, copii de 7-8 ani, să le prezentăm fiecare religie în parte, cu ideile şi principiile fiecăruia. Poate aşa am ajunge să creştem o generaţie de oameni cu gândirea liberă, nu impusă de societate sau părinţi.
Deci. De ce îmi place Iluminismul? Pentru curajul oameniilor de a formula în scris o lume mai bună, o lume în care chiar merită să trăieşti şi pentru pasurile care le-au luat pentru a transpune această lume imaginară într-una cât se poate de reală. Şi scurt, cam asta ar fi de ce chiar dacă îmi place perioada, câteodată mă face să mă simt trist, câteodată melancolică, însă câteodată mă face să văd lumea plină cu posibilităţi.(Mulţumesc fiecărei persoane care a citi până la sfârşit tot ce am avut de-a spune în legătură cu această temă.)
-
Ciobanu Angelica spune:
Imi pare rau ca nu se mai nasc un William Shakespeare sau un Leonardo da Vinci ai perioadei Renascentiste.
-
Gabriela Mocanu spune:
Renasterea este epoca in care cred ca mi-as fi gasit locul.
Domeniul artelor plastice a evoluat rapid si original, si ce poate fi mai extraordinar decat sa fii contemporan cu Michelangelo, Leonardo da Vinci sau François Rabelais. Regret rochiile fabuloase, gentiletea domnilor si cochetaria doamnelor. -
gxg spune:
Nu cred că aș spune că regret vreo epocă, dar sunt fascinat de unele și nu m-ar deranja să le vizitez așa câțiva ani, oricât de improbabil ar fi asta. Și anume:
- Roma antică, la apogeu, când conducea un imperiu uriaș, pentru că pare atât de asemănătoare cu lumea modernă sub unele aspecte, ar fi interesant de descoperit la fața locului diferențele.
- Și Japonia medievală, cu samuraii și ceremonia-de-ceai, pentru că e atât de altfel de ce cunoaștem noi zi cu zi – și probabil mult diferită de Japonia modernă, din păcate – sau cum am auzit pe cineva spunând „everything was just so bad-ass”!
–
George -
Lupascu Madalina Cristina spune:
Antichitatea este epoca ce ma fascineaza cel mai mult. Inca din copilarie ma atragea tot ceea ce era legat de Egiptul antic, acea lume cu faraoni, zeitati, atatea simboluri ascunse, scrieri nedescifrate total… Piramidele, constructii simple la prima vedere ,dar totusi atat de complexe, atrag prin semnificatiile lor si scopul lor: sa calauzeasca sufletele faraonilor catre “lumina”. Tocmai pentru faptul ca Antichitatea inca mai are “colturi umbrite” , lucruri neclarificate, pentru aceasta curiozitatea mea este nepotolita. Cu cat misterul e mai mare, cu atat setea de cunoastere e mai profunda.
-
roxtao spune:
Prima mea lectura de care imi amintesc (am citit-o cand aveam vreo 9-10 ani) a fost seria Cei Trei Muschetari (Cei Trei Muschetari, După douăzeci de ani și Vicontele de Bragelonne). Si timp de cativa ani mi-am dorit extrem de tare sa fiu si eu muschetar (sunt fata!). Si apoi pirat. Sau haiduc. Oricum, toate meseriile mele preferate aveau ca si cadru temporal cam primele decenii dupa 1600. Deci, ce era atunci..? Sfarsitul evului mediu, daca nu ma insel..? Indiferent de denumire, daca as gasi o masina a timpului, mi-as schimba oricand prezentul pentru o viata noua in epoca aceea.
-
Maria B. spune:
Antichitatea, cu siguranta antichitatea. Grecia Antica ca sa fiu mai exacta. Pe atunci totul era nou, intrega lume nu era altceva decat un mare mister. Din punctul meu de vedere acela este momentul in care omul s-a trezit la viata si s-a diferentiat categoric de animal, momentul in care a deschis ochii si a inceput sa vada.
Imi imaginez cum as studia la Scoala Ateniana, avandu-i pe Aristotel si Socrate ca profesori, cum as deveni sofista, cum as fi fascinata de felul in care aceasta lume ar prinde forma deoarece intr-un final as reusi sa stiu tot ceea ce se poate sti despre orice domeniu, si apoi sa le leg pe toate la un loc; as fi arhitect si doctor si filozof si matematician si toate la un loc… Poate asa, doar asa, as avea vreodata o sansa de a deveni un om complet, poate doar asa nu m-as mai simti frustrata cand realizez ca doar prin supraspecializare eu pot descoperi un domeniu in totaliate si astefel as putea incerca sa il imbogatesc, ingorandu-le insa pe toate celelalte, conasterea totala devenind un concept mai mult decat abstract.
-
Ana spune:
Daca as putea alege o perioada din intreaga istorie, poate parea ciudat, insa as alege sa fiu un tanar de 20 de ani in mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut. Faptul ca in acel moment, umanitatea a realizat ce i se intamplase pana atunci, a trecut printr-o desteptare, o trezire, o dare de seama a tot ce era (si este, in continuare) rau si a incercat sa schimbe ceva. Ce este cu adevarat uimitor este faptul ca au sperat la pace si libertate si au aspirat la acestea nu prin razboi, crima si ura precum se procedase, si inca se proceda, ci prin arta: prin muzica, prin film, prin arta plastica, prin revolta (si revolta este o arta). Energiile acelei perioade au fost atat de puternice, a anilor ’60-’80 incat o mare parte din ce avem frumos acum si ce consideram ‘normal’, ‘firesc’ dateaza din acea epoca.
Nu vreau sa par hipioata, nu sunt, dar mi se pare impresionanta mentalitatea oamenilor de-atunci, fie ca era vorba de cea ‘flower-power’, pacifista, care presupunea o legatura cu natura, pierduta de ceva vreme, fie de generatia ‘punk’ care, desi nihilista, a avut principii suficient de puternice cat sa zguduie mentalitatea unei generatii de tineri.
Atata tot! :)
-
Cristina spune:
Stii ca omul se plictiseste foarte repede, in lipsa noilor provocari, as prefera sa ma aflu in momentul debarcarii lui Noe cu familia sa. Pamantul curatat de pacate, nelegiuiri, invidie, lacomie, rau… E ca si cum ai restarta totul. A fost o alta sansa pentru omenire. Dar omul s-a plictisit sa traiasca in armonie, fericire, pace cu el insusi si cu ceilalti. A fost un al doilea paradis pierdut.
-
sim spune:
Mie mi-ar fi placut sa traiesc in Grecia Antica si sa merg la Academia din Atena a lui Platon, sa am acces la cartile si papirusurile Bibliotecii din Alexandria. Cu atatea carti in jurul meu si cu oameni de talia lui Platon, Aristotel sau Heraclit…cine ar mai avea nevoie de internet?:)
Andreea B. spune:
16 februarie 2012 | 5:38 pm
Perioada interbelica, din Romania. Toate cartile si personajele mele favorite traiesc in perioada aceea. Lumea avea parca alt aer atunci la noi in tara. De multe ori ma surprind visand la acea perioada.
PS : sper ca aici trebuia postat comentariu pentru concurs :)