bookblog.ro

Și au mai rămas doar șase

Titlu: Elita
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Traducere:
Numar pagini: 352
ISBN: 978-606-8623-20-7

Despre Alegerea, prima carte a trilogiei-devenite-serii cu același nume scrisă de Kiera Cass, mi-am dat cu părerea acum mai bine de un an și, cu toate că am fost puțin sceptic la început, atât acținea cât și personajele au ajuns să-mi fie tare dragi și am citit romanul cu sufletul la gură. De la Elita aveam așteptări foarte mari și m-am bucurat nespus când am văzut că Editura Leda nu numai că nu a renunțat la serie – pauza dintre primul și al doilea volum a fost destul de mare –, dar și că au păstrat coperta originală – una dintre nemulțumirile mele legate de Alegerea a fost că s-a optat pentru o copertă destul de... nepotrivită, ca să spun așa. Nu am putut să încep cartea imediat după ce mi-a picat în mâini, cu toate că îmi doream nespus să fac asta, și a trebuit să aștept câteva zile, timp în care am citit altceva. Oare a meritat așteptarea?

Cumpără titlul în engleză

[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Geometria iubirii

Titlu: Geometria iubirii. Iubire, artă și pasiune sălbatică
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Traducere:
Numar pagini: 352
ISBN: 978-606-8623-79-5
Cumpara cartea

Am avut o perioadă prin liceu în care descoperisem cărțile Sandrei Brown în biblioteca de acasă. Era fascinant să văd o altfel de lume creată doar din sentimente și pasiuni răvășitoare care te făcea să te simți bine preț de câteva ore cât îmi zbura mintea aiurea la lumea glamuroasă a bogaților cu inimi frânte. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Un nou erou soseşte în oraş.

Titlu: Obsidian
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 384
ISBN: 978-606-8623-58-0
Cumpara cartea

Când spui Obsidian, spui Daemon. Iar când spui Daemon, spui … plăcere vinovată! Da, m-am apucat de prezentul volum știind doar faptul că este o carte YA cu ceva elemente paranormale. Nimic mai mult. Sunt genul de persoană care citește descrierile cărților printre rânduri, tocmai pentru a nu afla lucruri importante din acțiunea lor. De multe ori mi s-a întâmplat să descopăr elemente fundamentale din synopsis, care în mod normal erau dezvăluite abia la mijlocul acțiunii. Tocmai din acest motiv, nu știam cu ce anume mă voi confrunta, nu știam la ce să mă aștept. Și surpriza peste care am dat, a fost ca o gură de aer proaspăt.

Cumpără titlul în engleză

[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Când distopia întâlnește reality show-ul

Titlu: Alegerea
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 368
ISBN: 978-973-102-562-9
Cumpara cartea

Nu am știut la ce să mă aștept de la această carte. Mi s-a spus, înainte să o parcurg, că e mai bine să mă apuc de ea fără idei preconcepute sau așteptări de orice fel. Și bine am făcut, pentru că Alegerea s-a dovedit a fi mult mai entertaining decât aș fi crezut!

Cumpără titlul în engleză

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Statele Unite ale Durerii

Titlu: Domnul March
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 367
ISBN: 978-973-102-573-5

„Nu e de mirare că oamenii simpli și-au pus zeii să locuiască în acele locuri de sus. Pentru că, de îndată ce omul își coboară privirea de la ceruri spre linia orizontului, riscă să descopere o priveliște dezolantă.”

Cumpără titlul în engleză

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Minunata și primejdioasa lume Fey

Titlu: Sărutul din umbră
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 672
ISBN: 978-973-102-617-6
Cumpara cartea

Pe Laurell K. Hamilton am descoperit-o acum câțiva ani, prin seria Anita Blake, Vampire Hunter, din care au fost traduse și la noi trei volume. Pe vremea aceea, obsesia pentru vampiri tocmai își lua avânt iar cărțile fantasy de acest gen începeau să fie traduse și în România într-un ritm tot mai accelerat. Țin minte că printre nenumăratele versiuni de vampiri pe care le prezentau autorii, care de care mai ieșiți din tipare și mai diferiți de modelul clasic, Laurell K. Hamilton mi s-a părut că se apropie cel mai mult de vampirii unei autoare recunoscută în primul rând pentru acest gen de lectură: Anne Rice. Personal, o consider pe aceasta maestra incontestabilă a cărților cu vampiri, iar faptul că Laurell K. Hamilton este următoarea în topul preferințelor mele atunci când vine vorba de cărți de acest tip, sugerează probabil curiozitatea cu care m-am apucat de seria Meredith Gentry, al cărei prim volum, Sărutul din umbră, a fost de curând tradus la Editura Leda.

Cumpără titlul în engleză

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro